Tracku – Versuri.pro

Și Mai Am Nevoie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am nevoie de forme să-mi întrupeze nebunia,
de voi și pixul pe care să-mi revărs mânia,
de culori cu care zi de zi să-mi îmbrac sufletul
și de creioane colorate să-i desenez pe cei din jur,
de o ploaie mare care să șteargă tot păcatul,
să-i înece pe toți ce-au greșit cu gândul sau cu faptul
și de pepsi rece, da’ puțin, câteva tone
și țigări, dar și aromate, știi tu, dintr-alea bune.
De tine am nevoie în fiecare zi de acum încolo,
chiar de nu faci nimic să știu că tu vei fi acolo,
de tine am iar nevoie și te vreau veșnic în mine
că te-am căutat un veac și tot te caut, știi prea bine,
dar nu-mi vine să mă pierd din nou în mine,
sentimente absolute, dar neîmpărțite cu nimeni,
d-asta am nevoie de zile multe, dar și pline de soare,
mare, vară, bere și de castele, de ruine,
de muzică am nevoie când plânge sufletu-n mine,
de cuvinte alese și înțelepte, dar și spuse bine,
am nevoie și de liniște atunci când nu mai pot
și sunetul tăcerii să îmi fie al minții antidot.
Am nevoie de multe, dar mai ales să fiu prezent aici,
am o nevoie mare creată din mii de licurici,
dar vreau fericire, pentru asta eu aspir mereu
și apoi nevoile se vor rezolva instantaneu.

Scrisoarea Unui Sinucigaș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Îmi pare rău că poate nu am fost tot ce ați vrut,
Deși sunt împlinit cu mine și mai mult nu am cerut.
Am fost un chip cioplit, dat un pic cu farduri,
Și am avut o viață ca la 100 de metri garduri.
Îmi cer scuze în primul rând familiei ce am iubit,
Și sora mea se știe, că în final eu i-am zâmbit.
Îmi cer scuze amicilor ce mă așteptau în miez de seară,
Să facem poate o bere și o țigară.
Îmi cer scuze acelora ce m-au iubit, dar mă urăsc acum,
Eu n-am vrut doar bine și s-a prefăcut în scrum.
Vă port și acum în suflet și vars lacrimi câteodată,
Zâmbind sentimental cu gândul la ce-a fost odată.
Fără lacrimi de durere de la voi, nici suferința,
Am avut parte de ele cât am trăit, aș vrea credința
Că unde eu mă duc e totul cald și numai soare,
Și frigul morții îl las închis, în scrisoare.
[Tu știai. Tu știai].
Pierdut prin cer, n-o să mă pot odihni
Și alerg în infinit, un infinit de zile orice-ar fi.
Voi ști că am lăsat cuvinte pentru a vă liniști
Și am plecat cărând povesti și ale mele nebunii.
Pe geam pictez cu sânge un trist apus de soare,
Visele împlinite se destramă la ultima țigare.
Nebunia mă sufocă, văd chipuri ale morții,
Ma cheamă cu ele, gravate în lanțuri pe toți pereții.
Îmi omoară tot, sufletul și mințile,
Îmi lasă doar forța să-mi curm, suferințele.
Viața, un scurt metraj, apare ca o fantasmă,
Secvențe triste mă atrag cu a morții mireasmă.
Și nu încercați să mă înțelegeți, nici eu nu mai pot,
Știu doar că nu mai suport și am puterea să termin tot.
Timpul meu s-a scurs acum, clepsidra-i spartă,
Nisipul amintirii mele se pierde-n vânt și pun punct îndată.
[Tu știai. Tu știai].
Sper ca atunci când voi fi ajuns în rai
Diavolul să nu afle că am murit
Deși tu știai. Minte-l. Minte-l în față
Cum ai făcut cu mine mereu
Continuă să trăiești tu
Din amintirea și dorul meu

