Ted Hughes – Versuri.pro

Cum A Început Apa Să Joace

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Apa voia să trăiască
S-a dus la soare dar s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la arbori, arborii au ars, s-a întors plângând
Au putrezit, s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori, florile s-au veştejit, s-a întors plângând
Voia să trăiască
S-a dus în pântec, a întâlnit sânge
S-a întors plângând
S-a dus în pântec, a întâlnit vârf de cuţit
S-a întors plângând
S-a dus în pântec, a întâlnit viermi şi putregai
S-a întors plângând şi voia să moară.
S-a dus la timp intrând prin uşa de piatră
S-a întors plângând
S-a dus să scotocească întregul spaţiu căutând nimicul
S-a întors plângând şi voia să moară.
Până când nu i-a mai rămas plâns
S-a aşezat apoi la temelia tuturor lucrurilor
Cu desăvârşire istovită, limpede cu desăvârşire.

Cioara și Marea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,.
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
O ființă crucificată devine imobilă.

Două Legende

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
Negru era ochiul nevederii,
Lăuntrul limbii
Neagră era inima
Negru ficatul, negri plămânii
Neputincioşi să sugă lumina
Negru era sângele în tunelul lui vuitor
Negre măruntaiele înghesuite-n cuptor
Negri şi muşchii
Tânjind spre lumină,
Negri nervii, creierul negru
Cu viziunile lui scufundate
Negru sufletul, uriaşa bolboroseală
A strigătului care, crescând peste margini, nu mai putea
Să-şi rostească soarele.
II.
Negru e capul vidrei ridicându-se umed din apă.
Neagră e stânca plonjând în gulerul spumei.
Neagră e fierea ce zace în albia sângelui.
Negru e globul pământului abia ivindu-se
Sub un ou de-ntuneric
Unde soarele şi luna îşi schimbă pe rând anotimpurile
Ca să-l clocească pe Kra, un curcubeu negru
Încovoiat deasupra hăului
Zburând

Temeri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Scrisul tău era și frica ta,
Câteodată groaza că toate
Darurile de nuntă, visurile, bărbatul
Îți vor fi fost luate
De spiridușii terorii. Mașina de scris
Avea să fie luată. Mașina de cusut. Copiii.
Totul avea să fie luat.
Frica avea culoarea pupitrului tău,
Aproape că-i știai trăsăturile.
Grăuntele acela era ca pielea lui, puteai să-l mângâi.
Puteai să-l guști în cafeaua ta cu lapte.
Făcea un zgomot ca al mașinii tale de scris.
Se ascundea în propriile fetișuri –
Sirena ta de teracotă de pe șemineu.
Tigaia de aramă pentru sufleu. Albiturile. Perdelele.
Te uitai lung la ele. Știai că e acolo.
Se ascundea în stiloul tău Schaeffer -.
Locul lui preferat. De câte ori scriai
Te opreai la mijlocul cuvântului
Să te uiți mai îndeaproape la el, negru, bombat,
Între degetele tale –
Teroarea umflându-se, oricând
Ar fi putut exploda și lua de la tine
Pe soțul tău, pe copiii tăi, trupul tău, viața ta.
Puteai s-o vezi acolo, în stilou.
Și pe acela l-a luat cineva.

În Glumă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mașini care intră în coliziune și revarsă bagaje și copii
În glumă
Vaporul cu pupa în aer se scufundă salutând ca un cascador
În glumă
Avionul în picaj cu nasul în jos trage concluzia finală cu un bum
În glumă
Picioarele și brațele pasagerilor aterizează și-și iau iarăși zborul
În glumă
Masca încercănată de pe pat își redescoperă spaimele
În glumă, în glumă
Meteoritul se prăbușește
Printr-un extraordinar ghinion peste un landou
Ochii și urechile sunt împachetate
Împăturite în păr
Taperul ambalat în mochetă, legat cu cabluri electrice
Numai dinții sunt activi
Și inima dansând în grota ei
Neajutorată-n chingile râsului.
Asta-n vreme ce lacrimi nichelate trec prin uși cu un bang.
Suspinele sunt paralizate de frică
Și oasele
Sărind din carnea chinuită se mai
Clatină o oarecare distanță și cad la lumina zilei.
Râsul cu bocanci de miriapod fuge încă foarte repede
Încă aleargă peste tot pe traseul omizii
Și se rostogolește înapoi pe saltea cu picioarele-n aer
Dar e vorba doar de ceva uman.
În sfârșit e de ajuns – de ajuns!
Se ridică încetișor, obosit,
Și încetișor începe să-și încheie nasturii,
Luând lungi pauze,
Asemenea cuiva după care tocmai a venit poliția.

