Margaret Atwood – Versuri.pro

După Ce M-Am Rupt în Bucăți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cu ce-ncordată atenție
te urmăresc
lipind și cosând
și potrivindu-mă din nou laolaltă.
Creierul meu a fost
o păpușă spartă, i s-a fărâmat inima
de-atâtea greșite planete mecanice, pendule
și ochi de sticlă
zornăiți pe sârmă care bâltâcăie
și totuși conștiința mi-i
tare, golită,
o cunoaștere albastră
sub care poți să umbli, fără
a-ți da seama că ești singurul
gând legănat în țeasta mea
de păpușă, cer boltit, secată
fântână întoarsă, o lipsă
de anotimpuri rotite ce-ar putea ține
înecul într-un gol
mai adânc decât apa.
Dar neștiutoarele riscuri
sau tocmai
de aceea poate
mi-atingi capul
universul în țăndări
iată luna și soarele
se-nalță, se-ntind și apun
iarăși deasupră-ne
așa cum se cuvine
în vreme ce gâtul mi se sucește
dres de-ndemânatecele-ți degete.

Animalele Din Țara Aceea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În țara aceea animalele
au chipuri de oameni:.
ceremonioasele
pisici care stăpânesc străzile.
politicos pică vulpea
moartă la pământ, vânătorii
în juru-i stau pironiți
în tapiserii de politețe,.
taurul, împodobit cu
sânge, hărăzindu-i-se
o moarte elegantă, cu numele-i
pecete pe el, heraldică marcă
deoarece.
(când s-a prăvălit
pe nisip, cu spada-n inimă, dinții
din gura-i albastră păreau omenești).
e cu-adevărat un om
până și lupii purtând zgomotoase
convorbiri în podurile
lor îndopate cu legende.
În țara asta animalele
au chipuri de
animale.
Ochii lor
fulgeră odată în lumina farurilor de automobil
și apoi pier.
Morțile lor nu-s elegante,
ele au chipurile
nimănui.

E Periculos Să Citești Ziarele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe când înălțam castele
frumusețe-n lădița cu nisip
grabnic gropile se umpleau
stârvuri scoase la soare de buldozere.
Și pe când mergeam la școală
spălat, pieptănat, călcând
pe crăpăturile cimentului sub tălpile
mele detunau bombe.
Acuma c-am crescut mare
și-s știutor de carte și stau în fotoliu
la fel de calm ca-n sine un proiectil.
iar junglele ard, și sub-
arboretu-i ticsit de soldați
numele de pe apăsătoarele hărți
se prefac în fum.
Eu-s pricina, eu-s o magazie
de jucării chimice, trupul mi-i
un ucigător dispozitiv,
cu dragoste mi-ntind brațele, mâinile mi-s puști
bunele mele intenții – cu totul mortale.
Până și ochii mei pasivi prefac
tot ceea ce privesc în afumătura
alb-neagră a unei fotografii de război,
cum oare
m-aș putea opri.
E periculos să citești ziarele.
Ori de câte ori la mașina
mea de scris electrică ating vreo clapă
și spun ceva despre arborii pașnici.
mai explodează un sat.

Locuire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Căsătoria nu e o casă
nici măcar un cort.
Este înainte de asta și încă mai rece:
Marginea pădurii, marginea
deșertului,
scările nevopsite
din spate unde ne ghemuim
afara mâncând popcorn,
unde, suferind și cu mirarea,
că am supraviețuit chiar și
până acum,
învățăm să facem focul.

Totemurile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De ce oare mi-i ticsită mintea
cu totemuri sau cu oase?
De ce văd în beznă
aruncate pieile, fețele aninând
fără mișcare?
Odată, într-un loc mai cald,
le-am privit cum dănțuie,
un veșmânt calm le era dănțuiala;
cerbul avea copitele de lână,
șarpele părea un balaur în dimineață;
însă-am adormit și i-am uitat.
Și-n noaptea aceea lungă
furișându-se, animalele ieșit-au
prin vizuinile ochilor mei orbi;
și s-au dus într-altă partea-a pădurii,
lăsând în urmă-le măștile.

