Psihotrop – Versuri.pro

Marin Preda - Flori de Mucigai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O mie nouă sute treizeci și unu
E anu-n care Tudor Arghezi lansează volumul
„Flori de mucigai” – și poezia cu același nume
Deschide acest volum, deci hai s-o dăm pe bune.
Omu’ meu, Arghezi, făcea graffiti seară de seară.
N-avea spray, așa că dădea cu unghia pe tencuială.
Creația literară.. adică ce punea în foaie
Era, de fapt, despre viața lui în pârnaie..
Că el se chinuia să creeze, izolat de lume,
Tema poeziei e efortul pe care-l depune.
Versurile nu mai sunt produsul harului divin
Ci al unei neliniști artistice simțite din plin.
Țin să zic de titlu – e oximoron
Florile-s frumoase, mucegaiul e nasol..
Simplu! Doar că e aproape la fel
Cu „Les fleurs du mal”, făcută de Baudelaire.
Treaba cu titlul e că și el, la rândul lui
Este reprezentativ pentru estetica urâtului.
Gen se săturase că toți scriau doar despre frumos
El se considera special și a făcut pe dos (sos!).
Vedea frumosul în urât și invers
Și asta se poate vedea în fiecare vers.
Poezia este o artă poetică modernă
Și aparține genului liric – schemă!
E structurată-n două secvențe lirice inegale
A doua fiind cu neputința de-a crea-n claustrare
Și prima cu crezul artistic arghezian..
gen.. Ferește-te de-arest dacă nu ești golan!
Ok.. să vezi fază:
Că, de fapt, prima secvență sugerează
Dorința devoratoare a artistului de exprimare
În versuri, fiind dominat de setea de comunicare
Cu lumea.. dar era solitar și plin de furie.
Neputincios, deja începuse să zgârie
Că scrisu-i vital și el dezvoltă o tendință
De a se dedica maxim – scrie cu propria ființă.
Citez: „le-am scris cu unghia pe tencuiala
(what) pe un părete de firidă goală”.
Actul de creație-i atipic, condițiile-s ciudate
Citez: „pe întuneric, în singurătate”.
Și condițiile vitrege îl seaca, citez:
„Cu puterile neajutate, nici de
Taurul, nici de leul, nici de vulturul care-au lucrat
Împrejurul lui Luca, lui Marcu, lui Ioan”. Încheiat
citatul. Această enumerație
Sugerează lipsa de har, absența creației
În raport cu scrierile religioase – de ce?
Că și-animalele evangheliștilor ‘s obiecte totemice.
Opera nu pune momentul în prim-plan.
Atemporal.. citez: „sunt stihuri fără an”.
Elementele esențiale sunt menționate oricum:
„Stihuri de groapă; stihuri de sete de apă; stihuri de foame de scrum”.
Adică.. pământ, apă și foc.
Și săracul își pierde harul divin de tot.
Citez: „Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească.. și nu mi-a mai crescut
Sau nu o am mai cunoscut”. Lol, nu o am mai cunoscut?
Ce ciudat vorbeau oamenii demult.
Adică el apare-n ipostaza de damnat
Și nu se mai regăsește-n sine, e înstrăinat.
.. ce să zic, ce să fac..
Mai e și a doua secvență de comentat.
Citez: „era-ntuneric, ploaia bătea departe-afara”
Amplifică deznădejdea și atmosfera funerară,
Sumbră.. transformă poetul în fiară,
Prin comparația: „Mă durea mâna ca o ghiară”.
El ar vrea să se regăsească, dar e pe lângă
Și-ncepe să scrie cu unghiile de la mâna stângă.
Asta poate sugera, cumva, resemnare
Sau biruința creatorului de-a găsi altă cale.
Mâna stângă e asociată cu ceva demonic
Închisoarea-i ca un iad. (ce bazaconii)
Așa-i lecția.. mă rog, dar poetul fiind poet
În cadrul ororilor, nu lasă frumosu-absent
Poezia aparține direcției moderniste
Impune noi forme în planul creației artisti-
Ce prin ambiguitatea limbajului lui
Metafore șocante – estetica urâtului.
Și are caracter reflexiv
Se exprimă la persoana-ntâi – lirism subiectiv.
Prozodia-i inedită, în această situație
Se manifesta-o nouă atitudine privind actul creației.
E o artă poetică, man
Confirmă unicitatea stilului arghezian.

