https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-inserare-de-amiaza https://versuri.pro/mircea-ivanescu-inserare-de-amiaza#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=89071 →]]> Înfrântă lumina, și obsesiile mele, demult,
răsturnate într-o lume a sunetelor închise
pe ziduri oarbe, la care să stau privind, fără vorbe,
și fără puterea de a le mai urmări sunetele sparte.
Destrămări ale timpului, și care să-mi șerpuiască urât
de sub degete – și chinuitoarea lumină de atunci
acuma însemnând altceva – destrămarea imperială
a timpului când privești o ființă, și se sfărâmă
privirile, și nu mai au continuare.
Și ce mai încerci
să ridici în mâini sunt dare de fum și cu arse
contururi – și cu lumina de calcinare imperială
arzând pe o față, coborându-i în păr – și coborând
pe umerii celor din jur când își întoarce fața cu multă lumină
spre ei.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-inserare-de-amiaza/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-la-balci https://versuri.pro/mircea-ivanescu-la-balci#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71169 →]]> O, dar obsesia mea se poate face o roată care se
învârtește-ncet, legănată de vânt, și se agață de ea amintiri, și când ajung sus,
fac semne cu mâna – și altădată
neputința mea este un zid prăbușit
– cum am văzut de demult pe o stradă necunoscută
– și vreau să mă opresc alături, cu o cută
de nedumerire pe frunte, – mocnit
să aștept la poalele lui – pândindu-i ferestrele
– tu nici să nu exiști pe-atunci – sunt numai crestele unor intenții ale mele, vremelnice,
și care nu mai ajung gesturi.
Altă dată
a doua oară, când voi mai trece
pe aici, strada va fi cunoscută, tu vei fi iar depărtată.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-la-balci/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sufletul-romantic-si-intalnirea-cu-poetul https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sufletul-romantic-si-intalnirea-cu-poetul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71185 →]]> Minunat – el ne trimite o carte a înțelepciunii, unde sunt strânși laolaltă mai ales cei din generația a doua a căutătorilor noptatici – și dacă noi o deschidem, putem poate găsi explicația – și o deschidem – și citim că
fantasmagoriile vesele se risipesc treptat sub cerul imens înstelat – și stăm și ne gândim – și citim despre câinele care se purta
față de frumoasa egipteancă – spune acolo – cu o umilință dezgustătoare, dar
spionându-i toate gesturile, și bătându-și joc de ea când o vedea jucându-se cu păpușa
de cârpe – ca și cum ar fi fost prințul – și ne gândim iar
că grație acestei cărți atât de groase – și unde citim mai departe
că el îi scria, noaptea târziu de tot, că orice cuvânt trebuie să
se întrupeze, chiar și cuvântul iubirii – noi ne-am putea întrupa, nu în câine, ci în maimuță.
Acum de demult care să o urmeze peste tot pe Denisa, să-i facă astfel pe ceilalți, privind-o, văzând o maimuță cum însoțește o făptură frumoasă, să se vadă ei însuși în urâțenia animalului ca într-o oglindă, unde spălându-și tot ce este hidos în gândurile și poftele lor, să-și poată apoi ridica ochii limpeziți spre frumusețea simplă a Denisei – și ajungem astfel pe o stradă noroioasă, unde sub cerul încețoșat, s-au risipit fantasmagoniile – și abia când ne întâlnim cu poetul care-și ascunde surâsul deopotrivă în mustață, ca și în batista mereu ridicată spre buze – ca în romanele sentimentale, unde sensibilii își tamponează mereu buzele, nările, cu batistele cu dantele scoase elegant din manșete – de abia atunci ne dăm seama, când îl vedem cum ne privește fără surpriză și chiar ne adresează
cuvântul, că Denisa ne-a preschimbat, mergând alături de noi, din maimuță într-o făptură aproape omenească – pentru că Denisa are puterea să
