Radu Boureanu – Versuri.pro

Cocorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îți amintești, amurgul la Histria și-n urmă
Adâncă noapte-n vata ei neagră ne-nveli,
După ce, roșii, norii s-au dus spre mare-n turmă
Și lebede se topiră în lacul Duningi?

Trecea peste ruine o tânguire seară
Și peste tava lunii mătănii negre, dungi;
Se pregăteau cocorii să părăsească țara;
Zăpada cenușie păreau pe grinduri lungi.

Mai mulți decât vreodată au dat năvală geții,
Mai stranii, dar mai tainic îmbietor să-i știi,
Să le ghicești năvala-n cenușa dimineții
Peste cenuși de veacuri și ziduri sângerii.

Șipetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Atât de gol e șipetul în care
Credeam c-am adunat eșarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Să vă-nvesmânt bogat, pe fiecare.
De unde să mai sfâșii valuri, oare,
Când tremură doar zdrențele târzii,
Însângerate, negre, vineții,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare?.
Dar iată, fluturând batista moale
Ea o zvârli în șipet și pe fund,
Oglinda unui râu părea pe prund.
Cu ceru-n ochii ei. O, gânduri goale!
Atât de plin e șipetul acum,
Că pot să-mbrac tot ce-ntâlnesc în drum

Ad Uxorem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Acum când sfertul lunii stins apune
Și snopii amintirii prind să-i leg.
Alături mi te pleci secerătoare,
Să legi cu mine fiecare snop,
Privirea ta albastră-n fund de zare
Blândă-nsoțește-al anilor galop.
Acel cu care-mparți și alb și negru
Și mierea vieții și pelinu-amar,
Când va sosi la porți radvanul negru,
Vrea inima să-ți lase-n palme dar:
Să ardă cu a dragostei văpaie,
Ca-n golu-ntunecării care-l las,
Să lumineze candela-n odaie
Și pâlpâitul ei să prindă glas;
Să spună cu a flăcărilor limbă
Tot ce cu graiul vieții nu ți-a spus,
În ceasul când păunul nopții plimbă
Atâția ochi ce te privesc de sus.
În părul tău de aur și mătase
Va scânteia adesea ochiul meu;
Ca norii când voi trece peste case,
Tu umbra vei simți, știind că-s eu.
De te-oi lăsa la jumătate cale,
Întreaga fire va simți c-am mers
Strânși mână-n mână peste-a vieții vale
Și c-am suit pe munții mei de vers.
Și că ești tu în fiecare cântec
Și că în timp te duc cu-al lor destin,
Precum își poartă mama pruncu-n pântec,
Deopotrivă-n dragoste și chin.
Nu las în urma mea moneda bună,
Pe dunga și pe latura tocit,
Dar să nu-ngădui nimănui să spună
Că lângă mine prețul mi n-a sporit.
Eu nu știu când suna-va ceasul negru,
Cu ultima bătaie-ncet și rar,
Când va sosi la porți radvanul negru
Și-o să descalec roșu armăsar.
El va porni în slăvi bătând aripa,
Purtând în șa un alt stihuitor,
Când tu sub sânul stâng simți-vei clipa
Că-ncep supus vecia s-o măsor.
Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Oricate vieți prilejul mi l-ar pune,
Numai pe tine-aș ști să te aleg.

Teii Din Inimi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Teii mari din inimi serile ne-mbată,
Chiar când cade neaua ca-ntr-o veche stampă;
Unde-i abajurul verde ca de lampă
Și profilul care-l aurea odată?.
Unde e tăcerea ce cădea pe umeri
Ca un șal de lână tricotat de noapte
Dintr-un ghem de umbră neagră sau de șoapte
Auzite-n veghe, fără să le numeri?.
Unde-i oare mâna, albele nervure
Care-mi umblă oarbe, azi, prin amintire,
Ori ca funigeii lungi prin cimitire,
Sau ca pâcla rară trasă prin pădure?.
Unde e cuvântul explodat în spațiu
Care mă rănise pentru totdeauna?
Unde e oglinda ce-o ascunde luna
În care-ți privisem chipul cu nesatiu?.
Zarurile nopții zodiile-arată ;
Am pierdut și nici o mână nu le strânge..
– Joacă mai departe îndârjit, nu plânge,
Teii mari din inimi serile ne-mbată.

O Casă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aș vrea să-mi fac o casă, din bârne, țărănească,
Cu hornul alb ca vârful unei lulele mari,
Din care să fumeze tăcerea muntenească,
Suflând pe nara neguri prin brazii drepți și tari.
Pe bârne să-i lucească luceafărul de seară,
Să lumineze tinda pe care să te-aștept,
Pe care să se urce cântând ca o vioară
Prelungul păr de aur, cuprins de brațul drept.