Cum m-aș duce câte-o dată,
La o crâșmă-n depărtată,
Unde cântă lăutari.
Să stau până dimineață,
Cu mândruța mea în brațe,
Și să beau din vinuri tari.
Să mai joc o periniță,
S-alin focul de guriță,
Pe mândra să mi-o sărut.
Să beau vinul din clondire,
Să mă-mbăt de fericire
Și s-o iau de la-nceput.
Hai nu mă lăsa, tinerețea mea.
Nu mă părăsi, ține-mă-n c-o zi.
Toarnă măi crâșmar,
Un rând de pahar.
Să cânt, să iubesc,
Să mă veselesc.
Și-aș cânta cu meșterie,
Cântece de veselie.
Și de jale-aș vrea să zic.
Aș cânta lângă-o vioară,
Într-un colț de cârciumioară,
Să uit tot ce-a fost nimic.
Toate-s vise de poveste,
Crâșma veche nu mai este,
Nici dumbrava de stejar.
Dar mai sună pe-nserate,
Melodii de mult uitate,
De faimoșii lăutari.
Hai nu mă lăsa, tinerețea mea.
Nu mă părăsi, ține-mă-n c-o zi.
Toarnă măi crâșmar,
Un rând de pahar.
Să cânt, să iubesc,
Să mă veselesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru tinerețe și vremurile petrecute în crâșmă, alături de lăutari și prieteni. Este un omagiu adus amintirilor frumoase și dorinței de a retrăi acele momente.