Vodă al sângelui nostru,
Vodă al inimii, al gândului bun și-nțelept,
Vodă-al dreptății, al neprihănirii, al neînfricării te arată!
Bravi voievozi vă iviți și pre noi ne-mpliniți!.
Vodă al munților de taină,
Vodă al cerului și vodă al apelor vii,
Vodă-al răbdării, al împăciuirii a toată suflarea te arată!
Bravi voievozi vă iviți și pre noi ne-mpliniți!.
„Dacă însă vedeți că prin blândețea voastră nu puteți să izbutiți să îmblânziți pe domnul celor care vă vor fi vrăjmași, iar voi cinstea voastră să nu le-o dați lor, ci în numele Domnului să ieșiți vitejește împotriva lui, pentru că ei au început. Iar tu cu trupul tău și cu oamenii tăi să porniți drept, față la față, fără nici o teamă împotriva dușmanilor tăi, oricât de mulți ar fi. De asemenea oșteanul cumplit și viteaz nu se înspăimântă de mulțimea oamenilor, pentru că omului bun toți oamenii îi vin în ajutor, iar omului fricos toți oamenii îi sunt împotivă, chiar și de ai lui este gonit și ocarât. „
Din „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus voievozilor și valorilor creștine și patriotice. Versurile invocă figuri conducătoare și îndeamnă la curaj, dreptate și credință, inspirându-se din învățăturile lui Neagoe Basarab.