Mihai Predă - Eu Nu Strivesc Corola de Minuni a Lumii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”
E-un text poetic modernist, e filosofic, plin de feeling.
„Nu strivesc corola de minuni a lumii”
A fost publicat în volumul numit „Poemele luminii”.
Apare-n anu-o mie nouă sute nouăşpe,
Inspirat de principii estetice, filosofice.
E artă poetică-n genul liric,
Tema este crezul artistic
Şi se pot recunoaşte
Două tipuri de cunoaştere.
Una din ele-i paradisiacă,
Are metafora plasticizantă.
E logică, raţională şi ţelul
Ei e să distrugă misterul.
Cealaltă cunoaştere e luciferică,
Pentru ăştia care n-au fost duşi pe la biserică.
Glumesc, e cunoaşterea bazată pe mister
Şi are metafore revelatorii, de fel.
Lu’ Blaga cunoaşterea asta
i s-a părut blană
Şi-a adoptat-o! De ce-a adoptat-o?
Cre’ că era orfană.
Titlul e metaforă – clar?
Exprimă crezul literar
Al poetului şi refuzul lui
Faţă de cunoaşterea de tip raţional.
Structura poeziei,
Să moară fraţii,
E-ntre poet şi lume
Opoziţia „eu” şi „alţii”.
La cunoaşterea paradisiacă avem „lumina altora”,
Iar la cea luciferică, „eu, cu lumina mea”.
„Lumina altora sugrumă vraja”, citez, pe bune,
Pentru că misteru-i ucis prin raţiune,
Da’ cu „lumina mea” – ce faci?
Stai că citez!
„Nu strivesc, nu ucid, sporesc, îmbogăţesc”.
Enumeraţia ţine-o minte:
„Ochi, flori, buze, ori morminte” –
Reprezintă lumea vegetală,
Lumea umană şi sentimentală
Şi lumea morţii,
Da’ o ştim cu toţii.
Misterului se dă ocol
Prin cuvintele-simbol.
Care sunt, care sunt?
Sunt care mai de care!
„Nepătrunsul ascuns” sau „taina nopţii”
Sau „întunecata zare”.
Prima strofă elogiază misterul,
Creaţia-i un act universal.
Ultima strofă-i simetrică,
Cunoaşterea fiind la final
Un act al iubirii, fiindcă
Eul liric simte,
Citez: „căci eu iubesc
Şi ochi şi flori şi buze şi morminte”.
Ca element de prozodie, este evident,
Avem vers liber şi ingambament.

Planetarium

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt dus cu Pluto
Sunt dus cu Pluto,
Ca Mickey Mouse plimbându-și câinele
Sunt dus cu…
Sunt dus cu Pluto, plutind cu pluta peste plutoniu
Vino să îmi ții companie sau măcar plutoniu’
Ca magma ta gata să-ți ardă casa ca sacrificiu
E un deliciu să te vadă apăsat ca pe butonul de panică
La costumul de anxietate, fața palidă, bronhiile neoxigenate
Toxicitate-n aer, am răspândit toate gazele
Stratul de ozon s-a rarefiat și acuma razele ultraviolete sunt violente
Și bronzează masele până când toți oamenii-s negri și nu distingi rasele
Pace mondială
Și mă pierd prin Univers, animal pe Ganymede, jupoi Terra de pe Jupiter
Trec la alt nivel după ce am suprimat nația că planeta asta nu m-a atras decât cu gravitația
Vibrația vanității îmi valorifică momentul
Și capturez mercurul în cel mai mare termometru
Apoi distrug Neptun doar ca să îi fur tridentul
Și fac pe nebunul, în Universul ăsta eu sunt centrul,
Dar cum poți fi centrul într-un spațiu fără margini?
Răspunsul se află în cuvinte nescrise pe pagini.
Cu geți, cu traci și cu alți strămoși de-ai noștri
Merg să agăț extraterestre și alte neveste de monștri
Femei de pe centura, aia de asteroizi,
Cu mușchiul emancipării umflat de la hipsteroizi
O aleg pe cea cu cei mai frumoși dinți dintre ele
Și pun stupi în cratere s-o duc în luna de miere
Apoi trec pe lângă Saturn care poartă inelele
Le crede așa prețioase, se poartă ca Gollum cu ele.
Mă enervează, iar egoul meu se pierde
Și îi chem pe frații Papuc care vin cu verighete
Îl satur pe Saturn, fac salturi pe-un meteorit
Și aduc elitismul în sat să-mi fac propriul satelit
Apropii zi și planete, le fac să schimbe tenul
Și Marte a roșit când a văzut-o pe Venus
Fac spânzurătoare din raze de soare să-mi alung ispita
De a izbi sferele între ele și de a orbi orbita
Pe planeta asta e atmosferă, nu-l chema pe Slug
Am vrut doar să îți arăt că sunt un MC universal
La propriu, da’ gata, acum îmi reiau calmul,
Revin cu picioarele pe Pământ și mâinile pe Uranus.