Capul de Lut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cine ţi-a modelat capul de teracotă?
Vreun prieten american din studenţie.
Mărime naturală, buze ţuguiate pe jumătate, asprit pe margini
De-o rudimentară unealtă – încercare naturalistă
De a-l face să-ţi semene, eşuată. Nu-ţi plăcea.
Nu-mi plăcea. Stinghereala îl magnetiza
Pentru un ritual pervers. Ce ne-a apucat
De l-am luat cu noi, în geanta rotundă şi roşie?
Noiembrie, aburi umezi de mlaştină, râul desfăcea
Spirale întunecate, învârtejea mlădiţe de sălcii, firave.
Sălciile tunse purtau coarne de cerb incomode,
Sucite, fără frunze. Tocmai după ce câmpia
Se lărgeşte şi poteca se abate la dreapta, în sus,
Ca să se piardă de râu şi să se-ncurce către Grandchester,
O salcie anume se apleca spre apă.
Deasupra capului, scorbura unei crăpături vindecate,
O îmbinare rămuroasă, aproape veranda unei bufniţe,
Iată o raclă mitică pentru dublul tău.
L-am potrivit sus, ferm. Şi o salcie
A fost un Bust, cu capul tău privind Estul
Prin pupilele înjunghiate de unelte. L-am lăsat
Să trăiască viaţa şi vremea lumii în veci.
Ai scotocit dicţionarul pentru poezia ta despre el,
Învelindu-i oglinda, punându-te, în rime, la adăpost
De soarta lui de orfan.
Dar nu avea să te părăsească. Săptămâni mai târziu
Părea că nu putem să ne mai oprim la pom. Nu
Ne uitam prea atent – doar trecător. Deja
Nu voiai să te temi, în caz că dispăruse,
De vreo vrăjitorie ce i-ar fi dat puteri. Niciodată
N-ai mai spus ceva despre el.
Ce s-a întâmplat?
Poate nimic. Probabil
E încă acolo şi te reprezintă
În faţa răsăritului şi fericit
În peisajul lui rece şi pastoral, cu buze uşor ţuguiate,
Ca şi cum abia l-am atins.
Ori l-au găsit băieţii – şi l-au scuturat? Ori
Pomul a îngenuncheat şi el în cele din urmă?.
Sigur 1-a primit râul. Sigur
Râul îi este capelă. Şi îl păstrează. Sigur
Capul tău fără moarte, ars în cuptor,
În sfârşit faţă-n faţă cu el, îl sărută pe Tata
Plin de mâl de pe fundul lui Cam,
Dincolo de recunoaştere ori salvare,
Spălat de toate spaimele noastre şi perfect,
Sub curgerea jelind murdară, salutat
Doar vara, scurt, de umbrele din luntrele
Subţiri lunecând către dragii lor
Şi ceasul oprit.
Necuratul. Aşa i-ai spus capului. Necuratul.

Teologie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu, nu șarpele a sedus-o
Pe Eva cu mărul.
Toată povestea nu-i decât
O simplă viciere a faptelor.
Adam a mâncat mărul.
Eva l-a mâncat pe Adam.
Șarpele a mâncat-o pe Eva.
Acesta este un intestin întunecat.
Între timp, șarpele
Își digeră liniștit hrana–
Încântat să audă cum Dumnezeu
Îl strigă enervat prin grădina Raiului.

Cioara Bolnavă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăși.
Cioara, deșirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.
A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ține sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a cățărat,
Iar la sfârșit, la o lungime de braț, a întâlnit spaima.
Sub șoc, a închis ochii, refuzând să vadă.
Cu toată forța, a izbit. A simțit lovitura.
Îngrozită, s-a prăbușit.

Fiara Neagră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Unde e Fiara Neagră?
Întrebând, Kra își roti capul asemenea bufniței.
Unde e Fiara Neagră?
Kra se ascunse în pat ca s-o pândească.
Unde e Fiara Neagră?
Așezându-se în scaun, Kra începu să urzească tot soiul
De minciuni împotriva Fiarei Negre.
Dar unde s-a ascuns?
După miezul nopții, Kra bate c-un calapod în perete și strigă:
Unde e Fiara Neagră?
Și Kra despică țeasta dușmanului până la glanda pineală.
Unde e Fiara Neagră?
Kra răstigni o broască sub lupa microscopului,
Privi în creierul unui rechin.
Unde e Fiara Neagră?
Kra își ucise fratele și-i scoase viscerele toate
să le vadă culoarea.
Unde e Fiara Neagră?
Kra a pârjolit pământul până l-a prefăcut într-un bulgăr
De cenușă, s-a năpustit în spațiu –
Unde e Fiara Neagră?
Muțenia spațiului încetă deodată,
spațiul se desfășură în toate direcțiile –
Unde e Fiara Neagră?
C-un fâlfâit uriaș, Kra țipă după stelele tot mai palide –
Dar unde este? Unde e Fiara Neagră?

Luna Plină și Micuța Frieda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un amurg rece, venit deodată cu lătratul câinilor și cu scârțâitul fântânii –
Și tu ascultând.
Plasa unui păianjen întinsă sub greutatea boabelor de rouă.
O ciutură pe ghizdele, plină și nemișcată, oglindă
Ademenind tremurul primei stele.
Vacile se îndreaptă printre lanuri către casă, învălurind tufișurile
Cu răsuflarea lor caldă.
Un râu întunecat de sânge, niște bolovani
Legănând laptele nemuls.
„Luna!” ai strigat tu deodată. „Luna! Luna!”.
Iar luna a făcut un pas înapoi, ca un artist privind atent la o pictură
Care îl arată amuzată cu degetul.