Ts Eliot – Versuri.pro

Jurământul Focului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La mângâiere, încearcă s-o îndemne,
nerefuzată, chiar de-i nedorită.
Decis și roșu, brusc asaltă el;
O pipăie, nu-i simte apărarea;
Mândria lui nu vrea răspuns defel
Și bun venit îi este nepăsarea.

Miercurea Cenușii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Fiindcă nu mai sper
Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Să doresc harul cutăruia sau măreția cutăruia
Nici mai râvnesc să pot râvni la lucruri ca acestea
(De ce vulturul bătrân și-ar mai întinde aripile?)
De ce aș plânge
Puterea stinsă a domniei după lege?
Fiindcă nu mai sper să cunosc din nou
Infirmă glorie a orei pozitive
Fiindcă nu gândesc
Și știu că n-am să aflu
Adevărata, singura putere trecătoare
Fiindcă să mai beau nu pot.
Acolo unde pomii înfloresc și curg izvoare,
Căci iar nu e nimic.
Fiindcă știu că timpul e totdeauna timpul
Și locul totdeauna locul numai
Și ce-i real e real doar pentru un timp
Și doar pentru un loc
Mă bucur că lucrurile sunt cum sunt
Și renunț la chipul binecuvântat
Și renunț la vocea mea
Fiindcă nu mai pot spera să mă-ntorc la ce a fost
De-aceea mă bucur și știu că trebuie să clădesc ceva
De care să pot să mă bucur,
Și-l rog pe Dumnezeu să aibă milă
Și-nalț rugăciuni ca să uit
Aceste lucruri ce mi le-mpărtășesc prea mult,
Mi le explic prea mult
Fiindcă nu mai sper să mă-ntorc la ce a fost
Aceste vorbe îmi răspund
La ce-am făcut și nu mai facem iarăși
Fie ca judecata să nu apese peste noi prea greu.
Fiindcă aripile nu mai sunt de zbor
Ci numai site ca să cernem aerul
Aerul care acum e unic, uscat
Mai mic și mai uscat decât voința
Învață-ne să ne-ngrijorăm și să nu ne-ngrijorăm
Învață-ne împăcarea cu noi înșine
Roagă-te pentru noi păcătoșii acum și-n ceasul morții noastre.
Roagă-te pentru noi acum și-n ceasul morții noastre.

Oameni Găunoși - IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aici ochii lipsesc
Aici ochi nu clipesc
În această vale-a stelelor în agonie
În această găunoasă vale pustie
Frântă falcă-a pierdutelor noastre chei de-mpărăție.
În ultimu-acesta loc de întâlnire cuminte
Bâjbâim împreună
Și ne ferim de cuvinte
Pe malul său râul umflat ne adună
Fără văz, până ce – contururi –
Ochii reapar
Ca steaua de-apururi
Trandafir cu multe foi
La-mpărăția-ntr-amurgind a morții
Speranța doar
A celora pe dinăuntru goi.

Moartea Prin Înec

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Phlebas Fenicianul, mort de două săptămâni,
A uitat țipătul pescărușilor și cum se umflă marea
Și profit și pierdere.
O vâltoare sub maree
I-a cules oasele șoptitoare. Când el se ridică și căzu
Când trecu treptele vârstei și ale tinereții
Și sub vârtejul apei căzu.
Gentile or Jew
O, tu care acum rotești cârma după bătaia vântului,
Adu-ți aminte de Phlebas, care a fost cândva mândru ca tine.

