I.
Frunză verde, iederă
Badea-mi rupe inima, măi bădișorul meu
Frunză verde, iederă
Badea-mi rupe inima, măi bădișorul meu.
El mi-o rupe, el mi-o leagă
Cu fir de mătase neagră
Să nu fiu la altu dragă, măi bădiță, măi
El mi-o rupe, el mi-o leagă
Cu fir de mătase neagră
Să nu fiu la altu dragă, măi bădiță, măi.
II.
Eu mi-s drăcușor de fată
Și nu pot sta nețucată, bădișorul meu
Eu mi-s drăcușor de fată
Și nu pot sta nețucată, bădișorul meu.
Nu vezi, bage, cum te cheamă
Ochi de foc, neagră sprânceană
Floare mândră bănățeană, măi bădiță, măi?
Nu vezi, bage, cum te cheamă
Ochi de foc, neagră sprânceană
Floare mândră bănățeană, măi bădiță, măi?
Că fetele bănățene
Toate-s negre la sprâncene
Toate-s negre la sprâncene, măi bădiță, măi
Și eu mi-s de bună seamă
Tot negruță la sprânceană
Floare mândră bănățeană, măi bădiță, măi
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința unei fete de a fi iubită exclusiv de bădița ei. Ea se descrie ca fiind o fire pasională și mândră de originile sale bănățene, subliniind frumusețea specifică a fetelor din acea regiune.