Menelaos Ludemis – Versuri.pro

Africa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îndepărtată o descriau poveștile bunicii,
Răzleață ca o legendă,
Cu lacurile mari și nemărginite,
Cu râuri încolăcite ca șerpii,
Cu păduri adânci ca nopțile
Pierdută în spatele munților tăcuți.
Atât de îndepărtată încât
Ca să străbați până acolo
Nu-ți ajunge o viață
Și trebuie să-ți creezi încă una.
Dar cei care creau viețile
Se scârbiră de viață.
Și acum – vai! – cum să te duci până acolo?
Corăbii înaripate nu mai există;
Doar niște cai înaripați
Dar și aceștia au murit demult
Și dorm în mormântul bunicii.
Nu ne rămâne decât
Să mai stăm. Să mai așteptăm.
Acum ne trebuie mai întâi aripi,
Ca legendarul Icar,
Pentru că noi, visătorii pedeștri,
Trebuie să le facem pe toate singuri:
Și grâul, și fulgii, și hârtia și focul.
Totul.
Eu însă vreau să mă duc singur
Ca un mesager al păcii
Fără Biblie și Tomy-Gangs
Fluturând în brațe
O floare albă din patria mea.
Vreau să mă încadrez în armata furiei sale
În coloanele îngerilor ei negri,
Îngeri care trebuie să devină demoni
Ca să alunge cu țipete
Pe demonii adevărați.
Înainte însă de a porni
Trebuie să dau foc tuturor manualelor
Scrise după indicații imperiale:
„Africa este țara animalelor ierbivore
Și a oamenilor carnivori”.
Aș avea deci multe de făcut.
Mai întâi
Să învăț istoria adevărată,
Înainte de a crește mare,
De-a se îngrămădi asupra mea anii
Grei și aspri ca niște bolovani.
Ca să încep, ar fi trebuit să îndrept istoria,
Să tipăresc geografia din nou,
Să ard toți zeii învechiți
Și să dobor toate statuile groazei.
Dar, depărtarea era mare
Și viața mea scurtă
Nu-mi ajungea.
Eu, toți acești ani,
Citeam Istoria și Geografia
Cu niște lentile deformatoare:
„Africa este țara sălbaticilor”.
Tipărit cu fier înroșit
Pe pielea ei neagră
Și cu litere latinești,
Acesta era adevărul;
Îl țineau zăvorât
În beciuri întunecoase,
Îl furau puțin câte puțin,
Speriați și pe ascuns
Ca niște tâlhari.
Din pricina asta trebuie încă
Să înotăm în oceane de praf,
Să despicăm întunericul
Cu paloș de foc.
Dar farurile sunt sparte
Și Adevărul țipă ca un naufragiat,
Ca un om scufundat în galeriile minelor.
O, Africa…
Acum știm, știm foarte bine,
Ce este Africa:
Țara „sălbaticilor”
Care nu acceptă să se sălbăticească.
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Mântuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Frumoase, foarte frumoase sunt
Și pădurile virgine, și fecioarele,
Și mai ales fecioara Maria,
Care a avut o naștere
Atât de grea!
Păi, e ușor lucru
Să miroși un crin
Și să naști un prunc?
Stau și mă gândesc, oare
Dacă mirosea un arici
Ce-ar fi făcut?
Nimeni nu ne înțelege, nimeni.
Nici Papa de la Roma
Cu bonetele lui de bebeluș
Și cu nefrita lui permanentă.
Nimeni!..
Ar fi putut, desigur, da, da…
Ar fi putut să ne salveze
Sfântul Gheorghe – făcătorul de minuni.
Dar, bietul de el, i-a amorțit mâna
Ținând înfiptă sulița,
Secole și secole în șir,
În trupul monstrului de hârtie!

