Mariana Marin – Versuri.pro

Destin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se iubeau,
dar nu pentru că se vedeau rar
– aşa cum s-a consemnat mai târziu.
Se iubeau pentru că aveau aceeaşi frică
şi aceeaşi cruzime.
Făceau lungi plimbări prin cartierele vechi
şi îşi înscenau unul altuia viitorul,
praf şi pulbere,
praf…

Semnul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Există aici un fel de a fi minoritar
chiar şi atunci
când trăieşti în cea mai neagră majoritate.
Asta ţine de felul în care înţelegi
să-ţi petreci zilele mai ales în tinereţe,
când stratul de minciună pare mai subţire.
Bunăoară, poţi începe o nouă zi
prin intonarea uşoară a Internaţionalei
sau a unui cântecel din copilăria ta săracă.
Totuna: nu o vei sfârşi niciodată
la o masă decentă
în plină perioadă de înfometare a poporului.
Asta poate părea complicat pentru unii.
Dacă ţi se întâmplă să fii şi poet
atunci lucrurile se simplifică uimitor.
Nici n-apuci bine să te desparţi
de bucuria poemului cald
că el te şi situează în afara realităţii
pe care atât o iubeşti,
despre care scrii,
la vindecarea căreia vrei să participi,
dar pe care n-o mai suporţi
aşa cum îţi este băgată zilnic pe gât.
Cât despre mine,
reprezentantă a majorităţii
în patria mea minoritară,
cu această mână tremurătoare
când îmi duc bucata de pâine la gură,
nu am prea multe de spus.
Acum la Frankfurt este iarnă.
Iarnă este şi aici.
în Siberia este iarnă.
De acolo, de sus,
Rolf Bossert îmi face semn să nu tac,
să continui
iar eu îi răspund cu creierul meu lăbărţat
peste toate aceste trei lumi deodată.

Leprozeria

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aveai dreptate, Sebastian Reichmann!
Ne trăim scalpul cu aceeaşi ferocitate
pe care am putea-o bănui în burţile copiilor africani.
Ne despărţim mereu de ceva.
O ţesătură uşoară de obsesii;
un vânticel de răsărit cu spahii;
o piatră ţâşnind din senin
în trenul care te poartă, te poartă
.. şi pare de ajuns:
Bolile sociale, aidoma bolilor de piele,
proliferează subtil.
La 1956, nu s-ar putea spune
că Europa nu avea pentru mine
un oarecare mister.
Lupta dintre contrarii
gâfâia pe aproape aşteptându-mă,
aşteptându-ne, vrându-ne vii..
Dar ce poate fi mai frumos
decât o copilărie tăiată mărunt
care să îmblânzească în timp hrăpăreaţa memorie!
Ce bine e să stai mai târziu
cu un ghemotoc de hârtie lipit de cerul gurii:
„Du-te! Du-te!
Palidă şi foarte tristă
eşti prea goală
pentru veacul eunuc! „
Oricum, de la tandreţea de Atunci,
la cinismul de Acum,
cărţile morţilor au licitat vieţile sfinţilor
şi ai învăţat să pierzi.

Elegie - O, Vinovăția și Spaima

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

O, vinovăția și spaima
în fața adevărurilor sugrumate!
Cine va depune mărturie
pentru crimele împotriva noastră?
Cuvintele simple de acum,
înșurubate în singurul trup,
pe care îl pot da morții,
vă vor face mai buni?
Nu sunt o ființă morală.
Cine, trăind, ar putea rămâne
curat și integru?
Dar uneori, în nopțile de vară toridă,
când încep să cobor scara evoluției acestei specii,
gândesc și văd cu ochiul din frunte,
însingurat și zdrobit.
Se aud atunci cântări și blesteme
într-o limbă în care altădată visam.