Călătoria Magilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un frig tăios era când am venit încoace
Și-aceste zile au fost cele mai grele
Pentru umblat, apoi călătoria lungă:
Drumuri adânci și vreme aspră,
Ca-n toiul iernii.
Cămilele-ndărătnice cu pielea roasă și picioarele rănite
Se întindeau pe jos în apă și-n zăpadă.
Au fost și clipe când plângeam de dorul
Palatelor de vară pe colină și-acele terase
Cu fete în mătăsuri ce aduceau șerbet.
Dar soții blestemau cămilele, vorbeau în taină
Și dezertau, ori ne cereau vin și femei,
Și focurile-ardeau în noapte și cer aveam deasupra,
Și orașele ne erau ostile, și târgurile neprietene,
Și satele murdare și oamenii căutau să ne smulgă banii:
De vremuri grele doar am avut parte.
Atunci am umblat toată noaptea
Dormind pe-apucate,
Iar voci ne sunau în urechi, vestind
Că totul era o minciună.
Apoi în zori am coborât pe-o vale blândă,
Umedă, sub pragul de zăpadă și mirosind a verde:
Un râu sălta ușor, o moară bătea în penumbră,
Și trei copaci deasupra se sprijineau de cer,
Și un cal alb, bătrân, fugea peste câmpie.
Apoi am ajuns la un han cu frunze de viță pe ușă,
Zaruri jucau pe bani de argint șase mâini,
Iar picioarele pe burduful gol de vin se-odihneau.
Oamenii-aceia nu știau nimic și-am pornit mai departe
Și am ajuns seara și am găsit locul;
Ce vreți (veți spune voi) mai mult decât atâta.
S-a petrecut demult, mi-aduc aminte bine,
Și aș porni din nou, dar aș lua pergamentul
Și-aș scrie aceasta-ntâi
Iată: tot drumul nostru l-am făcut spre
Naștere sau Moarte? Spre Naștere, firește,
Avem dovezi. Văzusem nașterea și moartea,
Dar le credeam altfel: Nașterea aceasta
A fost pentru noi agonie amară, ca Moartea, moartea noastră.
Ne-am întors iar aici, în aceste regate,
Dar să rămânem nu mai putem în vechea credință,
Într-o lume dușmană ce cată de zei să se-agațe.
Mai bine ar fi fost să mai murim o dată.

Oameni Găunoși - V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Uite-n jurul părului țepos cum ne-nvârtim viața
Păr țepos, păr țepos
Uite-n jurul părului țepos cum ne-nvârtim viața
La ora cinci dimineața.
Între idee
Și realitate
Între mișcare
Și acțiune
Umbra cade.
Căci a Ta e-mpărăția.
Între concepție
Și creație
Între emoție
Și reacție
Umbra cade.
Viața-i foarte lungă.
Între dorință
Și spasm
Între potență
Și existență
Între esență
Și coborâre
Cade Umbra.
Căci a Ta e-mpărăția.
Căci a Ta este
E viața
Căci a Ta e-mpă…
Așa se sfârșește lumea
Așa se sfârșește lumea
Așa se sfârșește lumea
Nu cu un pocnet ci cu un scâncet

Preludii - II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dimineața-și dă seama firesc
De mirosul de bere trezit
Din strada plină de rumeguș bătătorit
Cu toate noroioasele picioare ce grăbesc
Sub chioșcuri cu cafea deschise-n zori.
Cu celelalte mascarade pe care
Le reîncepe timpul ori
Te gândești la mâinile toate
Ridicând umbre murdare
Prin mii de camere mobilate.