Cine Îmi Bate la Geam

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine îmi bate la geam?
Nu bateți.
Nu sunt aici.
Aici locuiește Singurătatea
cu Plictiseala drept chiriaș legal.
Nu-mi bateți la geam.
Degeaba bateți.
Eu nu pot să deschid.
Nu pot să mă târăsc
nici până la poarta casei mele,
nici până la poarta celeilalte lumi.
Deci nu-mi bateți la geam.
Nu sunt aici.
Aici este numai o insectă uscată
într-o lume – sicriu-
unde este interzisă, cu riscul învierii,
chiar și moartea.
Nu-mi bateți la geam.
Ați greșit.
Ați greșit casa.
Ați greșit ușa.
Ați greșit veacul.
Greșeală, greșeală, greșeală!
De aceea, încetați!
Încetați, în numele Domnului, să mai bateți!
Vă repet-nu!
Aici nu locuiesc eu.
Aici locuiește un sângeros
păianjen acrobat
care cu puțin timp înainte a mâncat un fluture.
Un fluture auriu și fragil
care, vai, avea numele meu!
Deci, n-am fost iubit, asta este tot,
Poate greșit am pretins rolul
Unui bufon de clasă medie
Uitat într-un depozit inutil
Ca o păpușă bleagă cu nasul spart.
din volumul Sub castelele sperantei

Urcușuri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Urcă… Urcă… Urcă mereu,
Încă, și mai sus încă.
Acolo, în vârf, te așteaptă Dragostea
Cu brațele pline de trandafiri.
Aleargă. Tot înainte. Tot mai sus.
Și dacă nu găsești drumul
Deschide tu unul. În dragoste.
Nu există drumuri de-a gata.
Urcă… Urcă. Chiar dacă
Florile sunt artificiale,
Chiar dacă dragostea ta înflăcărată
Nu e decât fum.
Urcă… Chiar dacă,
În loc de trandafiri,
Te așteaptă un buchet de cuțite.
Urcă!.
Urcă. Și spune „mulțumesc”
(Nu trandafirilor, nu cuțitelor)
Spune „mulțumesc”.
Puterii care te ajută
Să urci.
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Gândește-Te

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Gândește-te la acela
Care-a făcut din viața lui mai multe vieți
Să le trăiască una câte una
Și le-a pierdut pe toate deodată.
Gândește-te la acela
Care și-a cheltuit toate suflările
Ca să urce în vârf
Și nu i-a mai rămas niciuna
Ca să coboare.
Gândește-te adânc și la cei
Care s-au gândit în viață
Atât de mult
Încât și-au pierdut mințile.
Gândește-te
Și mai adânc
Și mai amarnic
Și plângi
Pentru cei
Care nu s-au gândit
Niciodată.

Așteptare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Te aștept. Nu întreba.
Nu întreba de ce așteaptă
cel care nu are nimic de așteptat
și totuși așteaptă.
Te aștept.
Pentru că dacă încetez să mai aștept,
ar fi ca și cum aș înceta să mai văd,
de parcă aș înceta să mai sper,
ori să trăiesc.
Este insuportabil cât de amar este
să te apropii încet de țărm
și, totuși, să nu fii naufragiat,
nici salvator,
ci doar un naufragiu!
Te aștept. Nu întreba.
Nu întreba ce așteaptă cel pierdut în deșert.
Un copac, puțină apă, un drum.
Mai presus de toate, un drum.
Chiar dacă nu duce nicăieri.

