Eu doar te-am iubit și te-am ocrotit,
De orice-ar fi, de-așezare, și simțul care-l doare.
Fă regret ți-am dat, dorul meu curat,
Steaua cea luminată, cu toată dragostea mea.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Alături eu am fost, văzând din toate rost,
Și sincer am zâmbit, când soarta ne-a unit.
Când ai plecat grăbit, păcatul ți-a zâmbit,
Chiar te-ai rămas în gând, să știi nu mai revin nici când.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Păcat că n-ai uitat, la tot ce am sperat!
Și tot la ce am visat, ușor s-a zburberat,
N-ar poate e păcat, atunci când ai plecat,
Să știi am rezistat, la tot ce s-a întâmplat.
Păcat că ai uitat, păcat că n-ai venit!
Sau poate am păcat, fiindcă te-am iubit,
De ce te-am întâlnit? De ce am așteptat?
Oare cine a mințit? Cere mâini adevărat.
Păcat că ai uitat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și dezamăgirea față de o iubire pierdută. Naratorul își exprimă durerea că a fost uitat și că speranțele și visele s-au spulberat, dar afirmă că a rezistat durerii.