M-Am Ridicat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa 1.
Râdeați când îmi cărați șuturi în coaste,
când îmi luam bătai grămadă în miez de noapte,
când în șanțuri poate am zăcut aproape mort,
când nu credeam că-n viață o să mă-ntorc.
Când în minte eram confuz și nu știam,
dacă totul era rău, tot ceea ce făceam.
M-am târât, am ridicat o mână spre-ajutor
și m-am gândit decât dacă va va fi dor
de omul ce eram eu, doar un nebun
ce a vrut să se ridice din al lui scrum.
Și în balta mea de sânge unde am zăcut eu singur,
m-am ridicat murdar, m-am scuturat, am mers mai sigur.
Am învățat ca pentru fiecare palmă luată
să am privirea tot mai sus, mai ridicată
și am privit atunci, în jurul meu
nu am rămas mirat deloc, eram doar eu.
Strofa 2 – chestie.
Când credeam că trăiesc ca să mă ridic pot
m-am ridicat singur da’ m-am văzut atunci viu mort
sudori reci peste real fără să poți să treci
ai fost cel ce a lansat lovituri și totuși nu înțelegi
Am creștinizat diavolii din tine și a durut rău
am crucificat demonii tăi interiori i-am alungat în hău
În același abis în care trăiesc vis prins
între real și real stins mă plimb spiritual nins
ca adevărul te-a durut tot ce am rostit
parcă ți-a luat rău cu rău și ți l-a răstignit
Acum îmi spun carpe diem dar clipa mea e moartă
moartă într-un apogeu fals ce ne-a tras laolaltă
Viața o simplă haltă ai rupt din lume o halcă
ucigându-mă pe mine ai lăsat sânge într-o baltă
Și încă o idee stinsă pe terra încă o scânteie stinsă
încă un scrum de vat în vânt poartă lumina prinsă
În întuneric se scaldă doar obscurul nu înțelegi
deznodământ în limitele legii și totuși… nu înțelegi.
Strofa 3.
De fiecare dată în ochii șireți vă priveam
eu doar gândeam, nu mai știam, înnebuneam
Nu mai eram același eu, cel plin de viață
eram acum doar trecător, doar o paiață
N-am arătat ce-aveam în gând, eram ciudat
ați vrut să mă distrugeți dar m-ați creat
Eram doar pustiul cu părul lung, cu un blug larg
cu gânduri multe, idealuri, un vârcolac
Eram o ființă creată doar din sânge și din ură
o ființă ce ura urâtul peste măsură
Eram atât de diabolic și crud în mintea mea
i-aș fi distrus pe toți ce-mi urau arta
cei ce n-au știut să-ți arunce-o vorbă bună
cei ce au crezut că viața e o minciună
Am pus totul pe o foaie, am pus cuvânt
și-am încheiat apocaliptic, deznodământ.

' - M-Am Ridicat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Râdeați când îmi cărați șuturi în coaste,
Când îmi luam bătăi grămadă în miez de noapte,
Când în șanțuri poate am zăcut aproape mort,
Când nu credeam că în viață o să mă întorc,
Când în minte eram confuz și nu știam
Dacă totul era rău, tot ceea ce făceam,
M-am târât, am ridicat o mână spre ajutor
Și n-am gândit decât dacă vă va fi dor
De omul ce eram doar eu, doar un nebun
Ce a vrut să se ridice din al lui scrum
Și în balta mea de sânge unde am zăcut,
Eu singur m-am ridicat
Murdar, m-am scuturat
Am mers mai sigur.
Am învățat ca pentru fiecare palmă luată
Să am privirea tot mai sus, mai ridicată
Și am privit atunci în jurul meu,
Nu am rămas mirat deloc, eram doar eu.
De fiecare dată în ochii șireți vă priveam,
Eu doar gândeam, nu mai știam, înnebuneam,
Nu mai eram același om, cel plin de viață,
Eram acum doar trecător, doar o paiață,
N-am arătat ce aveam în gând, eram ciudat,
Ați vrut să mă distrugeți, dar m-ați creat.
Eram doar puștiul cu păr lung, cu un blug larg,
Cu gânduri multe, idealuri, un vârcolac.
Eram o ființă creată doar din sânge și din ură,
O ființă ce ura urâtul peste măsură,
Eram atât de diabolic și crud în mintea mea,
I-aș fi distrus pe toți ce-mi urau arta,
Cei ce n-au știut să îți arunce o vorbă bună,
Cei ce credeau că viața e o minciună.
Am pus totul pe foaie, am pus cuvânt,
Am încheiat apocaliptic deznodământ.