Mihai Preda - Plumb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

George Bacovia era un poet cu capu’ vraişte,
A lansat „Plumb” în 1916,
O poezie cu un cadru funebru şi trist,
Care este înscrisă în curentul simbolist.
„Plumb” – titlu sintetic cu valoare de simbol,
Motiv literar central, sugerând golul interior.
Tema operei e senzaţia de-apăsare
Greutatea dintr-un spaţiu-nchis, claustrare.
Ce tare!
Şi-avem două strofe, practic,
Poezia-i bazată pe paralelism sintactic,
Că fiecare strofă începe cu verbul „a dormi”.
Auzi, George, da’ ţie ţi-e somn când scrii?
De fapt, sugera somnul mortuar şi avem
Cuvântul „plumb” de trei ori în fiecare catren.
În plus, strofele au o punctuaţie identică
Şi poezia e axată pe arta poetică.
În operă se remarcă două paradigme.
Două ce?! Două realităţi diferite.
Prima e cu decoru’, realitatea exterioară,
Şi-a doua strofă-i cu eul, realitate interioară.
Omu’ meu Bacovia nu a scris de pomană,
Dar a descris decorul cu termeni gen: „cavou, coroană,
Sicrie, flori de plumb” şi chestii mormântale,
Care corespund cu eul, căzut în disperare.
Poezia are verbe la imperfect: „stam,
Scârţâia, era, atârnau, dormeam”;
Verbe statice la imperfect la început de vers,
Care vor să sugereze negativism intens;
Două verbe la perfect compus şi conjunctiv –
Perfect-compus: „am început”, cojunctiv: „să strig”
Şi-astea inspiră tot cele mai sumbre emoţii,
Dispersarea eului liric şi-atmosfera morţii.
Morţii lui. El ştie, eu doar zic
Că poezia aparţine genului liric.
Are mărci lexico-gramaticale precum
Verbe la persoana-ntâi: „stam, am început”
Şi adjectivul pronominal posesiv „meu”
Din structura „amorul meu” – vai de-amorul tău..
Apare spleen-ul, la simbolişti era plictiseală,
Damnarea, angoasa permanentă, disperarea.
Prozodia: măsura fixă de zece silabe.
Eul e izolat, dar rimele-s îmbrăţişate.
Ritmul e iambic, alternând cu amfibrah.
Amfibian? Ce? Ce-o să fac la bac?!
În concluzie, plumbu-i artă poetică, simbolism,
Şi are două elemente care-o-nscriu în modernism:
Polivalenţa semantică şi structura eliptică
Şi gata! Mai bine dădeam la fizică!

