Bate vântul de trosnește
Și-o bătrână se jelește
Am crescut copii pe lume
Nu dă unul pe la mine
I-am crescut, i-am legănat
Și stau pustnică în sat
Și măsor cu ochii drumul
Că poate-o veni vreunul
Mi-este bătătura mută
Nici un cocoș nu mai cântă
Unde-a fost stratul cu flori
Sunt acuma buruieni
Mi-a rămas oborul gol
La mila copiilor
Și eu pentru ei străină
Să le cer o bucătură.
De foc și-atâta durere
Ma fac tânără-n putere
Și le văd în poartă urma
Cum le-mpărțeam bucătura
Ei mă căutau în sân
De-are mama ceva bun
Îi văd ca prin vis apuși
Erau mărunței și-ajunși
Și-i feream cu trupul meu
Să nu dea de ceva rău
Îmi făceam treaba pe goană
N-avea cine să-i prijoană
Că i-am crescut pe putere
Singurică și-n durere
Singurică și-n necaz
Tot cu lacrimi pe obraz.
Cădea noaptea-i adormea
Se-ntorceau și-i înveleam
Mă strecuram între ei
Și-mpărțeam tata la 3
Și mă-ntreb acuma în gând
Ce mai copii am crescut
Pentru-o casă părintească
Au ajuns să se urască
Pentru o prispa și-un patul
Și-ar lăsa mama în drum
Dar oricât aș vrea să-i cert
Tot eu mă întorc și-i iert
Sensul versurilor
O mamă bătrână își exprimă tristețea și dezamăgirea față de copiii ei, pe care i-a crescut cu greu. În ciuda faptului că se simte neglijată și uitată, ea continuă să-i ierte.