Mircea Vintila – Versuri.pro

Noi N-Avem

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Toată ziua fuste, toată ziua bluze
De planton la Farmec stai.
Rujuri și parfumuri, și ai așa de multe
Și Elena Rubinstein.
Refren x2.
Și noi, n-avem plapumă să ne-acoperim copiii
Noi, n-avem plapumă să ne-acoperim.
Te-am rugat Ionela acuma două zile
Mama, fa-mi și mie un dar.
L-ai trimis îndată la bucătărie
Te-a rugat copilu’-n zadar.
Refren x2.
Nu mă fa acum să pierd o săptămână
Ca să plecăm la cei doi frați
Am putea să punem toți o vorbă bună
Să te-angajăm la IRTA Galați.
Refren x2.
Ai să vezi și-acum cadouri multe
Am să-ți cumpăr eu mai des
Rujuri și parfumuri și tricou de lână
Și-o pereche ciorapi verzi.
Refren x2.
Căci noi o să avem plapumă să ne-acoperim copiii
Noi o să avem plapumă să ne-acoperim.
Iar cadoul cel mai mare pentru tine
Din banii din primul avans
Este că-o să mergem vara viitoare
În excursie la Paris, En France.
Refren x2.
Căci noi o să avem plapumă să ne-acoperim copiii
Noi o să avem plapumă să ne-acoperim.

Miruna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Draga Miruna, iti spun printre soapte,
Imi place camasa ta de noapte.
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire
Sa mi-o lasi ca amintire.
Nespus de frumos dormeai o noapte, blanda,
Zambeai prin somn, iar eu stateam la pana,
Sa nu te trezesc, sa tulbur visele tale,
Dar vreau sa-ti iau si costumul de baie,
Sa te-admir cu si fara costumul de baie..
In Gradina Botanica, intr-o duminica, ea se plimba.
Ne-am fotografiat cu un vechi aparat automat.
Un celebru si bun coleg de facultate
Spunea c-aveai blugii rupti la spate,
Veneai spre casa, cand afara ploua,
Cu troleibuzul optzecinoua, blanda si trista,
Cum ne-ai placut noua.
Cu palaria de paie cu panglica mov
Ieseai dintr-o vila de pe strada Snagov.
Usor te-ndreptai spre Calea Mosilor,
Sa-ti iei bluza pepit de la Bucur Obor
Bluza pepit de la Bucur Obor.
Venind din practica, poseta galbena, ea isi lua
In magazine-a intrat, fuste si-a cumparat, maxi-inflorat.
(Versuri recitate)
Draga Miruna,
Ce rost are sa-ti cumperi toate lucrurile acestea?
Cheltuiesti o suma prea mare de bani
De fapt, stii foarte bine ce-ti spuneam in seara aceea printre soapte.
Imi place camasa ta de noapte.
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire
Sa mi-o lasi ca amintire.
Acum ma privesti dintr-o poza cu zimti,
Atunci aveai nervi dar si buze fierbinte
Si te-auzeam cum strigai printre soapte
Unde-i camasa mea de noapte?
Unde-i camasa mea de noapte?
La mine-i camasa ta de noapte
La mine-i camasa ta de noapte
Plang pe camasa ta de noapte
Plang pe camasa ta de noapte
Plang pe camasa ta de noapte
Plang pe camasa ta de noapte