Mihai Predă Riga Crypto și Lapona Enigel

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Text poetic modernist de Ion Barbu, gen:
‘Riga Crypto si lapona Enigel’.
Face parte din ciclul ‘Uvenderode’, deci
E din volumul ‘Joc secund’ – 1930.
Aparține genului epic, ca specie-i baladă.
Tema e inițierea, în ideea să se vadă
Incompatibilitatea dintre fenomenal
Și fantastic, iar ca motive literare
Avem nunta, dar avem și roata,
Avem și soarele, și ciuperca.. și gata!
Iar la compoziție și limbaj poetic avem
Formula epică, gen.. și ni se dă un semn:
Naratorul creează cadrul baladei narate de menestrel.
(De ce?) Fiindc-așa vrea el!
Tipul compoziției: e-o baladă în baladă
Și narațiunea e un spectacol, madăfakă!
Spectacolul presupune un auditor,
Iar auditorul e naratorul.. lol
Avem un moment prielnic inițierii,
Adică spartul nunții – iar v-ați spart la nuntă?
Avem și o scenă, adică în cămară
Și nu în ultimul rând, o indicație regizorală:
Aceasta este ‘zi-mi-l stins, încetinel’
yea.. Riga Crypto si lapona Enigel.
Cu următoru’ vers o s-o supăr pe diriga,
Da’ Barbu a băgat ciuperci și l-a visat pe Riga.
I se zice „regele ciupearcă” sau „inimă ascunsă”
„Mirele poienii”, „pat de rouă”, „humă unsă”.
Așa apare în ipostaza-ntâi băiatu’,
Această ipostază sugerează increatul.
Este criptic, nonconformist, preexistențial,
Virtual, și are un statut excepțional.
În schimb, ipostaza a doua e degradată:
Pierde statutul de Rigă și intră-n realitate.
Aici e luat la mișto, i se zice ‘piele cheală’
Sau ‘ciupercă crudă’.. ce nașpa e la școală.
Riga se izolează de ciclul naturii (de ce?)
Fiindcă vrea să se integreze-n altă ordine.
E simbolul increatului, deci al eternității,
Prin închidere trece de stadiul materialității,
Adică depășește alterarea materială,
Chiar și-n regnul său este o natură singulară..
Așa de singur că „îl bârfeau bureții” – citat
Și se zice că-i ciudat fiindcă-i „necopt” – citat
Se-nsoară cu soarele și iese din increat..
Așa intră într-un statut degradat,
C-un destin comun al unei colectivități degradate
Și devine o ciupercă otrăvitoare, frate!.
Ion Barbu a zis și de lapona Enigel
.. da’ ce-nseamnă asta, nu știe nici el.
Citez din Lapona: „roata albă mi-e stăpână”
„Urgusită-n țări de gheață” și „sufletu-i fântână”.
Sper că doar sufletu’ și că nu-i panaramă.
Lapona Enigel are ipostază umană,
E mesagera ideii, e pe latură afectivă,
Transhumanța pentru ea e-o experiență cognitivă.
Citez: ‘toarce verdeață’.. bine că n-o fumează,
Ăsta-i un semn al senzualității ei.. Hai, lasă!
Cică verdele e asociat cu vitalitatea,
Adică trăiește viața la maxim turbata.
E înzestrată cu intuiție (păi nu-i așa?)
Vrea să-l convingă pe Riga să renunțe la aventura sa.
Ea nu-nțelege esența increatului, știi
Confunda somnul fraged și răcoarea cu umbra cărnii.
Comunicarea dintre ei e pe cale onirică,
Lumea lui cu lumea ei fiind incompatibilă.
În concluzie, e un poem alegoric modern
La Barbu iubirea nu e miracol, e blestem!
Ion Barbu neagă niște tradiții literare:
Că Riga cu Lapona nu poa’ să se însoare,
Nici măcar în lună, nici măcar în soare
D-aia devine o ciupercă otravitoare.
Și am iesit!

Mihai Predă Baltagul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Roman tradiţional mitic obiectiv:
„Baltagul” – care a fost scris
De Mihail Sadoveanu
Şi a apărut în anu’
1930.. deci
E-un roman interbelic încadrat în genul epic
Şi este realist deoarece prezintă autentic
Prin personaje şi prin reperele spaţiale
O monografie a lumii pastorale.
Tema e călătoria
Şi-avem motivul labirintului.
Gheorghiţă-i iniţiat de Vitoria,
De-aia e-un bildungsroman. Şi tre’ să pui
La socoteală că în perspectiva narativă
Naraţiunea-i la persoana a treia si e obiectivă
Cu focalizare zero şi cu viziune din spate
Şi mai e şi heterodiegetică, frate!.