Ultimul Poem de Dragoste în Grădina de Trandafiri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În cumpănă cu-atât de grele vremuri
Voi spune-acum ce simt, nu ce ne-nvață:
Bătrânii-au suferit de te cutremuri;
Noi, tinerii, trăi-vom altă viață.
(Shakespeare – Regele Lear).
În grădina de trandafir a spitalului,
printre bucăți de memorie veselă și tablete aruncate
ai descoperit (dar vezi, numește exact!)
legea deplasării în roiuri a popoarelor vechi,
– astfel de rămășițe prohibite
din care se vor hrăni într-o zi noile culturi..
Ai privit-o un timp,
ai ascultat-o atentă și fără prea multă grabă,
și dată fiind inteligența ta
și posibilitatea rapidă de adaptare
ai înțeles: – Uite-l, a venit chiar el,
adevărul tras odată de păr și căzut acum în dizgrație.
(Stop! Înapoi!
Mărturisește întâi rușinea zilnică din copilărie:
„Mama și tata erau complexați dimineața
și mult prea nerușinați înspre seară
(multă lume aștepta atunci războiul!)
și tocmai de aceea au hotărât
(dată fiind inteligența mea
și posibilitatea rapidă de adaptare)
să-mi termin studiile
într-un orășel de munte, balnear și departe de casă”)
În grădina de trandafir a spitalului
venise chiar el, adevărul tras la față
și cu ochii plesniți.
(Reci și ascuțite fuseseră căile sale!)
Desigur, să-1 privesc!
Desigur, să pun acum mâna pe el!
Să-1 înghit cu memoria mea veselă
și să-i spun: – O, tu cel negru pe dinafară
dar atât de alb pe dinăuntru! Regele a murit
și Delfinul este bastard!
Hai, în patria mea luminoasă!
(Atâta geniu și dulce prostie au trecut pe acolo..)
Te vor primi „la o masă lungă și bogată
așa după cum este obiceiul prin părțile noastre răsăritene..”
Hai, vine mai bine în patria mea luminoasă!.
În grădina de trandafiri a spitalului
am descoperit legea conservării memoriei vesele,
– astfel de adevăruri din care se vor hrăni într-o zi
urmașii mei, roiurile de cenușă și oase..
Dar tu, patrie luminoasă!
E una care uită mai bine decât tine?
Câte ziduri ți-au mai căzut?
Câți dinți?
Și câte trupuri tinere se mai zbat
între fălcile tale celeste?
Câte orășele de munte, balneare și departe de casă?
Și câte grădini de trandafir,
în care tinerele omizi visează încă?
Am căutat peste tot adevărul
și nicăieri nu l-am văzut mai bine
decât între fălcile tale celeste!
Nicăieri sufletul meu nu și-a iubit mai tare coastele!
Și eu cum să-ți mulțumesc!
La ce să-ți folosească ție ultimul poem de dragoste
în grădina de trandafir!
Și memoria mea veselă!
Și deplasarea în roiuri a popoarelor vechi!.
Ascultă-mă!
Va începe să plouă al dracului de tare
și se vor îneca până și nenorocitele astea de omizi.
Putredă carnea mea.
Negru pământul.

Atelierele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În ateliere va fi de acum întuneric.
Artistul se va retrage în cotlonul său
năpădit de buruieni și păsări
care și-au abandonat prada după primul lor zbor,
păianjeni gânditori sau nevinovate bacterii,
palpitând pe scara evoluției
și învățând astfel graiul jivinelor înseriate.
De acum se va putea spune orice
despre patima lui pentru orhidee și fluturi.
Și despre rânjetul tâmp
care-i umple fața la mirosul veștilor
strecurate pe sub ușă.
Unii vor continua să susure dulce
căutându-i numele în dicționare.
(Vor fi fiind visătorii?).
Alții îi vor cerceta cu lupa ferestrele
dincolo de care nu se știe ce-a aruncat:
minciuna, moralitatea, retorica, spleen-ul?
(Vor fi fiind desigur contabilii)
Cei mai mulți însă îl vor uita;
și dacă noaptea în somn
vor fi zguduiți de un râs puternic,
înseamnă că au știut ce să uite.
Aici, în ateliere,
între sute de catarge
gânditoare vor exista de acum un pat, o masă și hârtia care tocmai îți arde în mâini, onorabile!
Pentru că iată, acum știi și tu:
Totul s-a mai întâmplat!
Și scălâmbăiala în spatele oglinzilor putrede;
și problema ferestrei care nu vrea să se deschidă; și huruitul;
și rânjetul
O, ceas al tainei asfințit de seară
Căci orice e poem a fost uitare și stingere-n cenușă care l-a aprins
Muzică!
Muzică!

