Axi – Restanțe

Dau cu pace, încep să merg pe un drum lung,
Soarta nu știe, dar eu știu unde vreau să ajung.
Lumea în care trăim nu e stabilă deloc,
Parcă ar fi șansa de la jocurile de noroc.
Nebunul din tine se ține să fie cuminte,
Dar el mereu va intra doar cu capul înainte.
Deja simți o motivație când ai început să bagi,
Amicii tăi știu că nu fumezi, dar îți place să tragi.
Te apuci cu o țigară azi, cu o țigară mâine,
Treptat observi că nu mai ai bani nici de pâine.
Gândirea e ca o marjă de eroare, nostalgic,
Ea lucrează și-ți reprezintă sufletul de plastic.
Dacă rimele ar fi gloanțe, așa cum pretind eu,
Lovitura decisivă nu s-ar da așa de greu.
Instinctul trebuie urmat, nu e ceva ce face bun,
Remarci cu precizie că mintea ta e făcută scrum.

R x2:
Mesajul care-l dau e o mitralieră cu gloanțe,
Dacă nu știi cum s-o folosești, rămân restanțe.
Fii atent la ce vorbesc, deci fii pe fază,
Dacă ai ceva să-mi spui, spune-mi-o în față.
Nu te va ajuta în nici măcar o situație,
Ajungi la maturitate cu cea mai mare grație.
Te apuci de droguri, îți crește barba-n cioc,
Nici te uiți bine și pe părinți tre să-i îngropi.
Ma simt privilegiat ca cireașa de pe tort,
Nu ca aș fi special, dar am învățat cum să mă port.
Doctoria mea e bună, stai acolo liniștit,
Eu sunt vrăjitorul care-ți face vrăji și dă pe beat.
Îi pupi pe toți în p***, nu ai nici un ideal,
Dar oare ce-o fi mai bine, la bal sau la spital?
Începi să vezi pete, să vorbești și să suni,
E clar că-n final ai ajuns la nebuni.
Răsuflu ușurat, trăgând aer în piept,
Aici e vorba de viață, aici e vorba de respect.
Alții doresc să facă vrute și nevrute,
Zic să pui mâna să ai ce învârte și ce f***.

R x2:
Mesajul care-l dau e o mitralieră cu gloanțe,
Dacă nu știi cum s-o folosești, rămân restanțe.
Fii atent la ce vorbesc, deci fii pe fază,
Dacă ai ceva să-mi spui, spune-mi-o în față

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre consecințele alegerilor greșite din viață, cum ar fi consumul de droguri, și despre importanța respectului și a asumării responsabilității. Mesajul principal este că, dacă nu înveți să folosești corect "mitraliera" (metaforic, viața), vei rămâne cu "restanțe".

Lasă un comentariu