Refren:
Dacă eşti rău, nu o să te bat,
Dar o să te ard fiindcă am baltag!
Vezi pe unde stai şi vezi cum o dai!
Vezi ce faci cu baltagu’ că o să te tai!.

Titlul reprezintă arma crimei, dar
Reprezintă şi instrumentul justiţiar,
Iar ca indici temporali
Reperele sunt luate din calendar (ortodox!)
Ca indici spaţiali găseşti
Satul Măgura Tarcăului si satul Cristeşti,
În zona Dornelor şi a Bistriţei,
Unde se vindeau oi şi se făceau bişniţe.

Romanu-i structurat în 16 capitole
.. a scris mult Sadoveanu, bravo lui!
În raport cu tema, ele pot fi grupate
În trei părţi. Partea-ntâi
E constatarea absenţei şi pregătirile de drum;
Partea a doua: căutarea soţului dispărut;
Partea a treia: găsirea celui căutat,
Înmormântarea şi pedepsirea celor prinşi în fapt.

Refren:
Dacă eşti rău, nu o să te bat,
Dar o să te ard fiindcă am baltag!
Vezi pe unde stai şi vezi cum o dai!
Vezi ce faci cu baltagu’ că o să te tai!.

Nechifor Lipan a plecat să cumpere oi,
Da’ din păcate n-a mai venit înapoi..
Şi nevastă-sa, Vitoria, îşi visează soţu’
În ipostaze dubioase-n care părea c-a dat colţu’.
S-a dus la baba Maranda si preotul Dănilă
Şi-a ţinut post negru 12 sâmbete, sperând să vină,
Da’ tot nu s-a-ntors.. şi-atunci şi-a dat seama
Să se duca la Bistriţa, să se roage la Sfânta Ana
Ca să-i lumineze mintea, apoi la Piatra Neamţ
Să anunţe dispariţia şi să facă un bilanţ
Cu toate întamplările, să-nceapă cercetările
Da’ din păcate, n-au ajutat-o, şi-au luat-o frustrarile.
Aşa c-a plecat cu fi-su, Gheorghiţă, să-l caute
Şi-au luat şi un baltag cu ei.. aşa, să se apere.
Au plecat pe drumu’ pe care Nichi l-a urmat
Şi să vezi, frate, ce s-a întâmplat! (ce?).

Refren:
Dacă eşti rău, nu o să te bat,
Dar o să te ard fiindcă am baltag!
Vezi pe unde stai şi vezi cum o dai!
Vezi ce faci cu baltagu’ că o să te tai!.

Între localitatea Sabasa şi Suha, traversând pasul Stănişoara,
a fost găsit trupul neînsufleţit al unui oier pe nume Nechifor Lipan.
Revenim cu mai multe detalii în următoarea strofă..
Erau doi oieri. Nichi le-a vândut oi.
Şi-au plecat toţi trei prin cârciumi până când au rămas doi.
Nechifor unde era? Ia-l de unde nu-i!
Au rămas doar Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui.
Aceşti doi oieri deveniseră brusc boieri,
Stăteau în satu’ Doi Meri.. treaba stătea în doi peri,
Că cică au cumpărat oile fără martori sau acte
Vitoria şi-a dat seama că e ceva putred în spate.
S-a dus în localitatea Sabasa şi l-a găsit pe Lupu,
Câinele lor.. care a-nceput să zgurme pământu’
Şi le-a arătat într-o râpă oasele lui Nechifor,
Craniul său avea o lovitură de baltag – priviţi-o!
Vitoria face înmormântarea lui Nichi şi îi invită
Pe prefect, pe Cuţui şi pe Bogza, la o adică:
Gheorghiţă aruncă baltagul, câinele sare la gât,
Bogza îşi recunoaşte vina fiind pe moarte.. şi atât.