Un Om pe Niște Scări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe niște scări
În sus ce e? În jos nimic.
În jos ce? În sus nimic.
Vorbesc cu ceilalți care au fost,
Și-n sus și-n jos și-n luni de zid
Eu însumi spun de locurile
Pe unde am fost, nu e nimic.
Eu însumi spun de locurile
Pe unde am fost, nu e nimic.
Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri,
Eu sunt un om pe niște scări
Și-un câine bulucind prin garduri.
Eu sunt un om pe niște scări
Și-un câine bulucind prin garduri.
Odată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări,
Decât căzute-n foste garduri.
Decât căzute foste scări,
Decât căzute-n foste garduri.
Vecine, domnule străin
Nu înțeleg ce aveți cu mine?
Știu scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe aici,
Portarul poate spune,
Că am ambiții foarte mici.
Portarul poate spune,
Că am ambiții foarte mici.
Din când în când mai vin pe acasă
De ce vă supărați când vin?
Arare talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Arare talpa mea apasă
Pedalele cu pas străin.
Vecinul meu prăsește ciori,
Vecina mea prăsește farduri.
Abia m-am ridicat din garduri
Și mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.
Și mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe niște scări.
Și dacă vreți să fim baladă
Și fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc, nervos, la moartea mea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un porc, nervos, la moartea mea
Și acuma vă implor zâmbiți,
În lumea plină de urmări,
Voi care fard și ciori prăsiți,
Întunecați și spălăciți,
Lăsați-mă să fiu pe scări.

Constantin și Veronica

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dimineața a sosit cu trenu-n gară,
Constantin trăia la țară,
Într-un sat din Bărăgan.
I-a zis mama: Constantine, ține seama,
La oraș sunt oameni care or să vrea să-ți ia din bani.
Și ai de grijă cât mai bine, cât mai bine, Constantine când ajungi la București,
căci la oraș sunt oameni care vor să-ți ceară din parale,
fii atent să n-o pățești.
În pieptarul de sub haina lui cea nouă
are ascunși vreo mie, două,
banii lui de început
cu migală școala profesională
să învețe o meserie să ajungă om făcut.
Și ai de grijă cât mai bine, cât mai bine, Constantine când ajungi la București,
căci la oraș sunt oameni care vor să-ți ceară din parale,
fii atent să n-o pățești.
Sus la cină Constantin să bea o bere,
banii lui îi dau putere
să se simtă un domnișor.
Intră în vorbă fără să cunoască frica
cu distinsa Veronica și o roagă să ia loc.
Și i-a zis mama, i-a zis mama: Constantine, ține seama, fetele de la oraș,
câte or fi bune, or fi zâne
da’n urma lor pustiu rămâne,
fii atent să n-o pățești.
Veronica strângătoare ca furnica
vrea să se întoarcă acasă
cu îmbrăcăminte-aleasă.
Da’nainte pe la farmec vreau să stai să-mi iei
dacă ții la mine și-un Elena Rubin Stein.
Ahh Constantine, Constantine ce-a putut face din tine,
se duc și banii și norocul.
S-a dus și școala și domnie,
s-a dus tot ce putea să fie..
Și vorba mamei reînvie.
Că ți-a zis mama, ți-a zis mama: Constantine, ține seama, fetele de la oraș
câte or fi bune, or fi zâne
dar în urma lor pustiu rămâne,
fii atent să n-o pățești.

Făt-Frumos

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oameni, oameni, frații mei,
Disperații, fericiții,
V-ați spălat de superstiții,
De demoni și dumnezei.
Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-ați spălat și de poveste,
L-ați pierdut pe Făt-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângera ca rana,
Unde este Cosânzeana,
În ce bolți, pe ce pământ?
Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde v-a e basmul, oameni.
Ce-ați făcut cu Făt-Frumos?
Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.
Mai visați de vreți să fiți
Fericiți cu capu-n pernă,
Feriți epoca modernă
De rigizi și scofâlciți.
Din prea mult entuziasm
Să nu spargeți Voronețul,
Dați-i voi mai mare prețul,
Oameni, mai râvniți la basm.
Voi, care aveți copii,
Nu-i lăsați sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca și când nu ar fi.
Doborâți himera jos,
Oameni, reveniți în lume,
Pe umana noastră culme
Regăsiți pe Făt-Frumos.
Făt-Frumos și toți ai lui,
Fiindcă unde nu-i poveste
Lume nu-i și om nu este
Și, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Și ni l-au răpit pirații,
Vameși vigilenți, redați-i
Actele lui Făt-Frumos.
Dați-i viața-napoi,
Ochii mari, mișcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Și frumos numai prin voi.