Fabrica de Trecut

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dar dacă în această dimineață
trezindu-mă eu, flori proaspete-n jur, mâzgă
în chiar prima zi de după facerea lumii
și el, aruncând din nou peste cap
la început pieptenele, apoi aripa de furnică,
iarba-fiarelor,
m-ar alunga cu aceeași mână a mea
în fabrica de trecut?
Acolo unde clopotele îți bat pe sub piele viața în cuie,
unde chiar și în genunchi, Doamne,
tot mi s-ar pune ștreangul de gât,
tot ar mușca vesel pe spatele gol biciușca
din ușurință numită mult prea ușor vinovăție.
Vinovăție?
Dar eu am de partea mea îngerul și craniul mătăsos,
cizmă glorioasă ce atât am urât și albina;
dar eu scormonesc lucrul cu sinele tăvălit,
cel care în ghinda despicată își întinde șira spinării
lăsându-se adorat, terfelit,
de-a psalmurilor lire îndesit.
Am învățat, Doamne, să-mi înnegresc ochiul
sub acest cer
pentru care și eu am visat gavota și ceaiul,
amurgul posac, pricoliciul, călătoria pe mare, veninul
piticul și lătrătura,
arsura,
apoi din nou danțul.
Și cu toate acestea
dacă trezindu-mă, flori proaspete,
în chiar prima zi după facerea lumii,
el, carne a mea pe-a morții boltă,
m-ar arunca din nou în fabrica de trecut.
Iconostas

Puntea Măgarilor, Podul Minciunilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În fiecare zi părăsești orașul
Și astfel mai adaugi și tu ceva
Necesității care – afli –
Stă la baza bunului simț.
Cu fiecare zi devii o ființă tot mai complexă.
Descoperi, bunăoară, cum ți se grefează
noul organ numit minciună progresivă,
cum este căutat în trecutul tău
locul dubios în care se va dezvolta,
locul în care va fi silit să înflorească!
Și astfel,
cu fiecare zi mai adaugi și tu ceva
putreziciunii progresive
în care se lăfăie un urlet înghețat.
El – afli –
stă de acum încolo la baza
oricăror simțuri.
Ce ne mai lipsește, prieteni, ca să fim fericiți?

Calea de Acces

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

lui Lucian Raicu.
Nu există eveniment al vieţii
fără expresie.
Iniţierea în teluricul gros,
în râsul aproape de moarte,
în apele limpezi ce ne purifică
mai apoi sufletele.
Iniţierea în experimentul social,
asumarea lui în trecerea de partea adevărului
şi a celui slab.
Iniţierea în verbul incandescent
şi el, verbul, purificându-ne şi mai apoi
trecerea anilor, neputinţa şi bâlbâiala,
simpla corvoadă de a fi.
Nimic întâmplător, Doamne, în cămările tale
până la a pricepe aerul în care pulsăm îndesindu-l.
Nimic fără expresie.

Pestisorul De Aur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Tudor Țopa.
Dacă e adevărat
că țara asta
are miere
pe ea
așa cum spuneai deseori,
atunci de ce, dragule,
ești din nou vândut
pe tone de sârmă ghimpată
și scrum?