Peste tâmplă se scurge-un râu
Și domol altul pe-obraz
Am un suflet mâncat pan’ la brâu
De molii tremurând în extaz.
Îmi vine să mă urc pe pereții ruinei
Iar tu mă privești impasibil și taci
În mine viața stă să leșine
N-ai vrea măcar astăzi să te prefaci.
Obosit de cuvinte alerg
Peste câmpuri de nervi speriați
Cu un colț de-amintire-mi șterg
Obrajii de iude sărutați.
Îmi vine să mă urc pe pereții ruinei
Iar tu mă privești impasibil și taci
În mine viața stă să leșine
N-ai vrea măcar astăzi să te prefaci
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea profundă resimțite de narator în fața indiferenței unei persoane dragi. El se simte sufocat de emoții și neputință, implorând o reacție, oricât de mică, din partea celuilalt.