Mihai Ursachi – Versuri.pro

Proiecte Primăvăratice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Visul nostru era
(o, din naivitate
nici nu bănuiam că o mulțime de lume
se gândise mai înainte la asta)
visul nostru era să deschidem
un pension pentru fluturi.
Născoceam felurite metode
educative, tu te pierdeai în detalii
cu privirea la avantajele orei de dans în formarea
grațioasei deprinderi de a plana prin livadă.
Eu voi preda limbi străine și instrumente
precum clavecinul, viola da gamba și cornul.
În privința chestiunilor practice să nu avem grijă:
tu te pricepi
la dulcețuri și din rochii mai vechi, prăfuite,
știi să faci bluze ușoare și colorate ca florile-n mai.
Acesta era visul nostru, să deschidem
un pension pentru fluturi;
și din naivitate nici nu știam
că o mulțime de lume se gândise
mai înainte la asta.

La Iarmarocul de Vorbe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Hai la baiatu, ia vorba fierbinte,
Își ține de cald și te-ajută la minte.
Vând vorbe pestrițe, orice măsură,
Se potrivește la orice gură.
Închiriez arhaisme cu ora.
Cuvinte mecanice, Firma Pandora.
Vorba dulce, mult aduce,
Repar, la moment, epitete nauce.
Cuvinte zemoase, cuvinte harbuz.
Vând vorbe de leac pentru văz și auz.
Ia, doamnă! ia, doamnă! o vorbă de-amor
Pentru noptiera, în dormitor.
Atelier de-ndreptat adjective sucite,
Ascut la tocilă cuvinte-cuțite.
Poftiți, vorbe fragede, pentru salată!
Poftiți, cu piper, vorbărie tocată!.
Marele parc neologic. Real:
Hiperbola care mănâncă mangal!.
Must natural de cuvinte. Conține
Cele mai noi și mai mari vitamine.
Aicea se vinde cuvântul cel mare,
Doi bani kilogramul, să ia fiecare!

Ce Mai Pasăre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lazăre, Lazăre,
scoală-te, Lazăre,
s-auzi ce mai pasăre
în lanul de mazăre.
Cuc de pripas,
mult cântă cu haz;
cuc janghinos,
mult cântă duios:
cu arcușul de tămâie
pe-alăuta de-alămâie;
cu bagheta de cristal
pe vioara de opal.

Missa Solemnis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I.
Şi nu se mai aude.. Prin vaste nebuloase
mai rătăcesc departe, stinghere şi disperse,
ca nişte fluturi-îngeri; nici semn nu mai rămase,
şi căile-s pierdute, pe care totuşi merse.
„Se-aprinde şi se stinge mereu după măsură.”
O, nu se va aprinde nicicând şi nicăirea
întocmai ca aceea de sfântă şi de pură,
cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea..
…………………………….
La ce să se jelească aceea ce-a fost ceară
obscură şi inertă, sortită consumării,
când razele plecate din sine în afară
lumină sunt şi viaţă, din moartea lumânării?.
Spre lacul perfecţiunii duc drumurile sfinte,
şi pânza lui subţire cu-a cerului e una,
pe care delirează febrilă şi fierbinte
corabia, nebuna.
Acolo se aude. Concentricele valuri
emise dintru sine spre tainicele sfere,
chemate sunt la sine din lacul fără maluri
situat la înălţime, umbrit de conifere.
II.
În pânzele apei se înfăşoară
cu funii de raze la cer se pogoară
În limpede groapă
săpată în apă.
Deasupra lui zac rânduri de lespezi străvezii
cioplite din cristaluri albastre-aşa de clare,
încât nici nu există: pe ultima-n tării
clipeşte-ncrustată hipnotic Ursa mare.
III.
Făclii din ceara vieţii aprindeţi, şi cunună
de chiparos şi laur gătiţi pentru-necatul
ce cârmuie prin stele Corabia nebună.
Până-n înaltul apei i-atât de-adânc întinsul,
bătăile de clopot abia dacă-l străbatu-l,
ca zvonul sărbătorii s-ajungă pân’ la dânsul..

Benedictus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Privighetoare de noapte,
priveghiul din urmă, cu țipete jalnice,
rotund privitori (mare veghe la turn),
ochii cei galbeni ai privighetorii
de noapte..
– Vae vae cucu victis,
Benedictus, Benedictus,
toată moartea e un strip-tease!