Hardcore Hooligans Session #1

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Psihotrop, un psihopat, derivat din lumină,
o să-ți bag seringa-n venele de pe retină.
Am underground-ul în sânge, ca pe hemoglobină,
sunt așa bolnav, că și fierea mea are rugină.
Moartea-i o rutină, devine un virus intern,
dacă Iadul sunt ceilalți, atunci eu sunt infern.
Scuip sânge, la MIC sunt tăios ca pumnalu’,
tu scuipi sânge doar după ce-ți sparg maxilaru’.
Vrei battle off da dome? Sunt ca Moș Ene, îți dau somn,
dau din inimă, îmi las aorta pe microfon.
Da’ n-are sens, te fac să vezi alb-negru, ca un pion,
ciclu’ vieții-i monoton? Atunci, ia-ți un tampon!
Alter-ego egoist, găsesc apogeul prin g-uri,
eul meu e slăbit, cică mănâncă alte e-uri.
O să mă-ntorc în timp, două milenii, fiindcă vreau să vă fac Mântuitorul să se sinucidă.
Ma simt ca Iisus, printre leproși, care o ard prost,
o să-ți scot ochii, și asta, nu e un reproș.
Eu-s fix nimic, spintec zile printre rime,
m-am născut la 15 ani, și nu-s contemporan cu mine.
Mă plimb prin acest labirint fără ieșire, port cămașa mea de forță,
sunt wireless, îmi ies din fire.
Sinucigaș cu 9 vieți, am psihoze infinite,
toți suntem bolnavi, da’ avem boli diferite.

Carnivor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Carnivor.
Muști mâna care te-a hrănit doar pentru că nu poți să-nghiți pe nemestecate,
mușcă fără remușcări, tare, până mesteci cu maselele sparte,
devino un om nou, alege să lași revoluția în pace,
de ce să nu fii ca toți ceilalți, oricum toată lumea o face,
hmmm, poate că, normalitatea devine o minoritate, de vină o fi societatea sau oare cine?
În ziua de azi tre’ să fii primu’ în toate, de parcă faci s*x doar cu virgine,
e presiune pe suflet, rațiunea nu e-n funcțiune,
noțiunea de afecțiune sună a ficțiune sau defecțiune,
și singura acțiune validă în viitor e să devii și tu carnivor.
Ce-nseamnă să fii carnivor?
Să nu halești harneala orbește,
istoria-i scrisă de învingători,
dar oare cine o tipărește?
Pământul-i pătrat și cubul e-n tumult,
lumea e un cumul de minciuni.
Mâine ți se va spune că Holocaustul a fost doar o fabrică de săpun.
Am un instinct de strigoi,
turma-i surdă, eu strig oi,
ca să le-ntorc înapoi,
sunt carnivor, dar nu lupt ca voi,
nu-s vegetarian și nici raw-vegan,
trebuie să știi că vin din viitor,
sătul de oameni ca un canibal,
după-masa mă hrănesc cu adevăr.