schimbe, să strângă iar la un loc orice fantasmagonie veselă, oricât de mărunt s-ar fi risipit o clipă înainte – și astfel o clipă ochii poetului ne văd alături de o făptură frumoasă, și el ne aude chiar și cuvintele neajungând să capete o altă întrupare decât a pianului pe care-l purtăm peste tot cu noi – asemenea lui Wagner prin zăpezi – și acuma ne opintim să-l urcăm pe scările sufletești când ne oprim și noi la un loc.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sufletul-romantic-si-intalnirea-cu-poetul/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-se-duce-ea-adica-la-sighisoara-si-verisoara https://versuri.pro/mircea-ivanescu-se-duce-ea-adica-la-sighisoara-si-verisoara#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71201 →]]> Așadar, indiferența ei e o privire rotundă, un lac cum le făcea
acela, și spunea că dacă pământul ar putea privi cu apele iezerelor stelele ar fi mai aproape – și pe fața lui nemișcată și limpede (întocmai ca pentru o plimbare romantică sub cerul senin –
dar unul din ei, chiar dacă o privește în ochi pe ființa care, în fața lui, îl
nu-și răsfrânge mai aproape stelele, în ochii ei, este indiferent), și pe lacul acesta alunecă fără să fie vâslite bărci, gânduri, și într-adevăr fără să lase răsfrângeri – este un iezer
emișcător, noi îl privim de pe mal – și construim pe el o întreagă metafizică – e ca și cum am spune că încercăm să prefacem
poza aceasta a indiferenței ei – și acvatice – într-o după amiază de piatră, într-o lume a unei vacanțe – și ca de la marginea cu grilaj
a pieței mărunte, de lângă biserica veche, am privi peste orașul de jos, și am vedea străzi înguste acoperișurile uriașe, într-adevăr
zaharate, și verzile investiri prin ganguri – (și ceasurile largi, cu baiang), și e totul doar o imagine în carte – și fără putere – în
realitate noi stăm
și privim poza (nu citim cartea) – în care se povestește
că de data asta sanseverina își răsfrânge în apele
Iacului chipul
și nu-și găsește răsfrângerea.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-se-duce-ea-adica-la-sighisoara-si-verisoara/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-palide-stele https://versuri.pro/mircea-ivanescu-palide-stele#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71170 →]]> Acum foarte mulți ani a scris o nuvelă în care e vorba
de o fată cu mișcări liniștite – el o însoțea
noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atât de larg
încât, în plin oraș, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau
stelele – el îi spunea – iată, Aldebaran. Și dacă ea-l întreba
care anume din fulgurările acelea este Aldebaran
el răspundea – oricare. Cred că era foarte tăcută.
Câțiva ani mai târziu mi-au spus că fata aceea
din nuvelă era o ființă reală – și care, tocmai,
murise de cancer. Eu știusem de altfel
că povestirea lui era doar o transcriere. Cred
că el a vrut mult s-o iubească.) Foarte mult
a trecut de atunci. Acum, e o dimineață cu ploaie
murdară, printre casele acestea înalte și cenușii –
și eu trec prin fața intrării blocului unde el, într-o noapte,
acum o viață, i-a sărutat mâna. El a murit
foarte curând după aceea – ea, ani mai târziu.
Și eu merg acuma pe strada aceasta.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-palide-stele/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-albertina-a-disparut https://versuri.pro/mircea-ivanescu-albertina-a-disparut#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71186 →]]> Ar fi, desigur, mult mai frumos dac-am putea-o reține
Într-o seară închisă, numai a noastră, dac-am putea
S-o pândim, de la ferestrele coridorului, când ea de-abia
Se mișcă prin cameră — fără vedere spre landă — doar cu puține
Geamuri — și înalte — către culoarele (pe unde, însă,
Vântul suflă ca și afară — și uneori chiar și ninge,
Când deschidem fereastra cu sticlă plânsă
De ceață, la capăt, pe lângă scara cu trosnet fin), ce
Ar mai urma de aici, se face o liniște lungă.
