Tataee:
Au trecut atâția ani,
Au trecut mulți ani de-atunci de când auzeam
primele beat-uri de rap în București.
Au trecut mulți ani de când am început
noi să facem beat-uri de rap.
Muzica hip-hop.
Au trecut mulți ani de când au
apărut în țară trupe de hip-hop.
Din ’92 până în 2002, trupele și
rapperii cei mai tari au rămas.
CASA este pentru ăia care,
de-a lungul acestor ani,
au fost mereu aproape de muzica asta.
Și nu pentru tarfele care n-au făcut
altceva decât să o critice.
De la est la vest, de la nord la sud,
B. U. G. Mafia prezintă CASA.
M & G, din Pantelimon București.
XXL & 10 Grei, din Bacău și Piatra-Neamț.
Villy, din Zalău.
Mahsat, din nou Bacău și Piatra-Neamț.
Luchian, din Târgoviște.
Anturaj, din Pantelimon București.
Și B. U. G. Mafia.
Uzzi:
București, Mafia preia controlu’
În 2002, Pantelimonu’.
N-am uitat de unde am plecat niciodată
Și tot ce-am învățat am învățat pe stradă.
Pe stradă am învățat, e important, chiar șocant,
Viața e o c***ă pentru care toți se bat.
Și fac tot ce pot să am tot pentru că merit,
Peste curve și lacomi, adică lege și gaboni.
Nu doar cartieru’-njură, nu numai hoții fură,
Sunt două din motivele pentru care vă f*t în gură
Pe toți, mândria voastră, casca voastră,
Trese, copii, nevastă, tot ce contează.
Ce contează pentru mine, știi prea bine,
N-ai să poți niciodată să scoți asta din mine.
Dedic acum special pentru toți băieții care
Au știut ce să facă să rămână în picioare.
Pân’ atunci când moartea o să ne despartă,
Români, Țigani, suntem mereu aici pe stradă,
În fiecare zi pentru tine,
O să vorbim întotdeauna despre rău pentru bine.
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra evoluției hip-hop-ului românesc și o declarație de loialitate față de valorile străzii și față de cei care au rămas fideli acestui stil de viață. Este un omagiu adus scenei hip-hop și o critică a celor care nu o respectă.