Autointerviu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Vezi-ți de treabă,
Ursachi,
și renunță odată la obișnuința vicleană a poeziei.
Tu, care în adolescență
ai vrut să te faci oier, apoi
funcționar la
Piscicola, tu care ți-ai amăgit
insomniile cu sanskrita, cu
Schlegel, cu
Bopp. Pentru ce
persecuți tipografii, zețarii, amicii, oamenii cei
cumsecade (criticii literari nu contează – sunt mult prea
șireți ca să citească vreodată ceva). Iată, din nou
ai mai scris un poem, te-ai mai tras încă o dată pe
sfoară, mai bine
te-ai face copac, boiler electric sau varză.
Termină naibii.

Naturforschung

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și afară de asta nu vindem
Mănuși pentru cai.
Așa mi-a zis minunata
Frumoasă precum Cleopatra
La prăvălia din ulița patra
Unde vinde cu bucata.
Iar eu cu umilință mi-am luat în spinare povara
Formată din șapte valize domestice pline
Cu fân și cu paie uscate la razele lunii
După rețetele mele cu totul secrete.
De altfel voisem doar să-i consider dantura
În timp ce nechează,
Curiozitate firească la unul care studiază
Natura.

Spre Steaua Carnagiului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Treceam – câtă vreme – pe lângă limanuri
Prin intermundii, tărâmuri inferme,
Fără opriri la cereştile hanuri,
Căci vai, călăream pe un vierme.
„De ce, întrebai albiciosul meu cal,
A trebuit să mă nasc pentru tine, iar tu
Pentru ce m-ai ales?” Infernal
Ondulându-şi spinarea, tăcu.
„Pentru ce eşti atât de molâu, de docil,
Pentru ce nu nechezi?” Şi simţindu-l că plânge,
Cu pinteni adânci răscoleam în ţesutul fragil.
…Picioarele mele sunt roşii de sânge….
„O, zisei atunci, umoarea aceasta eu o cunosc,
Curge-n vinele mele, tu n-o poţi avea.”
Şi plin de mânie lovii cu cravaşa mea, pleosc!
În ochii fiinţei aceleia, care tăcea.
Lumina miloasă a Căii Lactee
Ne-nvălui… Din rana deschisă
Căta către mine un ochi de femeie
Nespus de iubit – amintire ori vise.
Iar mâinile mele sunt roşii, sunt roşii,
Întocmai ca steaua carnagiului, Marte,
Spre care pluteam amândoi, ticăloşii,
Pe care nimic nu ne poate desparte.

În Adâncuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pogoară-te
dintru adâncuri
dă-mi hotărâre
că nu e nimic
în adâncuri..
că ochii, ah, ochii
nu țin nimic
în adâncuri..
cum în oceane
nu pot să fie
ruini și armade..
că nu e nimic
decât pletele blonde
care-s nimic..
că nu e nimic
în adâncuri
nimic.

Solia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
și iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:.
PRIMA SCRISOARE:.
Noi, Padișahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurătății de Sus și de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
și Prinț Senior
al Tristeții,
dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.
Dată azi în cetatea Mâhnire.
A DOUA SCRISOARE:.
(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această limbă.
A TREIA SCRISOARE. BALADA LUI MENESTREL, CARE BĂTU PÂN’ ACOLO DRUM DE MULTE VIEȚI, CI N’A FOST VREDNIC SĂ TREACĂ DE POARTĂ ȘI SĂ ADUCĂ SOLIA:.
Era un castel înecat în verdeață,
pe porțile negre sculptat un dragon
părând că de întotdeauna veghează
să nu intre lume străină-n donjon.
Veneam de departe, albastru derviș,
și ostenit după șirul de ani,
portam pe veșmânt și pe frunte înscriși
versete din Pali și psalmi din Coran.
Eu nu căutam nicăierea nimic,
se auzea de prin crânguri de roze
cântarea ciudată a lui Laostic,
pierdut în adâncă și blândă hipnoză.
Desculț și purtând o cunună de pai
de rogoz, m’au chemat musafir
(era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)
la prânzul cel mare de după Turnir.
Dar eu am tăcut și-am plecat mai departe,
și fără să trec pe sub porțile vechi,
Eu însumi, pe veci încifrata mea carte,
un cântec de vis îmi suna în urechi.