' - N-Am Nevoie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Degeaba pierdeți timp, nu îmi umpleți zilele,
am un sfat pentru voi: terminați cu glumele!
M-am săturat de toți, m-am săturat de nopțile
atunci când mă trezesc vorbind cu ferestrele.
Oglinzile, ele îmi țin mințile,
în capul meu voci îmi șoptesc „sparge-le!”,
totuși nu o fac, mă sufocă grijile
că în viața asta vor rămâne doar cioburile.
Discutând cu mine nu îmi spun problemele,
nu am timpul unei vieți ca să mă gândesc la ele,
când ceasul va suna de miezul nopții, orele,
sunt singurul care își pierde singur nopțile.
N-am nevoie de voi, n-am nevoie de oricine,
n-am nevoie, uneori n-am nevoie nici de mine,
n-am nevoie de viață, n-am nevoie de mai bine,
am nevoie de iubire, dar n-am nevoie de tine! x2
Ploaia a început să curgă din cerul negru întunecat,
clipe de tăcere în haos, un fulger a crestat,
o privire așteptată nu mai vine, este rară,
cu chipul către cer, singurătatea mă doboară.
Ploaia mi se scurge dulce pe chipul amărât de ură,
totuși singur mi-e mai bine într-o viață atât de dură,
aș vrea să fiți acolo când vreau să beau o bere în vară,
să nu ajung cu un ștreang de gât ca Horia în scară,
să nu fiu doar cu Ovidiu ce plânge a iubirii cale,
înecându-mi amarul în lacrimi pline de savoare,
unii nu mă înțeleg pentru că au pe cineva,
noi suntem doar nebunii ce ne vrem nemurirea.
Și totuși, fiind nemuritor o să înțeleg mai bine
că în viața asta lungă sunt doar eu și doar cu mine!
N-am nevoie de voi, n-am nevoie de oricine,
n-am nevoie, uneori n-am nevoie nici de mine,
n-am nevoie de viață, n-am nevoie de mai bine,
am nevoie de iubire, dar n-am nevoie de tine! x2

' - Scrisoarea Unui Sinucigaș

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Strofa 1.
Îmi pare rău că poate nu am fost tot ce ați vrut,
deși sunt împlinit cu mine și mai mult nu am cerut.
Am fost doar un chip cioplit, dat un pic cu farduri,
și am avut o viață ca la 100 metri garduri.
Îmi cer scuze în primul rând familiei ce-am iubit,
și sora mea să știe că în final eu i-am zâmbit.
Îmi cer scuze amicilor ce m-așteptau în miez de seară,
să facem poșta, o bere și o țigară.
Îmi cer scuze acelora ce le-am iubit, dar mă urăsc acum,
nu v-am vrut decât binele, dar el s-a prefăcut în scrum.
Vă port și acum în suflet și vars lacrimi câteodată,
zâmbind sentimental cu gândul la ce-a fost odată.
Nu vreau lacrimi de durere de la voi, nici suferință,
am avut destul parte de ele cât am trăit, aș vrea credință,
ca unde eu mă duc, e totul cald și-i numai soare,
și frigul morții și fiorii le las închise în scrisoare.

Strofa 2.
Dilema ce v-a bântuit mereu are acum o rezolvare,
și știu că acolo unde merg nu mă lovesc de-aceeași întrebare.
De ce nu râzi și tu, ce faci mereu pe supăratul?
Gândește-te mai bine, poate nu meriți să-mi vezi zâmbetul.
Dacă pierdut prin cer o să rătăcesc și nu mă pot odihni,
o să alerg în infinit, un infinit de zile, orice ar fi.
Voi ști că am lăsat cuvinte pentru a vă liniștii,
și am plecat cărând povești și ale mele nebunii.
Pe geam se pictează cu sânge un trist apus de soare,
visele neîmplinite se destramă în ceața de la o ultimă țigare.
Dar nebunia a început să mă sufoce, văd chipuri ale morții,
mă cheamă cu ele gravate în lanțuri de ghiare pe toți pereții.
Îmi omoară tot, emoțiile, sufletul și mințile,
secvențe triste ce mă atrag spre trecut cu a morții mireasmă.
Și nu încercați să mă înțelegeți, nici eu nu mai pot,
știu doar că nu mă mai suport și am puterea să termin tot.
Dar timpul meu s-a scurs acum, clepsidra-i spartă,
nisipul amintirii mele se pierde-n vânt și… pun punct îndată.

Final.
Sper ca atunci când voi fi ajuns în rai,
diavolul să nu afle c-am murit… deși tu știai.
Minte-l, minte-l viața cum ai făcut-o cu mine mereu,
continuă să trăiești tu din amintirea și dorul meu.