Blad3 – Poveste

O caldă dimineață, o zi plină de viață,
de speranță, soarele de zori pe cer se răsfață.
Păsări călătoare se-ncălzesc în razele de soare,
ca și vise ce ard în focul inimii tale.
Într-un cartier situat într-un loc uitat de lume,
întâlnim un pusti timid ce n-are timp de glume.
Are 16 ani, doi părinți ce îl iubesc nespus,
înfiat într-o zi de mai, părinții nu i-au spus.
Așa că se chinuie zi de zi să-l crească,
are parte de respect și dragoste părintească.
„Vino repede și spune-mi ce-ai, băiete,
de ce stai acolo, te uiți pierdut la perete?
Uite un soare arzător, uite păsări cum zboară,
de ce nu îți scoți mingea să te joci afară?”
„Au plecat, tată, e pustiu în locul de joacă,
mă simt singur într-o barcă plutitor pe apă…
S-au dus departe ca și ploile de toamnă,
lăsând în urmă lor un miros plăcut de teamă.”
„Stai liniștit, băiete, și noi o să plecăm,
mi-am pierdut locul de muncă și nu are rost să stăm.
Mâine împachetăm tot ce avem și am plecat,
m-am cam săturat de locul ăsta blestemat,
de aceiași oameni ce nu știu să zâmbească,
și când dau de bani încep să orbească.”
Așa că a doua zi au plecat de dimineață,
cu pace-n suflete și-o mare poftă de viață.
„Băiete, ia-ți adio de la străzile astea murdare,
când ieșim din oraș să te ștergi pe picioare!”
Entuziasmat de parcă a ajuns pe lună,
inima nu-l lasă nici să privească-n urmă.
În timp ce ochii îi sunt fixați în față,
pregătit să înceapă în sfârșit o nouă viață.
„Aici o să stăm, copile, sper să îți placă,
în spatele blocului ai loc mare de joacă.
Liceul e mai aproape ca oricând,
tu să fii cuminte, copilaș timid și blând.”
„Îmi place, mamă, nici nu vreau înapoi,
acum ies în spate să îmi fac prieteni noi.”
„Dar când te chem la masă să vii în grabă, bine?
Te iubesc, copil, să ai grijă de tine!”
Fără prea multe cuvinte pleacă în grabă,
cu zâmbetul pe buze și-un suflet mare ca armă.
Aleargă ca un evadat s-ajungă la libertate,
găsește puști de vârsta lui fumând în spate,
povestind de necazuri și de ce au în față,
cu greu se abține să le dea lecții de viață.
Tace, se simte ca un strain între străini,
și din depărtare zărește o fată cu ochii cristalini…
…
…
…
Se îndrăgostește pe loc, îi cade dragă fata,
nu e ca celelalte și sigur n-arată ca alta.
Brunetă, ochi albaștri, transparenți ca de fantomă,
o privire ce îi dă fiori și o dulce aromă.
Fata îl zărește cum stă timid și o pândește,
fixează raze-n ochii lui ce o privesc orbește,
il încălzește ca soarele cald ce lin plutește,
pe cerul ce în ultimul timp de ploi îl ferește.
Au început să vorbească și ușor s-au împrietenit,
glasul ei suav și dulce l-a ademenit,
ea-i cade pradă vorbelor sincere, dar nu-i
dă de înțeles că s-a îndrăgostit de caracterul lui.
Vântul bate ușor, totul pare un joc,
și pentru prima dată timpul stă pe loc.
În spatele blocului se văd și a doua zi,
rad împreună, se-nțeleg ca doi copii,
se comportă de parcă se știu de-o viață,
își clădesc o prietenie din iubire și speranță.
Și trec zile, și trec și clipe-n zbor,
iar când se au unul pe altul totul pare mai ușor.
Ziua împreună, în parc în fiecare seară,
nopți petrecute-n scară sau pur și simplu afară.
A început să treacă timpul ușor și vara,
s-a terminat și cu distracția, începe școala.
O toamnă roșcată, frunzele încep să cadă,
o cărare inundată și o dragoste ciudată,
clipe pline de savoare, lumină, culoare,
și o dragoste curată, ce mai frumoasă floare.
Timpul trece și tace, fata tace și face,
preocupată de școală, învață din greu, nu se preface.
El își face prieteni noi, o arde cu băieții,
ce viață frumoasă, ăștia-s anii tinereții!
Sclipirea vieții sau soarele dimineții,
ce răsare după o lungă conversație cu pereții.
Nu se mai simte așa preocupat de școală,
o arde mult pe afară și timpul zboară.
După ceva timp, într-o seară normală,
când pustiul stătea la povești cu băieții în scară,
fata îl sună și cu un glas tremurat
îi spune: „Vino să ne întâlnim să îți zic ce s-a întâmplat!”
El aleargă speriat spre fată și o vede,
plângând cu capul spre pământ și pentru o clipă se pierde.
O ține strâns la piept de parcă el i-ar fi veșmântul,
are grijă ca lacrimile ei să n-atingă pământul.
Inima-i bate tare, ea plânge cu ardoare,
il privește de parcă el i-ar fi singura scăpare.
„De ceva vreme nu mai am liniște în casă,
tatăl meu face scandal și spune că ne lasă.
