România-i o țară frumoasă, cu un popor de c***t,
Asta nu se va schimba, deja m-am resemnat.
Este țara marilor diferențe sociale,
Aici zâmbesc doar cei ce-s cu burta la soare.
Restul stau și îi privesc cu ochii înlăcrimați,
Întrebându-se de ce sunt mereu defavorizați,
Ce au făcut să fie de lume marginalizați,
Iar la bătrânețe de copii uitați..
Este țara-n care oamenii n-au case că au mașini,
Numai maneliști și oameni ce-o ard în b****i.
Multe nu au ce mânca, dar au c***i siliconat,
Doar să fie un mai mare depozit de c***t.
Te înțeleg, fiind t***ă ai nevoie de el mereu,
Cu el prostești cocalarii și îi lași far’ vreun leu.
Cu toate astea nu pot nega că-s român,
Niciodată nu mi-a fost rușine s-o arăt sau s-o spun.
Aici m-am născut, am crescut și am f***t prima dată,
Știi și tu, chestiile astea nu le poți uita vreodată.
La fel ca și mine ești născut aici în România,
Indiferent cum ar fii, trebuie să ne păstrăm mândria!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment ambivalent față de România, recunoscând frumusețea țării, dar criticând problemele sociale și inegalitățile. În ciuda acestor neajunsuri, naratorul își afirmă mândria de a fi român și legătura emoțională cu locul natal.