Alături de vreo ființă — dar adevărul e că nici nu există
O asemenea făptură — de pildă, o femeie cu fața tristă
A trecut astăzi prin ploaie, pe alee, pe lângă
Noi — și nici nu ne-a privit — s-a legănat prin fumul de ploaie
Și a trecut mai departe, afară, noi o urmăream cu amintire greoaie.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-albertina-a-disparut/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sa-ne-marturisim https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sa-ne-marturisim#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71202 →]]> Și citim undeva cum o fată tristă se întoarce
într-un sfârșit de după-amiază cu soare căzut
acasă, și citește o carte foarte frumoasă în care
alunecă, asemenea constelațiilor, înțelesuri
fără să se mai suprapună vorbelor. Cartea aceea
despre care se spune aici am citit-o și eu –
și pot face acuma, cu amintirile despre ea
un joc de cuvinte hieratice, ca și cu piesele
unui joc oriental, pe care să le împing mereu către margine.
Și eu pot face o tristețe de seară despre care apoi
să povestesc, și eu pot face o nuvelă
despre serile singuratice ale unei fete amețite
de remușcările albe ale poemelor, și eu cred
că știu să vorbesc despre spaimele ca niște păianjeni
urcându-mi pe mâini, pe față, și eu..

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-sa-ne-marturisim/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-minciuna https://versuri.pro/mircea-ivanescu-minciuna#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71171 →]]> Ce frumoasă e moartea – nu? – nodul în gât
și ochii măriți – care te fixează deodată,
și mâna zvâcnită la rădăcina, migălos răsfirată
a durerii din piept – acolo, unde pulsează urât.
Carotida – și vezi că nu mai poate, nu mai poate
să respire – și stai – și tu ești aici, dincoace – și nu simți
nimic – (ai vrea, nelămurit, doar să fugi, să fii într-altă parte,
și ce frumoasă e moartea – și e un soare cu dinți.
Foarte înceți pe fața care se face lividă – și ce
frumoasă e moartea – (și asta, de pildă, e
o clipă, care trece, nu trece, – și mai târziu.
tu faci vorbe – din astea –) și ce frumoasă
e moartea – și chiar, sfinți părinți – știu –
iadul e neputința de a iubi – de a simți – și ce frumos –

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-minciuna/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-mopete-are-moralul-scazut https://versuri.pro/mircea-ivanescu-mopete-are-moralul-scazut#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71187 →]]> Marele prieten cu pălărie al lui Mopete vorbește
tare, ca să-i ridice moralul lui Mopete, care e asediat,
de mari păduri de tristeți, în fiecare
copac, spânzurat câte un schelete al gândurilor lui Mopete
plutește prin aer spre bruna Rowena într-o sarabandă bizară.
Marele prieten cu pălărie nici nu știe ce drame
sufletești se produc în Mopete, și în rame
de indiferență adânci peisaje de suferință înconjoară.
Și nici chiar prietenul lui Mopete care
îl citează pe pictorul Vasile nu are
o părere prea bună despre disperările lui Mopete.
Cu atât mai puțin bunul și înaltul prieten al lui Mopete,
cât despre bruna Rowena, ea lui Mopete nici nu-i
acordă surâsurile ei incerte.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-mopete-are-moralul-scazut/feed 0 https://versuri.pro/mircea-ivanescu-tatal-irosit https://versuri.pro/mircea-ivanescu-tatal-irosit#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=71203 →]]> Irosit – adică luând înțelesul ca o bobină
și desfășurându-i încet – neputiincios – firul – tatăl
este nemaifiind numaidecât izvodul
(-singurul izvoditor al sonetelor acestora
care-ți sunt ție viața) irosindu-se sub privirea
ta furișe – căci nu îndrăznești să-l privești –
și stând acuma (asemenea personajului care se ascunde
sub chiuvetă – acolo chircit -) și el, tatăl,
simțind, poate fără să știe, că tu ești acolo
să-l privești – și tu, care nu vei fi
niciodată un tată – irosindu-ți privirea
spre el – și el, destrămându-se, și tu
fiind dovada existenței lui, aici, destrămându-te,
asta fiind faptul în care îți cântărești tu trecerea
orbită în timp – viața ta, ascunsă acolo, sub chiuvetă.

]]> https://versuri.pro/mircea-ivanescu-tatal-irosit/feed 0