Perpessicius – Versuri.pro

Brancardier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Moare toamna în petale de cicori,
Mor pe-ncetul și cicorile-n vâlcea,
Fâlfâie-n răstimpuri sumbrul crep de ciori
Peste câmpul gol și peste viața mea.
Vine vijelia răbufnind din zări,
Răscolește totul ce-ntâlnește-n drum,
Sugrumată moare floarea pe cărări,
În viespar de schije, pulbere și fum.
De vrei să dai sprijin trupului învins,
Suflete, îți cată adăpost în cer:
N-a rămas pe-ntinsul văilor cuprins
Decât Dumnezeu din cer, brancardier.

Din Șanț, Executații…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Din șanț, executații privesc cu ochiul fix
Spre stelele sublime ce ard în depărtare,
Și-n recile pupile sticlirile stelare
Trezesc reflexe stinse de dincolo de Styx.
Prin viile din preajmă e-un strașnic chiuit
De greieri ce cu mustul s-au îmbătat și joacă
Și țipă să trezească pe cei ce-ntr-o băltoacă
De sânge zac în șanțuri, sătui de chefuit.
Din urna neagră-a zării – un zar al negrei sorți –
Un reflector irumpe cu lungile-i antene,
Cădelnițează-o clipă pe locul gravei scene
Și-apoi aruncă giulgiuri și lespezi peste morți.

Absența

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

III. Interior în lipsa ta.
Eu, Dutză și cu Dolfi îți scrim această carte,
Tustrei odată, Fatma, deși avem în parte,
Câte ceva să-ți spunem, din noi, fieștecare:
Dar dorul după tine la toți la fel de mare
– Egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? –
Ne-ndeamnă să-ți trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, și subscrisul
Voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleași personagii, trăim aceeași viață:
Același cald în sobă, pe geam aceeași gheață
Ce se topește-n treacăt și-apoi din nou se prinde
Ca gheața dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Același e decorul, aceeași comedia:
Distrat deșteptătorul își cântă melodia,
Aceași, monotonă, când orele sunt varii,
Când azi sunt veseli, poate, dar mâine triști sunt larii;
Oglinda-i fericită că orişicând arată,
Indiferentă, promptă, o faţă comandată;
La fel și-n astă seară docilă la tradiții
Se-aprinde iarăși lampa, cu-aceleași repetiții,
Și scoate la iveală, distinct, la suprafață,
Un zâmbet convenabil cusut cu albă ață;
Veneția splendidă pe bibelou aplică
Aceași surâzândă piazzetta, fără frică
De zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
Pe ţărmurile cărei visa Musset polenta*;
Perdelele presează-n aceeași ţesătură
Aceleași flori uscate, ca ftizica făptură
A ţesătoarei care muri de la o vreme
– Aceleași flori uscate, în orişicare vreme; –
În vatră focu-și pierde căldura de pomană;
Absența ta-i prezentă și doare ca o rană
Deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
Stăm treji și la răstimpuri, când liniștea cedează,
Ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
Coboară un păianjen și somnul nu ne prinde.
* Mais j’aime mieux la polenta
Ou’on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n. a.).

La Micul Cupidon de Bronz

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Et puer est et nudus Amor..
Ovidius.
Sub ochiul dispreţuitor al lui Voltaire citesc,
Privind, din când în când, ferestrele la care se-mbulzesc
Bezmeticele roiuri de zăpadă.
Pe hornuri crivăţul vuind, din stradă
Aduce ţipete de prunci puşi la-nţărcare,
Şi urlete de lupi ieşiţi la drumul mare,
Şi răbufneli de vânt pe coridoare.
Ce farmec e-n biblioteca izolată!
Plutesc în voia gândurilor line,
Şi mă surprind gândindu-mă la tine,
Şi mă încânt de-această locomoţiune minunată,
Ce îmi permite să ajung cu bine,
Cu toate că-i înzăpezită linia ferată.
Revăd căsuţa ta de zarzări adumbrită,
Revăd Danubiul şi balta înverzită,
Revăd atâtea colţuri răzbătute-n mai,
Dar mai cu seamă parcul
În care ne opream adesea să privim
La micul Cupidon de bronz ţintindu-şi arcul,
Ce sta zâmbind, în pielea goală, -ntr-un alai
De fluturi şi de flori şi ne-ndemna să ne iubim..
Dar vântul zgâlţâie ferestrele, şi ielele
Idilele le-alungă cu harapnicele.
Şi mă gândesc, înduioşat, la micul Cupidon plăpând,
Ce despuiat de tot în bronzul gol şi-ntroienit,
Stă-n parcul astăzi desfrunzit,
Nepăsător de frig – ca vara
În mijlocul florilor – dar aşteptând
Convins că o să vie iarăşi primăvara.

Odă Pentru Postumus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vai! Postume, Postume, cum mai trec anii!
Ce sarbezi și iute mai trec, și, sărmanii
De noi, cât trudim și ne zbatem în viață
Și toate sfârșesc tot la malul de gheață.
Zadarnic gonim un sezon după altul,
Că nu ne alină pământul, nici naltul
Văzduh și nici marea, și nu ne e bine
Decât pe-așternutul bietei Proserpine.
Dar slavă lui Dis: că vom trece Cocytul,
Și Phlegethon, Styxul, și-om bea din coclitul
Letheu și-ajutând lui Sisyph Aeolide,
Om sta la taifas cu surori Danaide.

