Tatăl nostru care umbli tehui prin biblioteci
și te faci că asculți și te faci că-nțelegi
șarpele din mine se hrănește cu cărți
nimeni acum nu-l mai poate ucide.
Știu că emoțiile sunt mai reale decât aceste pagini
ce ziua și noaptea mușcă din mine
și știu că sunt singur pierdut că femeile mor
așteptându-mă prin spitale
știu pe de rost aureolele țărmul merii-nfloriți
știu știu. Dar nu mai pot să aleg.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de deziluzie și confuzie existențială. Naratorul se simte pierdut și incapabil să aleagă un drum, fiind copleșit de emoții și amintiri.