Mihai Preda Alexandru Lăpușneanu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În anu’ 1840 se-ntâmplă să apară
În primul număr din revista „Dacia literară”.
Negruzzi nu-i original, ca de obicei,
Şi se inspiră din „Letopisețul Țării Moldovei”,
Din capitolul cu-a doua domnie-a lu’ Lăpuşneanu,
Scris de Grigore Ureche, pupa-i-aş timpanu’.
În ceea ce priveşte personajul principal,
Adevărul istoric este respectat integral,
Da’ boierii Stroici, Moţoc şi Spancioc
În realitate au altă evoluţie.
Tema operei e lupta pentru hegemonie
Între domn şi boierime, nu-i mare şmecherie.
Ideea-i formulată de Lăpuşneanu de la-nceput,
Ca elevii care pică bacu’: proşti, da’ mulţi.
Ce? Adică masele sunt o putere de necontestat
Şi domnitoru’ tre’ să ţină cont de ei sau a picat.
Capitolu’ întâi, cegherin, cegherau,
„Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”.
La-nceputul nuvelei, domnu’ Alex Lăpuşnean,
Alături de-o mare-armată şi de vornicul Bogdan,
Intră în Moldova, hop ş-aşa!
Ca să-l înlăture de la tron pe Ştefan Tomşa.
Pe drum e-ntâmpinat de Stroici şi de Spancioc,
De postelnicul Veveriţă şi de Moţoc.
Aceştia vin din partea lui Ştefan Tomşa
Şi îl mint pe Lăpuşneanu că poporu’ nu-l vrea
Ca să-l întoarcă din drum, doar că Alex se prinde.
Se-aprinde şi le promite că-l vor ţine minte.
Moţoc se sperie şi îi cade la picioare,
Îi cere iertare, dar Alex se ţine tare.
O să le-arate el.. Cam asta ar fi duma.
Capitolu-ăsta reprezintă expoziţiunea.
Capitolu’ doi, mare panaramă,
Cu citatul: „Ai să dai sama, doamnă”.
Lăpuşneanu a fost băiat în prima domnie,
D-aia poporu’ îl aşteaptă acum cu bucurie.
Da’ el e hater, din prima arde cetăţile,
Să-i sperie pe boieri, să termine cu răutăţile.
Dacă eşti boier şi greşesti, mierleşti!
Şi capu’ tău e atârnat la poarta curţii domneşti.
Cre’ că autoru’ şi-a rupt capu’ cu marfă din Olanda
Şi a mâncat un ‘r’ din numele doamnei Ruxanda.
Doamna asta, adică nevasta lu’ Lăpuşneanu
L-a rugat să nu mai ucidă boieri ca tiranul.
Alexandru a zis că accepta şi că
O să îi dea doamnei Ruxanda un leac de frică.
Nebun şi ăsta.. ce să faci.. forţează limita.
Acest capitol reprezintă intriga.
Capitolul trei, adică măcelu’ suprem,
Poporul strigă „capul lui Moţoc vrem”.
Domnitoru’ cheamă boierii la mitropolie
Ca să se-mpace cu ei şi după liturghie
Le oferă o masă copioasă, gustoasă,
Da’ Spancioc şi Stroici au impresia că e plasă
Şi nu vin să mănânce..
Au avut dreptate! că-n loc să se verse vin, s-a vărsat sânge.
Adică domnitoru’ i-a omorât pe toţi.
Poporul a aflat şi s-a adunat la porţi.
Au strigat că-l vor pe Moţoc şi imediat
Lăpuşneanu l-a aruncat mulţimii care l-a linşat,
Apoi i-a arătat Ruxandei leacul de frică,
Capetele boierilor în formă de piramidă.
Ăsta-i punctu’ culminant al operei, frate
Dragoane, câţi boieri au murit? 47!.
Capitolu’ patru aduce un final greu:
„De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”.
După patru ani de la masacrul ăla cel mai grav,
Lăpuşneanu-şi caută liniştea, fiindcă e bolnav.
Nu mai omoară boieri, cum i-a promis nevestei,
Da’ totuşi, îi mai tăia o mână cui greşeşte.
I-a rugat pe-apropiaţi, când e-aproape de sfârşit,
Să îl călugărească, şi l-au călugărit.
A primit numele de Paisie şi-a renunţat la tron,
Aşa că, natural, fi-su a ajuns domn.
La un moment dat, iar o ia randeaua
Şi ameninţă că îşi revine şi-ncepe beleaua.
Nemernicii ăia de Stroici şi Spancioc,
Care fugiseră în Polonia, acuma se-ntorc
Şi-i zic Ruxandei să-i pună otravă-n apă un pic
Şi deznodământu’ care-o fi? Că a murit!

Moromeții (feat. Mihai Preda)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Despre Moromeții, tre’ să vorbim pe bune!
Marin Preda l-a lansat în două volume.
La distanță de 12 ani au fost publicate:
Primul în ’55, al doilea în ’67.
Titlul „Moromeții” redă tema familială.
Se întâmplă înainte și după războiala mondială.
Acțiunea are loc în satul Siliștea-Gumești,
Acolo-i și Marin Preda născut. Nu glumești?
E roman realist doric postbelic
Și social. E în genul epic.
Tema e relația dintre om și timp,
Că timpu-i coercitiv.. social vorbind.
Perspectiva narativă-i obiectivă,
La persoana a treia heterodiegetică.
Focalizare zero și viziune din spate,
Narator omniscient și omniprezent, frate!

refren:
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda.. ce făcea?
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda, da’ nu ca Mihai
Marin Preda – Moromeții. Nu știai?.

