Nicoleta Iftodi – Versuri.pro

Viroză de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De plânge luna peste frunze sau soarele se-ascunde-n crizanteme,
un fel de urlet se aude şi mi se scurge printre vene.
Un fel de haită se iveşte pe dealul flămânzit de noapte
şi umbra ei înmărmureşte şi glasul ei aduce-a moarte.
El, lupul-rege, se desprinde din haită ca şi o nălucă,
se-nvârte printre măcieşuri, de poale timpul îl apucă,
şi-aruncă colţii-n carnea florii şi o jupoaie de pe oase
Adio, miros de copilă! A trupuri de femeie amiroase.
Parfumul se ridică peste aştri şi aştrii tremură de frică:
că-n beznă a căzut o steauă şi frântu-şi-a şi o aripă
Iar lupul bântuie pe dealuri, oriunde el se tăinuieşte
şi dacă nu găseşte-o stână? şi dacă steaua o găseşte?
E trist. şi spaima se răsfrânge peste lume
dar clopotele nu au limbă şi muţii nu au rugăciune.
E frig şi toamnă e, şi miez de noapte şi.. o haită
copii fără de crez la colţuri de secunde îi aşteaptă.
Şi trist poetul opinteşte dealu-n spate spre-a dimineţii abatoare
că cică zorii fac dreptate şi pentru un viol de floare,
dar ameţiţi sunt şi călăii desprinşi din cheful de-ntuneric –
lumina ameţită e de-o haită şi de un lup cu râs veneric.

Blitz Dublu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dor violet,
poezia mea în ciorapi de mătase
e un ștreang pentru lacrimi.
Nu mai căuta trupul nud al Etiopiei
acolo unde demonii dorm în garoafe.
O să alunec rece pe pielea ta ca un Oxyuranus
până când o să tremuri în ritm de tango.
În ultimul miez de noapte
tatuează-mi primăvara pe coaste,
zgârie-mi norii cu parfum de levănțică
acoperă-mi ochii cu stropii nebuni de ploaie.
Buzele mele scriu cu sânge de Lactrodectus.
Nu te teme de întuneric
lasă-mă să te învăț să mori frumos.

Apariție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tu, Mefistofel, mi te-ai arătat
fugărindu-mi gândurile în jurul
Cosmosului tău.
Din supradoză de tine
îmi ascut săbiile
în albul demențial
al nuferilor.

M-au abandonat
mările,
cerurile
nu mi-au mai păstrat mirosurile,
cenușa mi s-a împrăștiat dincolo de
pământuri.

Mi te-ai arătat, Mefistofel!
Mi te-ai arătat
și te voi urma chiar și dincolo
de apele Marelui Styx.
Fă-ți luntre din mine,
liră de vrei,
cupă în care să-ți torni vinul,
covor zburător…
Tot ce vrei
dar nu-ți sculpta
și trofeul din mine.

Elegia Lui A

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

La început a fost A
prins în travaliul catharsis-ului
ca un şoim întemniţat
în nebunia înaltului
A-şi înhămă curcubeul
la trăsura luminii
şi prinse a-şi şuiera
amazoanele
dar nu i se aruncă în braţe decât
Undina
celelalte rătăceau
în dezmăţul artelor
din coasta lui A
începu a se voalatiza
dincolo de meridiane
ultima fecioară de după apocalipsă –
Nirvana
iar din celelate coaste
A-şi ascuţi nişte săbii
ca să lupte cu gladiatorii
Nirvana însă-şi goni calul
spre călcâiul lui A
descoperind columbic
calea spre-o nova terra
goarnele anunţau începutul
nopţii valpurgice
şi A-şi făcu săgeţi
din părul Lilitei
vocea Nirvanei urla
din turnul cetăţii:
„A-Uuuuuuuuuu! „
înălţându-şi rochia de mireasă
pe buza buciumului lui pan
dar urechea lui A era surdă,
A era surd
pornind în căutarea ei
aidoma lui Sappho.
ah, marea asta atât de ispititoare!