Strofa I:
Când opțiunile-s puține și simți că n-ai viitor,
Te gândești că ești lipsit de orice ajutor.
E timpul să te privești la viața ta,
E timpul să încerci să schimbi ceva.
Să reflectezi puțin, să vezi cum trăiești,
Să-ți aduci aminte că știi să zâmbești.
Ai vrea să furi și tu, să te-mbogățești,
Nu-i vina ta c-acum te gândești
La lucruri necurate, la combinații importante,
Ai vrea și tu câte puțin din toate.
Munca cinstită-i prost plătită,
Simți cum se-apropie moartea subită.
Vezi cum idioții au făcut averi,
Cum ne-au furat, cum ne-au lăsat șomeri,
Cum ne batjocoresc, cum se îngroașă gluma,
Când nu poți să faci nimic, că ne taxează într-una.
Refren:
Ce cauți în viață? Unde vrei să mergi?
Ce te motivează ca să mai trăiești?
Ce ai face ca să reușești?
Ce te ține în viață ca să nu cedezi?
Strofa II:
Ăștia vor să ne ia tot de parcă-i al lor, frate,
Cum nu mai contează dac-ai prea multă carte.
Suntem conduși de oameni de nimic,
Analfabeți, tarfe, alcoolici și un pitic.
Președintele te-nvață cum să bei ceva,
Cum să faci un șmen să scapi de TVA.
Udrea ne promovează țara p-un milion sloganul,
De parcă-i 10 bani dolarul!
În Parlament se fură mai rău ca-n Africa..
Cum poți să numeri voturi cum vrea p**a ta?
Cum poți inaugura 1 km de autostradă?
Suntem tâmpiți?!? Sau credeți că e debandadă?
EU, vă rog să stați deoparte,
Fără idei furate eram acum departe.
Nu era țara unde spitalele sunt infecte,
Unde bătrânii mor cu prea multe regrete.
Refren:
Ce cauți în viață? Unde vrei să mergi?
Ce te motivează ca să mai trăiești?
Ce ai face ca să reușești?
Ce te ține în viață ca să nu cedezi?
Strofa III:
E țara unde valorile sunt minimalizate,
Unde modelele adevărate sunt uitate.
E țara unde prostia și nesimțirea sunt promovate,
Unde copiii se inspiră din personaje desenate.
E țara unde nepotismele sunt acceptate,
Unde mințile adevărate devin întunecate.
E țara unde mita vorbește,
Unde doar cine dă trăiește.
E țara unde doar TVA-ul crește,
Unde puterea banului orbește.
E țara unde analfabeții sunt plătiți regește,
Unde politicianul se crede peste.
E țara unde doar omul de rând plătește,
Unde doar cel cu pile reușește.
E țara unde n-avem niciun viitor,
Unde părinții sunt plecați departe de copiii lor..
Outro (X2):
Ce ne motivează, ne întrebăm mereu..
Familia, cei dragi, credința în Dumnezeu?
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea față de corupția și inegalitățile din România, punând întrebări despre motivația de a continua să trăiești și de a lupta pentru un viitor mai bun. În ciuda greutăților, familia și credința sunt văzute ca surse de inspirație.