Bogness – Bogness – Viitorul Trecut

Bogness – Viitorul Trecut.

Intro: O poveste despre o țară ce nu mai este…

Partea 1:
Auzim în fiecare zi o nouă dramă,
Un copil rămâne orfan de mamă,
O bătrână săracă a fost iarăși furată,
O altă femeie bolnavă este violată,
Un alt om este dat afară din casă,
Săracu’ nu-și permite impozitu’ să-l plătească,
O persoană intră în parnaie și viața i se-ndoaie,
Alt tată răpus de sărăcie se supără,
Și în final fără puteri se spânzură,
Lăsând în spatele său un copil ce nu știe,
Ce mai târziu o să afle din pușcărie,
Alt părinte ce n-are bani pentru fiul său,
Se-aruncă de la etaj din cauza statutului rău,
Alt băiat ajunge hoț de la o vârstă fragedă,
Da’ nimănui nu-i pasă, de-aia nici nu-l ajută,
Alți oameni ajung pe străzi, în sărăcie,
Din cauza statutului care i-a băgat în sclavie.
În 2008 o spunea Nane, acum o spun și eu,
Că n-o să mai avem în buzunar nici un leu.

Refren x1:
Nu-i locu’ perfect dacă-l căutai,
Pe teritoriu’ ăsta mai mult de-o zi nu stai,
E sărăcie mare, oamenii n-au nimic,
Și dac-au avut le-au dispărut cât ai clipit.
Toți dintre noi așteptăm ziua aia mare,
Când Domnul o să ne răsplătească pe fiecare.

Partea 2:
Zi de zi vedem cum țara se goleşte,
Și-ncet, încet nimeni nu o mai prețuiește,
Nimeni n-o iubește, e ca o prietenie,
Profiți de ea și-o lași baltă în agonie,
Românii pleacă de-aici în țări străine,
Și crede-mă că o să stea acolo-o veșnicie,
Căutând un trai mai bun, fără probleme,
O să-l găsească într-un final și n-o să mai dea semne.
Problemele materiale ne-au făcut să ne schimbăm,
De țara asta mare toți dintre noi să uităm.
Patriotismu’ ăsta mare, dispare, moare,
În loc să-l refacem, noi îl lăsăm moale,
Toate lucrurile astea statului se datorează, care nu lucrează,
Totu’ e pentru bani, lor nu le pasă, că bagă banu-n plasă,
Tre’ să ne gândim la ce-o să facem mâine!
Cu ce-o să ne hrănim copiii de poimâine?
Că țara asta se duce, ușor, ușor,
Împreună cu minunatul popor.

Vezi ce-ați făcut? Toți din țară au plecat,
Un mare gol profund în spate au lăsat.

Refren x2:
Nu-i locu’ perfect dacă-l căutai,
Pe teritoriu’ ăsta mai mult de-o zi nu stai,
E sărăcie mare, oamenii n-au nimic,
Și dac-au avut le-au dispărut cât ai clipit.
Toți dintre noi așteptăm ziua aia mare,
Când Domnul o să ne răsplătească pe fiecare.