Hei! Știi, mă chinui să-ți zic
Că nu sunt simplist, eu chiar mă complic
Ești o fată frumoasă cu o inimă mare
Și ochii sclipitori ca două stele căzătoare.
Tu luminezi, mă scoți din întuneric
Și nu mi-e frică să zic ce simt fiindcă sunt puternic.
În plus, eu sunt același Florin,
Cu ochii întunecați și sufletul plin de venin.
Și aș vrea să mă exprim așa și-n realitate,
Da’ din păcate sufletul meu e ca o carte,
Mi-ai rupt paginile toate, lipește-mi inima-napoi,
Tot ce a rămas e o ceață și multe ploi.
Te rog să mă asculți, după poți să mă insulți,
Dar n-o să te las în pace până nu te văd că râzi,
Vreau să te știu în siguranță și chiar dacă mă refuzi,
Eu voi fi întotdeauna acolo să te ascult.
Nu mai pot, m-am săturat de toate,
Stres, cicatrici, toate mi-au fost imprimate în suflet.
Și pe lumea cealaltă, poate mă va iubi o fată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele unui băiat care se simte neînțeles și rănit într-o relație. El își declară dragostea și disperarea, dorind să fie acceptat și iubit, chiar dacă se simte imperfect și plin de cicatrici emoționale. Caută o conexiune profundă și acceptare, dar se teme de respingere.