Monica Berglund – Versuri.pro

Între Alb și Negru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Între alb și negru e atâta culoare,
E atâta speranță, e atâta candoare;
E atâta trăire, e atâta lumină,
Sunt atâtea nuanțe, e forță divină.
Între alb și negru trăim pentru-o clipă,
Împărțind-o în ani, luni și zile,
Culorile calde și reci ne animă,
Lumina din ele ne dă energie.
Dinspre alb către negru pornim,
Spre a ne-ntoarce din nou către alb,
Și pe drumul din timp regăsim
Culorile ca lucrul cel mai drag.
Între alb și negru ne naștem,
Între alb și negru ne doare,
Între alb și negru e viață,
Și în jur e atâta culoare.

Infinit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Infinit.
Și dacă-i dragoste n-o poți distruge,
Și dacă-i dragoste n-o poți lua
Și dacă-i dragoste n-o poți ucide
Și dacă-i dragoste n-o poți fura.
Și dacă-i dragoste nu îți e teamă,
Și dacă-i dragoste te simți nemuritor
Și dacă-i dragoste simți libertatea
În fiecare fir de păr.
Și dacă-i dragoste rămâne;
Nimic nu o distruge-n timp,
Și dacă-i dragoste, nu are nume,
Și dacă-i dragoste, e infinit.

Un Mit de Dragoste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Un mit de dragoste.
Mă simt acum ca într-o altă lume,
Departe fiind de tine, nu-nțeleg
De ce durerea asta ce m-apasă,
O simt ca pe-o plăcere ce-o aștept.
Te rog să n-amintești nimic despre mine,
Te rog iluzia să nu-mi strivești,
De fapt durerea ce o port în mine
Îmi dă puterea să mă regăsesc
Din nou în lacrimi adolescentine.
Mă simt și-acum ca și atunci
Copila ce pășește-n lume
Cu gândul de a nu greși
Și de a face totul bine.
Alerg după-o iluzie și-atât
Și gândul că-i doar o iluzie mă doare,
Iartă-mă dacă am greșit sperând,
Dar eu mai cred în clipa viitoare
Și în absolut.
Nu-ți cer nimic, decât să nu distrugi
Aureola ce în jur ți-am pus,
Ca pe-un obiect te-am folosit
Creând din ființa ta,
Un mit de dragoste, și-atât!

Visul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Visul.
Să nu distrugem visul,
căci el va fi realitate;
Să nu distrugem zborul
spre lumile înalte.
Să nu distrugem noaptea
transformând-o-n zi;
Să nu distrugem visul
de când eram copii.
Să nu distrugem visul,
căci fără el nimic nu vom realiza;
În vis totul e posibil,
mereu va fi aşa.
Să nu distrugem visul,
căci el rămâne-n timp;
Să nu-i punem limite,
căci el e infinit.
Să nu distrugem visul
de teamă că e prea-ndrăzneţ;
Să nu dăm înapoi
crezând că-i prea măreţ.
Să nu distrugem visul,
oricât de sus ar tinde,
căci el ne va-nvăţa
chiar necuprinsul a-l cuprinde.
Să nu distrugem visul,
şi el se va-mplini,
doar rămânând aceiaşi,
doar rămânând copii.

Între Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Între noi.
Între mine și tine e o lume întreagă,
Cu mări, cu oceane, cu munți și cu văi,
Cu oameni zeci de milioane,
O lume cu soare, o lume cu ploi.
Între mine și tine e spațiul și timpul,
Între noi pare-a fi un abis,
Însă eu le ignor ca și când nu există,
Întind mâinile și te ating.
Între noi e o mare distanță
Pentru cei ce o văd și o simt,
Eu n-o simt și de-aceea nu-mi pasă,
Întind mâinile și te ating.
Acum nu există nici spațiu,
Acum nu există nici timp,
Sunt atât de aproape de tine,
Întind mâinile și te ating.