Lupii Urcă-n Cer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lupii urcă-n cer
Ca să înfulece stelele.
Dar una din ele a scăpat
Și s-a făcut oiță.
De atunci lupii lumii
Cu colții lor negri
Și cu strâmbătura lor fioroasă
O gonesc să o sfâșie.
Lupii urcă în cer
Să ia locul îngerilor
(Știți… este vorba de niște tineri perverși
Cu aripi albe
Ce zboară în jurul tronului zeiesc
Și alungă muștele).
Lupii urcă în cer
Și scormonesc scrumul plantelor adormite
În speranța de a găsi o „materie”
Cu care să curețe pământul.
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Revedere la Dunăre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să fie o dimineață gingașă, primăvăratecă
Tolănită pe țărmuri,
Dunărea să-și rostogolească
Apele ei mohorâte.
Și tu, un naufragiat singuratic
Într-un ocean de necazuri,
Să fii suspendat peste valuri,
Stâncă ce așteaptă să cadă.
Să stai așa față în față cu Dunărea,
Sub o salcie argintie
Și sub privirile tale să defileze
Nostalgiile înecate,
Să defileze însăși viața
Ca o plută de basme,
Să se întâlnească plecând
Cu călușeii copiilor,
Îmbătrâniți de așteptare.
Apă, apă… Dumnezeule,
De ce nu faci și un pic de pământ?
Să îngropăm un șarpe
Care a murit de desperare,
Un șarpe adus pe lume
Numai să ne îngrozească.
Soarele a urcat ca un cocor amețit.
La depărtare de mal –
Al vieții sau al mării –
Niște bărci îmbrăcate în negru
Se scufundă de secole
Și pe marginea lor un turc bărbos
Insultă grosolan apele
Fiindcă i-au luat fesul,
Iar un grec sfâșie fiarele
Pentru că i-au răpit ibovnica.
Apă, apă, apă…
Și în larg un vapor
Să fie încărcat cu grâu.
Trece surd, răgușit
Și se pierde în spatele fumului.
Poate e încărcat cu vinuri,
Poate cu bătrânețe
Și de aceea se clatină.
Dar nu, nu-i acesta vaporul
Pe care îl aștept.
Eu aștept un vapor alb, copilăros,
Împodobit cu drapelele tuturor oamenilor
Ca să-mi ridice din inimă
Ancora care a ruginit,
Ancora înfiptă în măruntaiele mele.
Iată, apele se tulbură;
Un coș scuipă cerul cu smoală.
E vorba de un mărfar bătrân
Care se târâie lent,
Se topește și geme,
Inima lui bate ca-ntr-un sicriu.
Hei, bătrâne, încotro? Spre cimitir?
Nu cari cumva morți?.
Vaporul nu răspunde,
Plutește și delirează
Îmbătat de moarte.
E cu putință ca mortul
Să care morți?
Un astfel de vas
Să fie încărcat cu minciuni?.
Dar ce se petrece acolo?
Acolo… departe?
Schimb de gardă.
Vaporul vechi s-a scufundat
Și-un alt vapor a răsărit la orizont,
Vesel ca un copil ce se joacă
În pârâiașul din fața casei
Cu o corăbioară de hârtie
Și un steag tricolor pe catarg.
O, fără îndoială este vorba
De vreun Ion sau de un Ghiță
Vorbind cu niște plopi de pe mal –
Tovarășii vechi ai copilăriei.
Sau – cine știe? – poate și cu o Marie
A cărei rochiță
Flutură ca plopii….
Vaporul trece acum pe lângă mine.
Un megafon cântă „Trandafir de la Moldova”,
Trandafir…
Deși el e-ncărcat cu lemne,
Lemne pentru case și școli,
Pentru garduri și schele.
Numai pentru spânzurători să nu fie!
– Dragul meu vaporaș,
Numai lemne pentru spânzurători și sicrie
Să nu cari!
Dar vaporul nu-și pierde timpul degeaba.
Cei morți, ca și cei proaspăt căsătoriți se grăbesc.
Vai, gata și cu ultimul meu vis.
Vaporul s-a pierdut la orizont….
Versiune românească de Menelaos Ludemis

Gelozie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aseară te-am visat sprijinită
De trunchiul unui măslin bătrân,
În timp ce zefirul
Îți șoptea la ureche
Cântecele lui descreierate.
Ziua era ca o mireasă
Iar tu te scăldai cu țipete
În cascada de lumină,
În timp ce soarele, cavalerul,
Îți săruta sfios mâna.
Eu te priveam
Topit de gelozie
Nu pentru zefir
Nici pentru soare
Ci pentru bătrânul măslin
De care îți sprijineai trupul.

Jignire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

M-au lovit pe umăr
Cu ciomege groase
Și biciuri usturătoare.
Dar n-am gemut.
M-au lovit în față
Cu pietre, cu nuiele
Și pumni de fier,
Dar am tăcut chitic.
Într-o zi
M-au bătut pe umăr
Ocrotitor
Și am scos un strigăt sălbatec.
Versiune românească de Menelaos Ludemis