Plouă de povești, nici e,
Stropii bat în geam.
Ești aici, dar cine știe,
Dacă te mai ard.
Ești alături, dar departe,
Este chipul tău.
Ploaia asta face parte,
De pământ, de rău.
Ploaie rece vrea să ne despartă!
Și iubirea noastră să și-o ia,
Hai să ne potrivim acestei ploi,
Doar în transparență între noi.
Nu pleca, mai rămâi!
Această ploaie deasă și rece.
Nu pleca, mai rămâi!
Această ploaie curând va trece.
Ploaia asta amintește,
Prin ce te-am trecut.
Trist și rece mă privește,
Chipul tău tăcut.
Sunt singur în nori, taie,
Doi, și numai doi.
Sărut prima această ploaie,
Care-i între noi.
Ploaie rece vrea să ne despartă!
Și iubirea noastră să și-o ia,
Hai să ne potrivim acestei ploi,
Doar în transparență între noi.
Nu pleca, mai rămâi!
Această ploaie deasă și rece.
Nu pleca, mai rămâi!
Această ploaie curând va trece.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de tristețe și singurătate după o despărțire. Ploaia devine un simbol al durerii și al amintirilor apăsătoare, accentuând distanța dintre cei doi.