Daruri Din Inima Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Daruri din inima mea.
Din daruri lumea s-a făcut,
Așa credeam fiind copil;
Acum însă, cred că s-a născut
Din suferință și din chin.
În lumea de copii vedeam
Cum darurile mici formau prietenii;
Și mai târziu am învățat
Cum darurile mari puteau uni.
Copil fiind, primeam și dăruiam cu drag,
Aș face și acum la fel,
Însă observ că totul s-a schimbat,
Și darul e condiționat.
Probabil că au fost acei
Ce n-au avut nimic de dat;
Și în micimea sufletului lor
Nici să primească n-au mai încercat.
Credeam așadar, copil fiind,
Că lumea, însăși, e un dar;
Și dăruindu-mă câte puțin,
Lumii să dăruiesc am încercat.
Și căutând să văd ce le lipsea,
La fiecare-n suflet am intrat;
Și spaima m-a cuprins văzând
În loc de daruri, doar suferință și păcat.
Speriată darurile înapoi mi-am luat,
Căci pentru ele loc nu mai aveau;
De atunci prin lume-am alergat
Daruri purtând în suflet, nu păcat.
Acum aș vrea să poposesc puțin..
Cere-mi orice și îți voi da;
Căci ceea ce îți dăruiesc
Sunt daruri din inima mea.

Mână-n Mână

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mână-n mână.
Dă-mi mâna ta și eu te voi cuprinde,
Dă-mi sufletul și eu ți-l dau pe-al meu
Și lasă-te să curgi în palma mea,
Golindu-te și încărcându-te mereu.
Așa nu vom avea nevoie de cuvinte
Și să ne spunem am putea mai mult,
Și fără-a ne minți în jurăminte
Mână-n mână-am curge și atât.

Permanență

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Permanență.
Dincolo de timp, mi-e dor de tine;
În prezent ești numai tu,
Trecutul mi se-neacă în ruine,
Și vreau să prind doar clipa-n care sunt.
Cu tine-ncleștată să rămân,
Și să transcendem ca o singură chemare,
Cu universul mare parcurgând,
O clipă să mă simt nemuritoare.
Și liberă să calc spre libertate,
Cu timpul care nu mai trece niciodată,
Să simt oceanul de lumină
Ce îmi inundă ființa toată.
Și să mă nasc în nemurire,
Eliberată ca din moarte,
Și orice ar fi să pierd,
Pe tine te-aș opri din toate.
De dincolo de timp vorbesc cu tine,
Căci ființa mi s-a contopit cu-a ta,
Și dincolo de timp vreau să rămânem,
Pentru a ne spune permanent ceva.

Lacrimi Din Cer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lacrimi din cer curg aici pe pământ
De la cei ce s-au dus, dar încă mai sunt.
De la cei ce cu sufletul au rămas printre noi,
De la cei ce-au trăit în griji și nevoi.
Acum ne privesc de acolo de sus
Și ar vrea să mai fie cu noi;
Au murit, trupurile le sunt în mormânt,
Însă sufletul lor mai e pe pământ.
Ne-au iubit și mereu ne-or iubi,
De ar putea, s-ar schimba în niște stafii,
Ca să poată trăi din nou printre noi,
Dăruindu-ne din puținul ce-l au,
La fel ca atunci când trăiau.
Lacrimi din cer curg aici pe pământ
De la morții ce încă sunt vii,
Ne iubesc și mai sunt printre noi,
Acei cărora le-am fost copii.

Femeie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Femeie.
Adevărat și cu durere-ți spun,
Că nu-i ceva mai tainic și mai sfânt
Pentru noi pe acest pământ, și chiar și dincolo de el,
Ca dragostea de mamă pentru prunc.
Minune nu-i mai mare ca aceasta,
Prin naștere-ți îndeplinești menirea,
Ce cu cinste dată-ți fu doar ție s-o trăiești.
De când te naști spre dragoste țintești
Și-o cauți toată viața-n disperare,
Și nici măcar un conștientizezi,
Căci ești lăcașul dragostei astrale.
Deții tu printre alte daruri,
Chiar cheia sfintelor lăcașuri pământești,
Și-n tine se coboară cerul,
Copilul când îl zămislești.
Nu e durere pe pământ mai mare,
Care te poate face fericit,
Și nu e clipă mai înălțătoare
Ca dragostea ta pentru prunc.