Sigbjorn Obstfelder – Versuri.pro

Eva

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Marea-i plumb, plumburiu e cerul,
plumburii îţi sunt ochii, Eva.
Timp îndelung ai tăcut,
mângâindu-mi mâinile.
Ochii tăi –
albaştri atunci când soarele râde şi cântă marea!
Este însăşi natura, Eva.
Buzele tale, ce pe fruntea mea odihneau,
numai răcoare!
Mâinile tale, ce-ntr-ale mele odihneau,
numai răcoare!
Pieptul tău greu respira –
răsuflarea pământului o simt lângă mine.
Da, tu eşti ca pământul!
Atunci când pluteşte un abur solar peste ceaţă,
ceaţa de soare ţi-acoperă ochii,
în timp ce neguri cu neguri se îmbrăţişează
şi ochii întunecaţi sunt, şi umezi.
Nu. Nimic nu vreau să mai spun.
Vreau să tac, să ascult
suspinul prelung al mării,
privind înainte spre spăimântătoarea noapte a negurii.
Eva!…

Zi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Sunt treaz.
O nouă zi-și deschide peste mine floarea
Cu miresmele simțirilor cald însorite.
Urechea mi-e deschisă
La cântecele valurilor și-ale vânturilor,
Și-n ea răsună bucuria stolului de păsări.
Ochii mi s-au deschis,
Cerul își desface arcul peste lume
Cu soarele în cheia bolții!
Dormisem.
Sufletul îmi rătăcise, nu știu unde.
Dar nu era soare pe-acolo.
Mă-nfiorase venirea beznei,
Era moarte în ea,
Moartea cu limbi șuierătoare.
Iată acum e ziua pământului.
Gângănii roiesc la sânul lui
Ia aerul primăvăratec.
Ce s-au făcut ciudatele tenebre?
Unde s-au dus?
Acuma pretutindeni sunt raze!
O lume ce pare durată din raze de soare..
O, să-ți scalzi păru-n marea de lumină
Ce se revărsa peste iarbă
Și sărută colbul pe cărări
Stârnindu-i curcubeie-n culori.
O, să adulmeci adierile fecunde
Care-mi dansează lin pe frunte
Legănându-se pe nările fremătătoare.
Zi scânteietoare!
Ești ochiul zâmbetelor Domnului, oglinda sufletului său.
Gândurile lui –
Tâșnesc din adâncuri – izvoare –
Din uriașe domuri, din adâncuri, din planete,
În roiuri mari de spirite incandescente.

Tortură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce mă ispitiți voi, blestemate roze,
Blestemată lumină lunară, copaci blestemați?
De pretutindeni un surâs de femeie,
O șoaptă de femeie, o mână de femeie!.
Am vagabondat prin ținuturi fierbinți și prin mlaștini –
Eu sunt un zeu?
Inima mea sângera, se zbate.
Ea-și leagănă șoldurile în falduri de mătase!
Ea – târfa!.
Am plâns cu fruntea pe pământul gol –
Eu sunt un zeu?
Ea – atât de frumoasă, albă, netedă, caldă;
Gâtul ei alb, între pernele albe de zăpadă,
Părul ei – castaniu în valuri bogate..
Crini – de ce tremurați?
Ea doarme cu brațele în jurul gâtului meu –
Blestem de moarte! Pentru ce tremurați?.
Tortură, cea mai frumoasă dintre torturi,
Otrăvită, măcinătoare tortură!.
Singur, pe un mormânt în lumină lunară,
În cimitir, printre morți,
O umbră înfiorată:
Un om pătruns de frig.
Stele.
Voi, stele,
În drumul vostru
Ce duce atât de departe,
Știți voi ce e pacea și imacularea?.
Calm vă e drumul
Ca răsuflarea divină.
Ca și cum stelele înseși ar fi gândul divin.
Stelele, gândul divin..
Degete albe, voi, piepturi frumos rotunjite, ochi scânteietori,
Dar, niciodată, un suflet!.
Milioane de flori mirifice cresc pe pământ,
Milioane de fluturi
Strălucesc și pier.
Și albul femeii piere.
Flori de sânge fără parfum,
Fără suflet, sunt visele simțurilor.
Astrele sunt suflete ce se privesc între ele,
Și soare le e surâsul.
Căldură-a pământului, îmbrățișarea
Între un bărbat și-o femeie cu suflet nobil.
.. Luna pieri.
Stelele – stinse.
Rozele dorm, și crinii.
Iată – buzele roz ale zorilor depun un sărut
Pe turnul bisericii.
Zori luminate!
E oare pe lume o singură femeie
Castă?

Privesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Privesc cerurile albe,
Privesc norii cenușii-albaştri,
Privesc soarele roș-sângeriu.
Așa e lumea,
Așa e piatra sferelor.
Un strop de ploaie!.
Privesc la casele-nalte,
Privesc la miile lor de ferestre,
Privesc la turnul bisericii din depărtare.
Așa e pământul.
Așa e patria omului.
Norii cenușii-albaştri se strâng. Soarele a asfințit.
Privesc la domnii bine îmbrăcați,
Privesc la doamnele surâzătoare,
Privesc la caii încordați.
Ce grei sunt norii cenușii – albaștri!.
Privesc, privesc..
Poate că m-am născut pe-o planetă straină!
Totul e-aici atât de străin..

Imn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Când se topește lacrima dintâi,
se dezleagă suferința.
Dă-mi, Doamne, lacrima dintâi!
În mine au înghețat lacrimile
și chinul, trandafir de promoroacă.
În mine lacrima e sloi
și inima de nea.

Trandafirul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trandafirul!
Iubesc cu-ntreaga mea ființă trandafirul.
Vii, fragedele buze și tinere-ale lumii
Sărută trandafirii, sărută trandafirii..
Sfiosul vis din inima fecioarei
Să-i afle taina nimeni nu-i în stare
Nimeni pe lume –
Decât
Trandafirul.
Orice femeie-n lume și-a logodit sufletul
Cu esența lină a trandafirului, șoptind tremurate
Cuvinte dulci, cuvinte-arzătoare,
Pe care nimeni nu le poate tălmăci,
O, nimeni decât trandafirul –
El însuși un fior înflăcărat.

Tablou de Gen

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ele dorm.
Amândouă dorm.
Cea mică, drăgălașă, în leagăn,
cea mare, drăgălașă, în pat.
Candela arde
în inocenta odaie,
plutește-n ulei
dintele mic, de flacără.
Storul e tras în sus.
În fața ferestrei, felinarul.
Atâta tot.
Ce dureros pâlpâie candela!
Cuvertura a lunecat de pe pat.
Felinarul își întinde gâtul
să vadă umerii goi ai soției.
Te-acopăr, soție adormită!
Și trag storul în jos.
Felinarului nu-i îngădui să-ți vadă
albul ce-i numai al meu.
Vreau să las două săruturi pe gropițele tale
în somn surâzând,
pe degete,
pe verighetă
și pe cruciulița ta de-argint.
Vreau apoi să mă aștern liniștit lângă tine
și să mă încălzesc lângă tine,
uitând
că noi, câteodată, nu suntem aceia ce ar trebui să fim
unul față de altul.

Poate Vorbi Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Poate vorbi oglinda?
Oglinda poate vorbi!
Oglinda vrea să te privească dis-de-dimineață cercetător,
să se uite la tine cu ochi adânci, înțelepți, cu ochii tăi!
Să te salute cu ochii plini de căldură de-un albastru-nchis:
– Ești curat la suflet?
– Ești fidel ție însuți?