De-aș fi știut
Și dac-aș putea
Sunt cuvinte spuse mult prea des
Uităm ce-avem
Dar mai ales
Tot mai rar
Spunem: Te iubesc.
Numai atunci
Când s-a făcut târziu
Și-n jur avem
Doar un vast pustiu
Dac-aș putea
Și de-aș fi știut
Le spui tu
Obsesiv în gând.
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa.
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa.
Și tot ce-aș vrea
Ar fi să mă crezi
Ești tot ce am
Ce vreau, ce visez
Dac-aș putea
Și de-aș fi știut
Sunt cuvinte obsesive-n gând.
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa.
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa
Nu te voi, nu te voi, nu te voi uita
Nu mă vei, nu mă vei, nu mă vei lăsa
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și obsesia pentru o iubire pierdută. Vorbitorul își dă seama de importanța cuvintelor nespuse la timp și trăiește cu amintirea obsesivă a persoanei iubite, temându-se de uitare și abandon.