Flora Stelelor Polare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

D-lui Gala Galaction.
Scânteind sub ursa-mică, ghiolul de argint e-un clopot
Care-nchide, ca-ntr-o seră, flora stelelor polare
Ce-nfloresc spontane sub al grindinei de gloanțe ropot,
Când, pe văi, durează noaptea umbrele-i de apărare.
Florile de pe câmpie le cosesc mitraliere
Și cu sucurile scurse spală rănile mortale
De eroi căzuți în tină ca și simple efemere,
Ce adorm de veci pe-o floare, îngropându-se-n petale.
Singură, în tot cuprinsul, flora stelelor polare,
Înflorind spontan din ghiolul de argint ca dintr-o seră,
Scutură multiple jerbe și coroane funerare
Peste flori și peste oameni secerați de mitralieră.

Distihuri Pentru Ixion

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu-l mai văzusem dinainte de război
Pe flașnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Cu toții-n mahala-l credeam defunct și-ades
Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
Când mai alaltăieri, subit, mi s-a părut
C-aud un timbru de flașnetă cunoscut.
Ciulii urechile, dar ce anacronism!
Nu-nțelegeam acest acces de romantism:
Nu mai era romanță și nici vals străvechi
Această melodie ce-mi venea-n urechi.
Cuprins de îndoieli, la poartă-am alergat:
Era tot el, cu-aceleași zdrențe îmbrăcat,
Cu-același papagal decolorat de timp
Ca și-un drapel plouat în tot acest răstimp.
Pusese jos flașneta și-nvârtea atent
Un marș foarte frecvent pe vremea-mi de student.
Deșteaptă-te, române!? și am zâmbit amar.
O! scumpul meu, o! bietul meu serenadar,
Pe ce tărâmuri, prin ce tainic emisfer
Ai rătăcit de parc-ai fi căzut din cer?
Cum, n-ai aflat că astăzi toți s-au deșteptat?!
Rotește-ți ochii și privește ce palat.
Și-a ridicat băcanul ce stătea-n bordei!
Nu vezi ce plină-i casa de lachei?
La scară nu vezi ce automobil
Așteaptă să preumble pe copil?
Curând și doamna va ieși-n balcon,
Urmată de o doică și-un cocon.
Va asculta pierdută în extaz,
Cu fruntea rezemată de pervaz,
Și-ți va plăti cu-un leu-fără-cusur
Planeta ce i-a fost de bun augur!
Se-oprește brusc din cântec și, netam-nesam,
În vreme ce prietenește-l dăscăleam.
Mă lasă și dispare-ncet-încet,
Nemângâiat și grav ca umbra din Hamlet.

Ca Floarea Prinsă-n Rocă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iubirea noastră, Fatma, se sufocă
În bănuieli prea multe și prea grave,
Asemeni florilor ce prinse-n rocă
Au flori frumoase, rădăcini bolnave.
De ce nu vrei dar, Fatma, s-o desprindem
Din pietrele ce-o fac nesănătoasă
Și răsădind-o-n brazdă-apoi s-o prindem.
Nestânjenit să crească — mai frumoasă?

Ce Ţintirim Cuminte…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce țintirim cuminte, ce răposați de treabă!
Urcăm agale dealul și nimeni nu ne-ntreabă
Cine suntem, de unde venim și ce ne mână
Să poposim pe plaiul acesta într-o rână.
Ne așezăm pe iarba crescută-ntre morminte
Și descifrăm pe-o cruce cu două oseminte
Încrucișat săpate: un an, o zi, un nume –
Unicele vestigii care-i mai țin de lume.
Ulcele hârbuite cu resturi de tămâie
Stau risipite-n iarbă, și pe la căpătâie,
O tufă de scorușe a scăpărat amnarul,
Cucuta și pelinul au strâns întreg amarul
Și-amurgul ce umbrește cu pânzele-i declinul
Preface într-o seră de moaște țintirimul.
Dar Mureșul e-n vale cu apa-i cătrănită.
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuită,
Ne-așteaptă să ne treacă pe cellalt țărm, cu bacul,
Și ni-i așa de bine, că-aici ne-am face vacul,
Și-n ostrovul de tihnă ne-am veșnici hodina,
De n-ar grăbi podarul și n-ar scădea lumina.

Frugalitate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vino, Piciule, cu foamea ta de lup
De pe când erai convalescentă,
De-i lichiorul și secara azi absentă,
Am în schimb, pe masă-un cantalup.
Care-abia te-așteaptă, Fatma, să-l diseci,
Cum te-așteaptă: miezul pâinii coapte,
Prunele pictate-n violet de noapte,
Nucile, să vezi de-s bune sau sunt seci.
Strugurii ce nu mai pot de bucurie
La ideea că din nou au să te vadă
Și-au să râdă cu bobițele grămadă
Cum au râs când te-au văzut micuță-n vie.
Fatma, dacă e meniul cam anemic,
Ți-e destul de mare însă apetitul
Și-apoi suplini-vom restul cu cetitul
După ritul cel mai academic.