Frunza Verde de Albastru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și-am zis verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Și-am zis para de un mar,
Minciuna de adevar,
Și-am zis pasare de peste,
Desclestare de ce creste,
Și secunda-am zis de ora,
Curcubeu de aurora,
Am zis os de un schelet,
Am zis hot de om întreg,
Și privire-am zis de ochi
Și ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Ca am zis doar un cuvânt
Despre întregul pamânt,
Și de bine-am zis de morti
Și de sase-am zis la sorti,
Și am zis unu de doi
Și zapada de noroi,
Și am vrut sa fac cu gura
Focul ce-l facea arsura
Ca n-am fost trezit, ca dorm
Pe un cal cu sa de domn,
Alergând pe-un câmp de noapte,
De la unu pân’ la sapte –
De la sapte pân’ la zece
Mi-a cazut o viata rece,
De la frunza pân’ la umbra
Mi-a cazut o viata dubla
Ca pamântul si cu luna,
Noaptea când stau împreuna.
Și-am zis verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Pe care ma tin calare
Cu capul la cingatoare,
Cu calcâiul la spinare
Si cu ochiul în potcoave,
Si cu inima-n silabe
De ma duc mari, ma duc
Ca toamna frunza de nuc,
Ori ca iarna frunza alba
De la floarea de zapada..
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Potcovit pe luna plina
Cu miros de la sulcina,
Înhamat pe soare plin
Tot cu miros de pelin,
Si tinut de gât cu mine
Tot în dragoste de tine,
Ca mi-a fost crescut pe umar
De din doi în doi un numar,
Tot din trei în trei o iarba
Si din patru-n patru-o salba,
Si din cinci în cinci un pom,
Si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
Ma doare un cal maiastru,
Vad în fata mov si verde,
Coloarea care ma perde,
Corcov vad cu veselie,
Coloarea ce nu se stie,
Mai aud si-un sunet sus
Care nu a fost adus
În timpan de oameni vii,
În a fi si a nu fi,
Când îmi cade umbra lunga
Pe sub ochii grei cu punga.
Și-am zis aripa de pene
Ca sa zbor cu ea prin vreme,
Și-am zis mar ca sa zic sâmburi,
Și-am zis pom ca sa zic scânduri,
Și-am zis nord ca sa zic suduri
Și dulceata ca sa sudui,
Și-am zis inima la piatra
Și cântec la tot ce latra,
Și potcoava
La octava,
Și uscata la jilava,
Tot le-am potrivit pe dos
Pe un fluieras de os,
Din osul de la picior
Care-mi cânta cu fior,
Si din osul de la mâna
Fluierând o saptamâna,
Din osul de la arcada
Recea lumii acolada
Peste doua oase mari
Unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
Din vertebra ca o stea,
De-a-ncalecare pe-o sa,
Pe o sa de cal maiastru,
Foaie verde de albastru.

Uitare Savantă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vreau să fiu și eu supravegheat mereu
de un savant cooperant,
să pot afla și eu ce naiba s-a întâmplat acum
cu mintea mea,
cu viața mea.
E important să-mi spui tu, domnule savant
dac-aș putea s-o uit cumva.
Știi ce iarnă mi-e când nu te am,
primăvara mea de fum.
Focul verii a rămas doar scrum
și ce toamnă o să-mi fie
de acum..
M-am îndrăgostit în mod nefericit
de felul tău de-a fi,
mereu mă-ntreb așa cum oare mă voi descurca
și n-am habar ce m-ar salva.
Am plecat p-același drum,
dar am ajuns cum vezi acum
te-așteaptă azi
alt început.
Eu te-am pierdut.
Știi ce iarnă mi-e când nu te am,
primăvara mea de fum.
Focul verii a rămas doar scrum
și ce toamnă o să-mi fie.
Știi ce iarnă mi-e când nu te am,
primăvara mea de fum.
Focul verii a rămas doar scrum
și ce toamnă o să-mi fie
de acum,
de acum..

