Marcela Benea – Versuri.pro

Singurătatea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Când omul singur nu are cu cine
o vorbă schimba,
cu Domnul vorbește,
adică se află în reculegerea sa
permanentă: tace.
Iar Domnul ascultă ce-i spune telepatic
golul din inima omului singur.
Fir amar de nisip înmărmurit între ceruri…
Dialog mut, înfiripat
între pustiul profan și deșertul divin:
schimb inopinat de experiență.
Fastă, singurătatea de ea însăși se umple:
tăcere neexplorată,
comă
fără frați, fără îngeri.

Sunt a Râurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Sunt a râurilor –
nu de azi,
de altădată,
cu sălcii, întotdeauna,
de-asupra apei stând aplecate,
plângând un înecat,
un cap de lună, fascinant,
un viitor ce nu se va întâmpla,
o scoică,
ascunsă în mâluri,
mută,
păstrătoare a numelui
ce trezeşte durerea.

Timpul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I
Timpul nu are nevoie
de semne de punctuație.
El nu se exprimă: veghează.

II
Nimeni nu cunoaște
vârsta exactă a timpului.

III
Mut și leneș
timpul
îi lasă pe alții să-și facă treaba.

IV
Ale planetelor mișcări grațioase
puse la punct
încoronează timpul
cu iluzia curgerii nelimitate.

V
Beznă și strălucire e timpul:
se umple, se goleşte.

VI
Nici rănit
nici îndurerat
timpul profesează nemurirea.

O Amintire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Zid impenetrabil a fost timpul pentru Mura Mihai:
pubertatea cu sfială i-a atins trupul,
dragostea nu a irupt în inima ei cu foc de artificii,
dar un falnic dud
și-a lăsat totuși mlădioasele ramuri
în voia degetelor ce improvizau finalul
unei muzici de jazz.
de aceea, când leucemia
o împinse brutal în brațele morții,
surâsul ei pueril
mai păstra încă proaspăt
gustul de agude dulci-acrișoare.

Singur

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Vladimir Bulat.
Livezi cerești și-au vânturat floarea, blocându-i dimineața. Un zid de cristal înălță atunci în jurul casei, o potecă de-argint îndreptă înspre porțile lumii; cuprins de generozitate, o cale sclipitoare făuri până la locuința prietenului. Flori mari, cu parfum alb și rece, înțepenite, îl întâmpinară de pe sticla ferestrelor: din zori adăstau această sigură, neprefăcută durere.
Singur.
Gol, străluminat de puritatea eminentă a morții.

Copiii Morți

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copiii morți
ascultă poveștile altei lumi –
orfani acolo,
din timp în timp,
îi lovește un sentiment
de înstrăinare..
Pajiște verde
tristețe verde
plâns înfundat –
pe pământ nu se-aude.

Exil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Copaci ajustați,
plante, dăruind faimă unor grădini
și așa de-al lor nume încărcate,
atură modelată de mâinile omului,
frumoasă ești, dar sufletul tău
în alte ținuturi este părinte.
Rădăcină împlântată
în străină placentă
și memorie întoarsă pe dos,
stoluri de papagali
nu te vor tulbura vreodată
cu larma lor inocentă,
nici pantera nu se va furișa
prin flacăra verde a crengilor –
închisă în propria-ți însingurare vei sta,
când pe sub frunzișul tău leneș
vreo biată femeie va trece,
nu va plânge, dar va fi ușor
de ghicit cristalul sărat al ochilor ei,
umilința, luminându-i ascuns
drumul spre Paradis.
Fără trup și de nemângâiat
va fi dorul tău de sălbatice locuri,
când tineri îndrăgostiți
la urechi zimțate, de clorofilă,
cu glasuri strălucitoare, în noapte,
vor citi versuri
„în dulcele stil clasic” sau,
libere,
evadate din frescă,
în valuri fierbinți se vor rostogoli,
ca sângele unui animal exotic.
Perfecte, uluitoare,
pe însingurarea ta vor cădea,
vor încolți, ramificându-se grav,
încât vei crede că ale tale sunt,
că ești tu,
chiar tu,.
vis retezat,
sângerând pe cumpăna lumii,
pe vitrege oase.

Somn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Acest somn nu este un somn de râu sau de lac
Acest somn este unul de moarte
Când trage la nadă rămâi mut
Cu viața până peste cap afundată
În negrul nămol
Sau sub umbra unei pietre de neclintit.

Păstrăvii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Emilian Galaicu-Păun.
Ochii îi sunt
ca niște pepiniere de păstrăvi –
nici o lacrimă-n plus.
Sus
în adâncul de boltă
o pasăre răpitoare
plutește în cercuri
urmărind
ce se întâmplă jos.
Când brazii
își terminară de ascuțit umbrele,
un sânge orbitor
inundă apusul
iar păstrăvii lunecoși
evadară pentru totdeauna
din ochii încă
deschiși.

Gardul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Surorii mele, Ileana.
Tu pe toate le vezi chiar de stai cu ochii închiși:
șacali, cu dinții de fier,
trag de scândura gardului
ce împrejmuie a copilăriei fericită ogradă,
o vezi pe mama, cum plânge,
pe pragul casei,
părăsită de vlagă.
Lovituri de ciocan, de topor ascuțit,
dezbat ale cerului cercuri albastre –
nori zdruncinați:
ploaia aceasta va fi tulbure-tulbure,
nespălat va rămâne, mânjit,
trupul istoriei ce și prin curtea noastră
a trecut.
Tu, care vezi totul aievea,
chiar de stai cu ochii închiși,
mai ai oare curaj
să asculți cum plânge și acum
gardul nostru de scânduri, alb-văruit,
târât în urma unei istorii hidoase?