Blad3 – Prea Multă Ură

M-am săturat de-atâta ură și de certuri nopți întregi,
M-am săturat să-ți zic aceleași lucruri și să nu-nțelegi.
N-ai înțeles că orice-ai face nu mă poți schimba,
Acum pe drumuri diferite, poate e mai bine așa.
Timpul așa a vrut, să o luăm de la-nceput,
Iar tot ce-a fost a trecut, a dispărut, s-a pierdut.
Fiecare cuvânt spus era o speranță-n plus,
Acum fiecare cuvânt spus aduce o rană-n plus.
Certuri fără motive, vroiai tot timpul să învingi,
Cuvinte ce răneau adânc, te făceau să plângi.
Am început să nu te mai suport într-un târziu,
Știam că tot ce e frumos avea să moară timpuriu.
Amintirea ce ne leagă e conștiința unui trecut comun,
Lăsând în urmă amintiri, ce se transformă-n scrum.
Dând moarte unui frumos ‘a fost’ dar s-a pierdut pe drum,
Zici că m-am schimbat? Dar uită-te la tine acum.
Părinții tăi nu mă plăceau, mă vedeau ca pe-un drogat,
Vroiau să-ți bage idei în cap, dar tu i-ai ignorat.
Încăpățânată din fire, credeai că faci totu’ bine,
Nu-ți trecea prin cap că se termină în câteva zile.
Vroiai să știi adevăru’, îmi reproșai că te mint,
Și atunci când ți-l spuneam nu credeai ce simt.
Te ignoram când îmi spuneai că stau închis în mine,
Chiar vrei să știi, te-am mințit când am zis că mi-e dor de tine.
Te enerva când nu înțelegeai nimic și-ți spuneam lasă!
Știam că e mai bine așa, erai atât de orgolioasă.
Și-ți pasă, acum de tot ce-ți îți pasă,
Dar în față? N-ai realizat că eram singurii fără un scop în viață.
Puteam să simt vorbele goale și fără de sens, e amintire,
Cu ochi miopi de prefăcătorii și-o rece privire.
Privește această lume în care ne lovim cu cuvinte amare,
Viitorul speranță n-are, jarul din cenușă arde tare.
Ura stârnea certuri, certurile stârneau ură,
Se repetau într-una, se iartă dar rămâne urmă.
Joaca s-a terminat era ca un bal mascat,
Cu timpu’ ți-ai dat jos masca realizând cine erai de fapt.
Recunosc că-i fost lângă mine și-n clipe grele,
Așteptând o ploaie rece de toamnă să le spele.
Acum pierduți între spini, trandafirii s-au uscat,
Un vânt rece a rămas și zile de neuitat.
Vroiai să zâmbesc pentru tine și-am lăsat,
Un zâmbet larg și forțat pe față imprimat.
Peste toate am trecut împreună cum ai vrut,
Vorbele grele au durut, conflicte iar au început.
Eu îți spuneam ceva, tu înțelegeai doar ce vroiai, da’ știi
Că și minciuna e vorbă, da’ nu mă poți minți.
Prea puține lucruri spuse în prea multe cuvinte,
Spuneai doar ce vroiai opus de ce aveai în minte.
Precum un diavol ce aduce nepăsare și ruine,
Uneori simțeam un demon ce stă ascuns în tine.
Ce se hrănea cu ură și orgolii vrând să iasă la suprafață,
Făcându-și un loc ascuns în inima ta de gheață.
Cel mai mare dușman rămâne timpul, zile fără rost ne fură,
Da’ ce mai pot să fac acum când mă privești cu atâta ură?
Și poți să zici ce vrei ce simți sau ce gândești,
Timpul nu încetinește, destinul nu-l prostești.
Nici timpul și nici ura nu poți să le oprești,
Se pare că și clipele frumoase acum sunt doar povești.
Și au rămas pierdute acolo în locul nostru,
Acolo unde tu faceai pe deșteapta iar eu faceam pe prostu.
Nimic nu-și mai are rostu’ unde-i drumu’ spre plăcere?
Clipele nu sunt eterne, toamna în suflet se-așterne.
Ochii tăi ce străluceau mistuitor renunț la ei,
Acum focul se simte scrumit pierdut între scântei.
Dacă te întrebi unde sunt răspunsul e aici,
Nu intra în paradisul meu că s-ar putea să-l strici.
Sunt între aproape și departe, între vis și realitate,
Între prezent și trecut, între țipete și șoapte.
Între lumea ce mă acceptă sau în singurătate,
Oricum de tine prea departe chiar dacă ești așa de aproape.
Nu vreau să rămân cu tine, vreau să rămâi cu bine,
În abisul tău înconjurată de hienă departe de mine.
Știai să vorbești prea mult, spuneai că nu știu să ascult,
Dar tu n-ai înțeles că eu m-am săturat de mult.
Nu mai vreau să te ascult, taci, ascultă și-nțelege,
Nimic n-o să ne lege, urmează-ți viitoru’ rece.
Nu-ți trecea prin gând să mă accepți așa cum sunt,
În vânt aruncând cuvinte stresante rând pe rând.
Ura ce-n tine o porți nu poți s-o mai suporți,
Îmi reproșai că nu am sentimente, țipai atâtea nopți.
Fără rost, n-ai înțeles că n-are rost?
Clipele s-au risipit, totul s-a întors pe dos.
Trecutul poți să-l arzi, pe mine să nu mă mai crezi,
Un singur lucru n-am să uit, ochii tăi frumoși și verzi,
Care acum mă privesc cu dispreț și ignoranță,
Uitând ce înseamnă speranța cu un suflet amorțit de gheață.
Lăsând în urmă vise, amintiri pierdute între ruine,
Acum scriu versuri cu aceeași nepăsare de oameni și de tine.
Atunci când țipetele tale se vor preface în șoapte,
Atunci când n-o să mai avem nimic de spus,
Atunci când vei realiza că eu-s prea departe,
Amintirea din abise o să iasă cu-n răspuns.
Atunci când țipetele tale se vor preface în șoapte,
Atunci când n-o să mai avem nimic de spus,
Atunci când vei realiza că trecutu-i prea departe,
Amintirea o să iasă din abise cu-n răspuns.

Strofa remix:
Da timpul înapoi, poate înțelegi mai bine
Și fața mea și pe mine, să-nțeleg ce se-ntâmplă cu tine
De ce mă privești așa, de ce te porți așa
Fața mea și pe mine să-nțeleg ce e în mintea ta
Știu că inima mă ascultă și aș vrea
Să înțeleg de ce mă ții captiv în ea
Vise blocate după gratii păzite de dispreț și frică
O realitate trecută, spulberată va să zică
Ramai in sufletul meu si nasti o toamna eterna
si mie o sami fie dor sa ne trezim pe aceeasi perna
Intoxicata cu rautate, indragostita de singuratate
cand linistea e cel mai puternic urlet, tu imi vorbesti in soapte
si nu conteaza cu cine vorbesti, sau cine cine iesi, retine!
orice s-ar intampla o sa te intorci la mine
si daca-s imatur, sunt asa pentru ca-mi place
si daca nu vrei sa mai vb atunci lasama in pace