Ai Tu Rendez-Vous

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

N-o să fac nimic, nimic, nimic
Ci cu dinții de încordare
O să desenez figuri pe aer
Și voi accepta să fiu un fraier
Dacă așa vrei, dacă așa vrei.
Toată seara o să stau inert.
Roșu ca un râs și fript și fiert
Voi privi genunchii tăi cu sete
Dar o să rămân un motoflete
Dacă așa vrei, dacă așa vrei.

Refren:
Dar spune-mi, ai tu rendez-vous
Sau ești liberă diseară
Pentru că vreau, domnișoară să te întâlnesc
Ei bine, da, va fi duios
Pe lângă alte fasoane, o să ronțăim bomboane
În mod serios.

O să fiu cuminte cu durere
Fiindcă am atâția cai putere
Dar poate-i rândul meu să rabd amarul
Și să încerc să simt ce simte papagalul
Dacă așa vrei, dacă așa vrei.

Refren (x2).

Colinde

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

E frig de te ia pe sus
Trosnește de ger
A nins până ieri
Și calea s-a troienit.
Se-apropie prin nămeți
Trei-patru băieți
Cu sete pășind
Căci au pornit în colind
Tropăind.

Refren: La mulți ani ei urează voios
Și merită un dar
Căci iată din poartă ne spun zgribuliți
Ca cetina, cetina, verde să fiți (x2).

Piticul cel mai bărbat
A și strănutat
El calcă apăsat
Și mormăie uneori.
Iar ceilalți colindători
Din guri aburind
Din ochi strălucind
Se-alătură-n colind
Tropăind.

Refren: La mulți ani ei urează voios
Și merită un dar
Căci iată din poartă ne spun zgribuliți
Ca cetina, cetina, verde să fiți (x2).

Creștine nu fi rău
Și nu fi calic
Împarte-un pic
Din bruma pe care-o ai.
Copiii sunt zorii lui
Ai Domnului bun
Primește-i acum
Căci s-au pornit pe colind
Tropăind.

Refren: La mulți ani ei urează voios
Și merită un dar
Căci iată din poartă ne spun zgribuliți
Ca cetina, cetina, verde să fiți (x2).

Pământul Deocamdată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

[Versuri de Adrian Păunescu]
Timpul vieții ne-i scurt
Hai să-l facem curat
Trăiesc unii din furt
Alții doar din ce au dat
Sunt săraci și bogați
Lașii scuipă pe bravi
Voi ce-n lună zburați
Pân’ la cer vă urcați
Pe spinări de noi sclavi.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
bune – rele
Și-nchisori și libertate
Și a putea, și nu se poate
Și noroi și stele

Voi ce-n lună plecați
Cu ale noastre izbânzi
Nu uitați c-aveți frați
Pe planetă flămânzi
Pâinea lor o mâncați
Printre stele zburând
Voi degeaba zburați
Când cei subdezvoltați
Se târăsc pe pământ

REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
bune – rele
Și-nchisori și libertate
Și a putea, și nu se poate
Și noroi și stele.

Lumea-i plină de răni
Și de doctori docenți
Și de măști și de vămi
Și de mari inocenți.
Fiindcă nașteți copii
Apărați-i luptând
Doborâți monștrii vii,
Ce d-un veac de vecii
dolii pun pe pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
bune – rele
Și-nchisori și libertate
Și a putea, și nu se poate
Și noroi și stele

Între cei care trag
Și acei ce sunt trași,
Nu e loc de vre-un steag,
E o groapă de pași.
Între ei sunt sudați,
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legați
Condamnatul de laț
Și biciușca de cal.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
bune – rele
Și-nchisori și libertate
Și a putea, și nu se poate
Și noroi și stele

Fii ai muncii aveți
Nădușeala pe piept
Cum stă nurca de preț
Pe-a madamelor piept.
Unii iau alții fac,
Unii dorm alții sunt
Între înger și drac,
Trage omul sărac
Înhămat la pământ.

REFREN
Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele
bune – rele
Și-nchisori și libertate
Și a putea și nu se poate
Și ruina și cetate,
Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce sta și vânt ce bate,
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și a putea și nu se poate
Și noroi și stele.