Cum Să Te Adresezi Pisicilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din Cartea lui moș Oposum despre pisicile poznașe.
Despre Pisici diverse ai citit de-acu’.
Părerea mea este că nu
Mai ai nevoie de vreun interpret
Ca să le înțelegi complet.
Ai studiat destul spre a vedea
Cum că Motanii sunt asemenea
Mie și ție – și-altora ce știm
Că după minte ne deosebim.
Unul e teafăr, altul e bolnav,
Unul e bun, altul mârșav,
Unul e mult mai bun, altul mai rău –
Oricine-ncape-n vers, în felul său.
I-ai urmărit la muncă și la joc
De numele lor ai aflat la soroc,
De habitudini și de habitat:
Dar
Cum te adresezi unei Pisici ai învățat?
Zic, deci – să nu uiți până mâine! –
Din start: PISICA NU E CÂINE.
Câinii pretind că-adoră lupta, dar
Adesea latră, de mușcat – mai rar;
Să recunoaștem câinelui, în tot,
Să-i zic un suflet simplu cred că pot.
Desigur, nu-i includ aici pe Peki
Și alți monștri canini din vechi.
Banalul Câine ce colindă Piața
E înclinat s-o facă pe paiața;
Departe de-a vădi multă mândrie,
Cade adesea în nemernicie.
Așa-i de simplu să-l convingi,
Sub bot cu palma de-l atingi –
Dezmiardă-l pe grumaz, strânge-i o labă
Și va zburda și se va veseli degrabă.
E, vai, un mocofan târâie-brâu,
Orice cuvânt îl poate ține-n frâu.
Așa că-i musai a-ți reaminti că
Un câine-i câine – iar PISICA E PISICĂ.
Pentru Pisici, se spune, e un rit:
Să nu-ți vorbească de nu le-ai vorbit.
Chiar și eu zic – deși n-accept așa ceva –
Să te adresezi primul pisicii: da.
Dar să nu uiți – chiar de-ți permite toate:
Nicicând vreo familiaritate.
Mă-nclin, îmi scot melonul și apoi
Mă adresez după formula: DOM’ COTOI!
Dacă Motanul din vecini e, însă,
Relația cu dânsul fiind strânsă
(Căci vine des pe-acasă pe la noi),
Atunci îl gratulez cu NEA COTOI.
De-a dreptul James l-am auzit strigat,
Dar mi se pare cam exagerat.
Respect s-arăți unui pisic,
Să te trateze de amic;
Câte un gest micuț de-admirator
E necesar, ca un castron de lăptișor;
Poți să-i aduci, căci zilele se scurg,
Nițel caviar, plăcintă de Strasburg
Sau potârniche, alte trufandale –
Căci, sigur, are gusturi personale.
(Știu un Motan ce-i foarte hotărât
Doar iepure să-mbuce și atât:
Își linge ghearele după ce papă,
Să nu piardă vreun pic de sos de ceapă.)
Un pisoi este în drept
Să aștepte dovezi de respect.
Și-așa, încet, ţi-atingi scopul – anume
Ca, în sfârșit, să-l poți striga pe NUME.
Deci, una-i una și aici e-aici:
Astfel te ADRESEZI UNEI PISICI.

Marina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce mări, ce țărmuri, ce stânci cenușii și ce insule,
Ce apă-nfășurând prora
Și izul de pin și sturzii cântând prin neguri,
Ce imagini se-ntorc
O, fiica mea.
Cei care ascut dintele câinelui, având în gând
Moartea,
Cei care strălucesc de gloria colibriului, având în gând
Moartea,
Cei care-n cocina satisfacției zac, având în gând
Moartea,
Cei care-ngăduie extazul animalelor, având în gând
Moartea.
Impalpabili s-au făcut, subțiați de un vânt
Ori de-o adiere de pin, și cântecul ceței
Harul acesta i-a topit pe unde se aflau.
Un astfel de chip, mai neclar și mai clar, ce e oare?
Și pulsul din braț, mai slab sau mai tare –
Dat ori împrumutat? mai departe ca stelele și mai aproape ca ochiul
Șoapte și chicoteli printre frunze și pași grăbiți, foc
Sub somn, acolo unde toate apele își dau întâlnire-ntr-un loc.
De gheață, chila a crăpat, iar vopseaua plesni de căldură.
Eu am făcut-o, uitasem însă
Și mi-am adus aminte
Slabă velatură, putrezită pânză.
Între un iunie și-un alt septembrie,
Eu am făcut-o făr’ să știu, pe jumătate lucid, nelimpede, ne-al meu,
Bordajul are spărturi, trebuie călăfătuite-mbinările.
Această formă, acest chip, această viață
Trăind ca să trăiască într-o lume-a timpului de dincolo de mine; aș vrea
Să renunț la viață-mi pentru ea, la graiul-mi pentru graiul nevorbit,
Cel trezit, buzele desfăcute, nădejdea, vapoarele noi.
Ce mări, ce țărmuri, ce insule de granit înspre-a mele păduri
Și sturzii chemând-o prin negurile moi
Pe fiica mea.

Preludii - IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Sufletu-i întins, întins pieziș pe-a cerului aripe
Ce dispar după un bloc din oraș cu ziduri uriașe,
Ori stâlcit în picioare nebune
La ora patru și cinci și șase;
Și scurte degete pătrate-ndesând pipe,
Și ziare de seară, și ochi și pe
A lor unde – anume siguranțe, risipe,
Conștiința unei străzi ca de cărbune
Nerăbdătoare lumea să-și asume.
Atâtea fantezii mă tulbură înfășurate
În jurul acestor imagini, și care se-agață:
Noțiunea unui infinit de blând poate,
Unui infinit de dureros lucru din ceață.
Șterge-te cu mâna la gură, și râzi,
Lumile se-nvârt în jur ca babele
Culegându-și cărbunii de foc de pe virane maidane.