Mahmoud Darwish – Versuri.pro

Pământul Se-ngustează Pentru Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pământul se-ngustează pentru noi.
Ne-a-nghesuit în ultimul pasaj și ne-am dezbrăcat de mădulare, pentru a putea trece.
Țărâna ne stoarce. Ah, de-am fi fost grâul ei, să murim și să renaștem!
O, de-ar fi fost mama noastră, să-i fie milă de noi!
Ah, de-am fi fost imagini de stânci pe care visele noastre le-ar reflecta precum oglinzile!
Am văzut chipurile celor care-l vor ucide pe ultimul dintre noi, în cea din urmă fortăreață a sufletului.
Am plâns de ziua nașterii copiilor lui…
Și-am privit chipurile celor ce ne vor arunca copiii pe ferestrele acestui îngrămădit spațiu
– oglinzi în care va străluci steaua noastră.
Unde vom mai fugi după ce trecem ultimele frontiere?
Pe unde vor zbura păsările după venirea ultimului cer?
Unde odihni-vor plantele după acest ultim răsuflet?
Ne vom scrie numele cu ceața devenită purpurie,
Vom tăia brațul poeziei, pentru a ne reîntregi carnea.
Muri-vom aici. Aici, în ultimul pasaj.
Aici sau acolo.. sângele nostru își va hrăni măslinii.
La tierra se estrecha para nosotros..
La tierra se estrecha para nosotros. Nos hacina en el último pasaje y nos despojamos de nuestos miembros para pasar.
La tierra nos exprime. ¡Ah, si fuéramos su trigo para morir y renacer! ¡Ah, si fuera nuestra madre
para apiadarse de nosotros! ¡Ah, si fuéramos imágenes de rocas que nuestro sueño portara
cual espejos! Hemos visto los rostros de los que matará el último de nosotros en la última defensa del alma.
Hemos llorado el cumpleaños de sus hijos. Y hemos visto los rostros de los que arrojarán a nuestros hijos
por las ventanas de este último espacio. Espejos que p****á nuestra estrella.
¿Adónde iremos después de las últimas fronteras? ¿Dónde volarán los pájaros después del último
cielo? ¿Dónde dormirán las plantas después del último aire? Escribiremos nuestros nombres con vapor
teñido de carmesí, cortaremos la mano al canto para que lo complete nuestra carne.
Aquí moriremos. Aquí, en el último pasaje. Aquí o ahí.. nuestra sangre plantará sus olivos.
(Traducción del árabe – María Luis Prieto)

Am Înțelepciunea Condamnatului la Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am înțelepciunea condamnatului la moarte:
Nu dețin lucruri care să mă stăpânească.
Testamentul l-am scris cu propriul meu sânge: „S-aveți încredere în apă, locuitori ai cântecelor mele!”
Am adormit însângerat și-ncoronat cu zorii…
Visând că inima pământului era mai mare decât harta lui, mai clară decât oglinzile sale și eșafodul meu.
Se făcea că un nor alb mă ridica-n văzduh,
precum o pasăre cu aripi de vânt.
În zori, chemarea celui ce păzește noaptea
mă deșteptă din somnul meu, din graiul meu
și-mi spuse: Vei locui într-un alt trup, de-aceea schimbă-ți ultima dorință, căci ceasul celei de-a doua execuții fuse amânat.
Dar până când?, îl întrebai.
Așteaptă să mai mori o dată, îmi răspunse.
Nu dețin lucruri care să mă stăpânească, căci testamentul îl scrisei cu propriu-mi sânge: „O, trăitori ai cântecelor mele, s-aveți încredere în apă!”
Și eu, chiar ultimul de-aș fi, tot aș găsi destule versuri…
Este-un tablou în fiece poem.
Picta-voi pentru rândunele harta primăverii, și pentru trecătorii străzii, copacii cei umbroși, pentru femei, albastrul pietrei semiprețioase
Un drum mă va purta, iar eu îl voi purta pe umeri, până când lucrurile își vor recapăta forma adevărată.
Apoi voi asculta originalul:
Fiecare poemă este o mamă care-și caută fiul printre nori, în jurul fântânii cu apă.
„Fiule, te voi elibera. Sunt însărcinată.”
Fiecare poezie este un vis. Am visat că visam.
El mă va purta, și eu îl voi purta pe el
până când voi scrie ultimul rând
pe marmura mormântului: „Am adormit pentru-a zbura”.
Și lui Mesia duce-voi încălțăminte, pentru-a străbate, ca ceilalți, cărarea din vârful muntelui spre lac.

Penultimul Discurs al Unei Piei Roșii Către Omul Alb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Va trebui să treacă mult timp,
înainte ca prezentul nostru să devină istorie,
la fel ca și noi;
Vom înfrunta marșurile lungi,
dar mai întâi de toate
vom apăra copacii pe care-i folosim,
vom apăra cupola nopții și luna atârnândă peste colibele noastre;
Vom apăra căprioara sprintenă
și-argila strachinelor noastre,
și penele de vultur înaripând ultimele noastre cântece vom apăra,
chiar dacă-n curând îți vei construi lumea pe osemintele noastre
și vei pava așezămintele sacre,
pentru a deschide o rampă către lună;
Aceasta-i epoca industrială,
epoca cărbunelui;
Fosilele pentru a-ți potoli setea de vinuri bune sunt cei morți și așezările noastre;
Morții și buldozerele,
morții și spitalele…
Aveți monitoare radar pentru a capta morții
ce părăsesc viața asta de mai multe ori,
pentru a captura morții umblând după moarte,
morții care hrănesc bestia civilizației;
Morții care se duc pentru a duce pământul,
după ce relicvele lor vor fi dispărut;
Unde, o, stăpâne alb, îi duci pe oamenii mei.. și pe-ai tăi?.

Cadavre Anonime

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nicio uitare nu-i aduce împreună;
Și nicio amintire nu-i desparte.
Uitați în iarba hibernală,
pe caldarâmul public,
printre două lungi povești de eroism și suferință.
„Eu sunt victima!” „Nu, eu sunt
singura victimă!” Ei nu răspunseră:
„O victimă nu o omoară pe alta.
Iar în această poveste există un criminal
și o victimă.” Erau niște copii
ce culegeau zăpada din chiparoșii lui Christos
și se jucau cu îngerii, de vârsta lor – fugiră de la școală
pentru-a scăpa de matematici
și de eroica și vechea poezie;
Jucau cu soldații, lângă sârma ghimpată,
acel joc nevinovat de-a moartea.
Nu le spuneau: puneți puștile jos
și deschideți drumurile, ca fluturele să-și întâlnească
mama aproape de zorii dimineții;
Pentru-a zbura și evada, cu fluturii, din vise,
căci visele aceste sunt înguste
pentru-ale noastre porți. Erau niște copii
ce se jucau și inventau un basm pentru însângeratul trandafir de sub zăpadă,
în spatele a două lungi povești de eroism și suferință.
Și-apoi au evadat, cu îngerii de vârstă lor,
spre un văzduh senin.