Bogness – Ajunge!

Strofa 1:
Înconjurat de zeci de indivizi, merg pe-aceeași stradă,
Al aceluiași oraș, în aceeași țară,
Ma simt aprofundat, în zeci de sentimente,
Și-n același timp, distrus de mii de regrete.
Vad același peisaj în fiecare zi,
Plin de oameni cu două fețe, știi,
Ca generațiile s-au schimbat, și am aflat,
De la un vechi batran, ce-a răsuflat,
Mii de idei, care-au expirat,
Drumurile noastre, s-au schimbat,
E greu și las capul plecat,
Ma gândesc, oare cât mai am de alergat,
Ca să schimb, o lume-ntreagă,
Chiar dacă-i prea târziu, toate se leagă,
Toate astea au ieșit din aceeași țeavă,
Caracterul omenesc, e plin de pleavă.

Strofa 2:
Nu pot rămâne cu gândul împăcat,
Ca toți prietenii mei au plecat,
De caracterul bun ei s-au detașat,
Iar anturajul, pe toți i-a schimbat.
Zilele trec, cu multă rapiditate,
Violența duce mult mai ușor la moarte,
Oamenii sunt privați de libertate,
Și sunt speriați după atâtea atentate,
Care lasă des sufletele sparte,
Sunt prea multe inimi necurate,
Care rănesc îngerii cu răutate,
Ăștia de sus ne plănuiesc războaie,
În timp ce alții cotrobăie-n tomberoane.
E prea multă ură, care ne curge-n vene,
Iar aripile gândului, nu mai au nici pene.

Strofa 3:
Oamenii se schimbă, din bine-n rău,
Și-ncet incet, cu toții o să cadă-n hău.
Ispita de pe pământ, e ca un drog,
Rar mai vezi pe stradă câte un monolog.
Relatiile sociale nu mai sunt OK deloc,
Ca sunt prea mulți oameni care se inchid in bloc,
Pe capul nostru, se așază un potop.
Bunătatea, nu mai are niciun loc,
Pacea și iubirea, degeaba le mai invoc.
E gol frate, nu mai e loc de respect,
Și inima, parcă, vrea să ne sară din piept.
Niciun președinte, nu mai e corect.
Și-mi cer scuze, dacă sunt prea direct:
Nimic din țara asta nu mai rămâne perfect..
Deci AJUNGE!