A început să înnebunească, e puțin cam impulsiv,
mai tot timpu-i beat, noi plecăm definitiv.
Mă mut cu mama la câteva străzi distanță,
chiar nu mai suport, nu vreau să-l mai văd în față.
Vreau o viață normală, nu certuri în fiecare seară,
când eu a doua zi mă trezesc să merg la școală!”
„Stai liniștită, copil, o să trecem peste toate,
nu vreau să te mai văd cu genele-ncărcate.
Problemele toate o să le lăsăm în spate,
ai încredere și ai să vezi că se poate!”
Timpul trece, e iarnă, fata se descurcă greu,
băiatul încearcă s-o ajute, dar dă greș mai mereu.
Ea nu vrea bani, dar ar vrea un trai mai bun,
el nu poate să o lase singură pe drum.
Lipsa banilor se simte, totul pare mai greu,
dezamăgită de împrejurări e tristă mai mereu.
El intră-n anturaje, o arde cu golani,
își face prieteni falși și umblă după bani.
Ușor se schimbă, dă de o viață mai bună,
și parcă se transformă într-un lup sub clar de lună.
Trece nepăsător prin clipe sperând să schimbe ceva,
dar nu știe că nu te poți juca cu viața ta.
Atâtea amintiri și gânduri lași în spate,
prea multe lacrimi și vise spulberate.
Stă pe o bancă în parc, sub un copac înalt,
cu sute de gânduri în cap, privind spre asfalt.
E sfârșit de februarie, zăpada se topește,
el stă cu o amică de ceva vreme și vorbește.
Ea se apropie de el, îi ridică capul plecat,
încearcă în zadar să-l lase cu sufletu-mpăcat.
Nu se poate abține, îl privește în ochi și vrea mai mult,
il mângâie ușor, dar nu uită de trecut.
Când buzele lor se ating, el o împinge, se oprește,
îi spune că are o iubită și e tot ce își dorește.
N-ar înșela-o niciodată, că inima i-ar frânge,
nestiind că fata îi privește pe amândoi și plânge.
El o zărește, o vede alergând și pleacă,
o ajunge în sfârșit din urmă și încearcă
să îi explice ce se-ntâmplă, dar nu vrea să îl asculte,
se ferește, îl împinge, recurge la insulte.
„Tu chiar crezi că aș fi în stare să te înșel vreodată?
Dacă da, atunci probabil ar trebui s-o lăsăm baltă.”
Ea: „Mă simt ca un ecou blocat într-un tub,
tăcerea e de aur, vorbele tale de plumb!”
Și drama apare, încrederea dispare,
blocați într-un labirint de vise căutând o scăpare.
Deși ochii nu mint niciodată, gura minte,
așa că-i strecoară o minciună printre cuvinte.
Ea: „Nu vreau să te mai văd vreodată, astea sunt povești!”
Dar un proverb ne zice să ai grijă ce-ți dorești.
Îl privește în ochi de parcă ar fi ultima dată,
cu privirea în față, fata aleargă speriată.
Da să treacă strada, nu se asigură și dintr-odată
o mașină o izbește și fata cade lată.
Băiatul rămâne fără de puteri, aproape leșină,
când vede iubirea vieții lui căzută sub mașină.
Sângele îi cade din arcade pe șoseaua murdară,
inima lui îi îngheață și nu-i de la frigul de-afară.
Cade în genunchi, ea zace într-o baltă de sânge,
el își ridică capul plin de durere către cer și plânge.
Sună la salvare, merge cu ea la spital,
fata leșinată arată în ultimul hal.
Stă pe hol, așteaptă, i se pare-un chin etern,
fiecare secundă parcă este un minut în infern.
În sfârșit poate s-o vadă, intră în cameră speriat,
ea conectată la aparate, el rămâne blocat.
Inima lui gustă cea mai amară aromă
și îl ia cu amețeli când află că ea e în comă.
Durerea e apăsătoare, zilele trec, dar în zadar,
cu sufletul captiv în cel mai urât coșmar.
Trec săptămâni bune, se simte tot mai singur,
cu inima sfâșiată de suspine îl amăgește timpul.
Cu sufletul în lanțuri, inima-i moare de foame,
când frumoasa adormită încă stă în pat și doarme.
O vizitează în fiecare zi, îi umple patul de lacrimi,
iar fiecare minut îi umple inima de patimi.
Sperând că îl aude, rătăcește-n lumi de gheață,
în timp ce mintea lui rătăcește-n lumi de ceață.
Din timpuri trecute amintiri revin în minte
și-i varsă-n suflet lumină, raze-n inima-i fierbinte.
Mai trec două luni, iar fata se trezește,
mama ei îl sună pe băiat să-i dea de veste.
Pleacă în grabă la spital și-o vede pe fată,
mai frumoasă decât a văzut-o vreodată.
Inima-i plânge de fericire cu lacrimi de iubire,
un foc de amintiri îi topește gheața din privire.
Se apropie de ea plin de emoție și frică,
ea îl privește fără nici o reacție, una cât de mică.
„Bună dimineața, copil, ce faci, ești bine?”
Ea îl privește cu mirare, „Cine ești tu, străine?”