Te trezești de dimineață, îți bagi p*la în ea viață
Te uiți mirat în oglindă, o spargi și te speli pe față.
Scrumiera plină, pachetul gol și sufletul tău de gheață,
Privind abisul ce-l ai în față, trăind din speranță
Pui o întrebare simplă, dar nimeni nu-ți răspunde
Vrei o mână de ajutor și toată lumea s-ascunde,
Banii pot cumpăra fericirea, pierdută-i amintirea
Privești cu ură-n urmă, dar rămâne dezamăgirea.
Și-n continuare privești nepăsător, pierdut în zare
La rândul tău privind cu nepăsare și rana reapare
Cea mai dragă persoană dispare, și-ți pare rău
Dar încă nu s-a găsit medicamentul pentru sufletul tău.
Te-ngrijorezi, dar nu cedezi, parcă nu mai poți să crezi
Și realizezi, că și tu te pierzi și vezi.
Că toată lumea e împotriva ta și speri.
Dar nu mai ai multă speranță, au trecut prea multe veri.
Refren:
Lacrimile s-au scurs,
Orice rană s-a dus
Tu privești nepăsător,
Așteptând un răspuns
De gânduri pătruns
În colțul tău de lume ascuns
De amintiri străpus
De ură nu te lași răpus.
Și simțea că moare-ncet, ca-ntr-un lagăr de concentrare
Putea să simtă cum doare și cum orice speranță moare
Cuvinte care-i torturau sufletul dar încă rezistă,
Căci acele cuvinte pentru el acum nu mai există
Și-a rămas imprimat în minte acel tablou trist
Mai trist decât cea mai tristă creație a celui mai trist artist.
Și inima zdrobită în mii de bucăți se regenerează
Și orice rană dispare și zidurile urii cedează.
Zâmbetul își găsește frumusețea renăscând din amintiri
Și-i revin gând toate acele dulci priviri printre dezamăgiri
Că timpul șterge multe, dar păstrează tot ce nu trebuie pierdut
Și orice amintire o s-o găsești doar în trecut
Și dacă o să te-ntreci cu timpul o să pierzi mai mult ca sigur
Și la sfârșit de drum o să realizezi că ești tot singur.
Un zâmbet trist, lacrimile de mult șterse de vânt
Cu ochii spre pământ repetând refrenu ăsta-n gând.
Refren:
Lacrimile s-au scurs,
Orice rană s-a dus
Tu privești nepăsător,
Așteptând un răspuns
De gânduri pătruns
În colțul tău de lume ascuns
De amintiri străpus
De ură nu te lași răpus.
Ascunde-n camera uitării tot ce-odată te-a rănit,
Zâmbește că s-a sfârșit, privește acest abis pustiit
Ignoră-i pe toți dacă poți, dar timpul nu-l vei ignora
Zâmbind înșelător lăsând speranța în urma ta.
Cutând c-o torță stinsă răspunsuri înghețate pe veci
Lăsând în nepăsare clipele triste și reci.
Că orice clipă rece trece, dar nu oricine te-nțelege
Că timpul ăsta-i ca un creion fără radieră, nimic nu se șterge.
Amintirile rămân tipărite-n minte printre șoapte și cuvinte
Chiar și cele de care nu mai vrei să îți aduci aminte.
Te simți pierdut pe același drum, fără un scop anume,
Răbdător ca un necunoscător rătăcind prin lume
Și te-ntrebi ce rost mai au atâtea cuvinte că se pierd oricum
Și atâtea amintiri ard și le găsești în scrum.
Pierdut între scânteie, cum te pierzi și tu acum
Printre frunze moarte, ruine, ploi și fum..
Refren:
Lacrimile s-au scurs,
Orice rană s-a dus
Tu privești nepăsător,
Așteptând un răspuns
De gânduri pătruns
În colțul tău de lume ascuns
De amintiri străpus
De ură nu te lași răpus
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă cu suferința și dezamăgirea, dar și procesul de vindecare și depășire a momentelor grele. Vorbește despre cum timpul trece, amintirile rămân, dar în cele din urmă, se poate găsi puterea de a merge mai departe.