Însemnări Din Felurite Trecuturi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Naufragiată undeva și împotmolită
aici, pe-un balansoar cenușiu-albastru
și după ce m-am deprins oarecum
deosebirilor de presiune.
stau și privesc la
ceea ce-n revărsatul zorilor
căzu în năvod: solii
dintr-un mai aspru tărâm.
Mă legănam în ziua cenușiu-albastră
pe când sub mine
vietățile celor mai adânci genuni
ale oceanului înoată
departe sub însăși amintirea
soarelui și lunii aducătoare de maree:
unele dintr-însele plăpânde, altele
rele cu acele toate-mplătoșate
în pielea aceea blindată al cărui nume
e-un grai; camuflaj
de reci lumini, semnale minunate,
care-nșeală prada ori fulgeră
rețele de-nștiințări
transmise prin măruntaiele-adânci
ale mării doar de la unul la altul.
Câștigat-am ochi și plămâni, sau libertatea
să deosebesc dimineața de noapte
să respir.
Pierdut-am
o electrică-nțelepciune
prin subțiraticul aer hoinar?
Spălate pe mal cuvintele zac
terminate, sfâșiate de călătoria
în sus către suprafața
cenușiu-albastră, schimbătoare:
înțelesurile odinioară vii
și fosforescente
se șterg și pier acum
în mâinile mele.
Încerc dar nu pot dezluși.

Apa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Apa nu opune rezistență.
Apa curge.
Când intri în apă, o simți ca pe o mângâiere.
Apa nu este un zid solid, ea nu-ți va opri înaintarea,
Dar apa se duce întotdeauna acolo unde dorește
Și nimic pe lumea asta n-o poate opri.
Apa are răbdare.
Picăturile de apă descompun pietrele.
Amintește-ți mereu aceste lucruri, copile.
Amintește-ți că tu ești, jumătate, apă.
Dacă nu poți trece peste un obstacol, ocolește-l.
Apa asta face.

O Noapte în Muzeul Regal Din Ontario

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine m-a-ncuiat
în acest creier de piatră
scornit de mână de om
şi-n care vremuitul
stâlp scrijilat cu totemice embleme
întinde un deget tocit
către domul
de mozaic bizantin.
Pe sub această-mpodobită
tigvă aurie rătăcesc
printre cioburi de zei, printre monede fără luciu,
printre gesturi îmbălsămate
rânduite cronologic,
uitându-mă să văd unde scrie ieşire.
ci în pofida diagramelor
de la fiece colţ, vopsite
în roşu: eşti aici
labirintul mă ţine
învârtindu-mă-n jurul
bufetului, toaletelor,
o serpentină prin marmură
Grecia şi Roma, caii de
bronz ai Chinei.
apoi prin faţa măştilor sculptate, de lemn şi blană
către cinci indieni mulaţi în ghips
care-ntr-o vitrină
stau pâlc lângă-un foc prăfuit.
iar mai încolo, dăm piept cu
un schelet de copil conservat
în aerul pustiu, ghemuit
lângă o oală de lut şi câteva mărgele.
Am ajuns îmi spun destul
de departe să ne oprim aici vă rog
e prea de-ajuns,
dar perversul muzeu, coridor după
coridor, o neghioabă
voce hurducată de-un
buton apăsat, îşi repetă-amintirile.
şi-s târât pân-la capătul
puterilor minţii, huiet de
ţintirim, şi-s pierdut printre mastodonţi
ori mai departe: o scoică
fosilă, apoi.
mostre de roci
şi minerale, până şi colosalii
colţi descrescând ca
nişte vârfuri de ac în
mormanele de gunoi astral
fluorescent luminate
ale geologiei.

Reîntruparea Căpitanului Cook

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Până-a-mi fi dat a merge să-nvăț,
hărțile fuseseră colorate.
Când m-am rugat și-am stăruit,
regii mi-au spus că n-a mai
rămas de explorat nimic.
Totuși eu pornit-am la drum, dar
oriîncotro m-am îndreptat
m-am izbit de istorici, purtând
coroane mortuare și brâie
de dinți falși; iar în
pustiuri dam de pietre de hotar și de turiști.
Până și peșterile aveau mucuri
de lumânări, inscripții mâzgâlite-n beznă
la iuțeală. N-am putut
sosi la timp niciodată. Mereu
numele ajungeau înaintea mea.
Acum că-s bătrân, știu că
eroarea mea pornea de la
recunoașterea hărților. Obosite
monumente înalță ochii.
Dați foc atlaselor,
strig băncilor din parc; și treceți
dincolo de cenotafe,
fluturând un stindard fără steme
de-a curmezișul străzii, dincolo
de colț
într-o nouă țară fără geografii
cu-o scânteietoare plajă de săgeți.