Compoziția romanului nu-i chiar o porcărie,
Fiindcă între ambele volume e o simetrie.
Sunt câte trei secvențe – trei! – nu patru.
În primul volum avem freamătul de-ansamblu,
Conflictul Moromete-fiu și secerișul.
În al doilea: ședința de partid, treierișul
Și strângerea recoltei.. ok,
Dau cu pace pentru oamenii mei
Care învață pentru BAC! Pentru ei o fac.
Stai.. hai să ne întoarcem la învățat:
Moralistul e dublat de comediograf,
Adică-i deștept, da’ te și face să râzi grav.
Personajele nu au un anume portret,
El iese la iveală prin dialog și comportament.
Conflictul de familie e unul de mentalități,
Parcă între tată și fii ar fi două realități.
Tatăl concepe pământul ca valoare absolută,
Fiindcă-i asigură autonomie, dar încurcă
Treburile.. și totul îi iese pe dos:
În loc să țină familia unită, o destramă. Ce paradox!.

Prima parte începe într-o sâmbătă seara, ce fază!
Continuă noaptea spre duminică până după-amiaza.
Umanitatea comunei este pusă în mișcare..
(Cum?) pe laturile ei fundamentale.
Gen foamea de avere a lu’ Bălosu’ și a fiului său
Sau dragostea dintre Polina și Birică, zău!
Răzvrătirea lui Țugurlan,
Spiritul distructiv întruchipat de Guica.
Duminică dimineața nu mai e seară..
Tineretul merge la pregătirea militară.
Sunt manifestări colective ale satului
Cum ar fi: spectacolul călușului.
Adunarea din poiana fierăriei lui Iocan
Sau relațiile sătenilor cu agentul fiscal.
.. dar să știi că nu-i caterincă,
Partea asta se încheie prin fuga Polinei cu Birică!.
(Polina și Birică, un cuplu deosebit..
Cupidon ar fi gelos pe ei!
Ceva extraordinar că..
Hai cu următoarea strofă).

A doua mare secvență epică surprinde
Satu-n febra secerișului. Ia aminte
Că-n afara acestui moment principal,
Sunt surprinse și altele secundare (logic!).
Plecarea la București a lui Achim,
Tentativa de fugă a lui Nilă și Paraschiv,
Conflictul Polinei cu tatăl și fratele ei,
Episodul premierii lui Niculae. Yey!
Împrumutul lui Moromete de la Aristide
Și altele asemenea.. în fine!
Ultima secvență ne duce la subiect,
Deoarece înfățișează conflictul direct
Dintre Ilie Moromete și fiii săi.
Ce să-i faci? Au luat-o pe alte căi.
Protagonistul impune un modus vivendi
Critica-l numea „moromețianism”. Ce trendy..
(Ye! Atât de trendy
Că o să intre-n trending,
O să poarte trening,
O să.. ok.
Mai avem doar o strofă și gata,
E bine că n-a scris mult. Dă-i!
Marin Preda!).

Scenele semnificative ar fi
Scena tăierii salcâmului. O știi?
N-o știi? Ba da, o știi! Toți știm.
De ce a tăiat salcâmul? Să se mire proștii.
Scena expune drama pierderii acestui arbore,
Dar într-un mod simbolic, cu metafore.
Anticipează dispariția lui Ilie, frate,
Și a clasei sociale din care făcea parte.
Pe patul de moarte, Ilie
Își concentrează întreaga filosofie
Spunând o vorbă de notat în agendă:
„Eu totdeauna am dus o viață independentă”.
Asta dovedește că romanul transmite
Faptul că țăranul este ghidat de ceea ce simte.
Și acum o să citez, deci ia aminte:
„E capabil de reacții sufletești nebănuite”.
.. spunea Alexandru Piru. Mhm.