Iubite, e de rău
Patria vrea să te-nhate la tun ca pe-un nătărău
Vrea să te-nvețe să bați
Vrea să te-nvețe să-njuri
Vrea să te-nvețe să bei
Vrea să te-nvețe să furi
Armata e antifunk
Casetele ți-au dispărut
Iar aparatu-i scos din uz
De un prieten mult prea curios
Și-n cel mai apropiat oraș
Ai să găsești un ritm de dans
Cu muzică slabă și lipsită de balans
Armata-i antifunk și te-ncalță
Te încalță și te face zdreanță
Nu mai ai ce-ai avut înainte
Libertate de ritm și rimă
Salt înainte, salt înapoi
Culcat, târâș prin noroi
Și alte ordine de tablagii care n-au nimic
Cu Blazzaj, pentru că știi
Funkul oricând îi va depăși
Îi va lăsa în urmă să-și dea onorul
Îi va lăsa în urmă să servească
Cu fală, cinste și mândrie
glia strămoșească
Cu sârg, sudoare și ardoare pentru
Insigne militare
Sensul versurilor
Piesa critică instituția armatei, văzută ca o forță opresivă care suprimă individualitatea și libertatea. Se evidențiază pierderea identității și a creativității în contextul militar.