Laurentiu Radoi – Versuri.pro

La Crucea Mamei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe sub salcâmi scăldați de gerul iernii moarte,
Gonită-n roata vieții de-un martie vântos,
Răsare caldă luna, dar e așa departe
De strada prea murdară și de noroiul gros.
Cu raze dulci și blânde atinge astrul nopții
Chiar și răcoarea morții din vechiul cimitir,
Iar crucile dorm triste, pleșuve-n calea sorții,
Cuprinse de-al uitării neîndoielnic fir.
Pe lângă stâlpul vechi al porții putrezite,
Răzbate un copil în cimitirul rece,
Vârtos mai e noroiul potecii adormite,
Dar caldă este urma ce printre cruci îi trece.
Cămașa-i ruptă-n poale și agățată-n spate,
Și-i suflă prin ea vântul tăios de primăvară,
Picioarele-i sunt reci, și goale, descălțate,
Căci vechii săi bocanci i-a rupt de astă vară.
Doar ochii vii și negri îi mai răspund chemării
Pe care-o viață tristă i-o adresează poate.
Îngenunchind cu grijă, nedând nicicând uitării
Mormântu-acela-n care-i stau gândurile toate.
Se-așază lângă-o cruce ce-a fost de fag odată,
Și-aprinde-o lumânare, și crucea-n brațe-o strânge,
Pe când din ceruri luna îl luminează toată,
Iar el cuprins de vise, îndurerat se plânge:
„E martie măicuță, și iar e primăvară,
E ziua ta pe care n-o voi uita nicicând,
Ți-aprind o lumânare, privește-mă dar iară!
Căci am cerșit-o-n piață plângând și iar plângând.
Nu ți-am adus cadou nici cel puțin o floare,
Cum ți-am adus în anul trecut de ziua ta,
Dar să mă ierți măicuță, căci n-am mai fost în stare
Nici chiar să-ntind o mână cerșind spre-a mi se da.
M-am tot rotit în jurul a zeci de florărese
Sperând că poate-o floare vreuna îmi va da,
Dar peste toată zarva n-avea cui să-i mai pese,
De-un biet copil sărman și de măicuța sa.
Trezește-te măicuță și lângă tine ia-mă,
Răpește-mi viața crudă, în rugăciuni s-o frângi,
Căci mi-este greu aici, și vreau cuprins de teamă,
De ziua ta măicuță, în brațe să mă strângi.”
Ce tristă este luna când printre nori apune,
Iar soarele ce trist la orizont răsare!
În cimitirul rece încep să se adune
Fiorii dimineții scăldată în răcoare.
Un copilaș de-o șchioapă strângând în brațe-o cruce
Pe un mormânt adoarme tot suspinând ușor.
Și râde-n timp ce visul înșelător îl duce
Departe de noroaie, de foame și de dor.

Ultima Poartă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Priveam ploaia prin fereastră
Și plângând, gândeam la tine,
Amintindu-mi mult mai bine
De adolescența noastră.
Jucau fulgere în zare
Tunând surd a nebunie,
Aducând în lumea vie
Pentru mine, o chemare.
Se scurgeau pe geamuri stropii
Ca o lacrimă sărată.
Eu, privind prin sticla mată
Ți-am uitat sărutul, ochii.
Cădea ploaia îndesită
Peste-a mea privire moartă,
Închizând ultima poartă,
Amintirea ta, iubită.

Lui Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Se scuturară teii de la poartă,
Ce liniștită e „Sara pe deal”,
Și-alunecă pe-ntinse-aripi de soartă
Nestins de-amurg, al gândului tău val.
Prin vis, „La steaua” care-a răsărit,
Luceafărul reface-o nouă cale,
În larg marea ta dragă s-a-ncrețit,
Ducând departe lacrimile sale.
Și totu-i trist, mărite, drag poet,
Cu ani ce trec se duce-al vieții număr,
Ți-a proorocit vreodată vreun profet
Că ai să mori, să mori așa de tânăr?.
Să-ntoarcă cineva, putea-va oare,
Orânduiala-acelor calde vremi,
Gândirea ta în vers să ne-mpresoare,
Pe Kamadeva iarăși să ni-l chemi?.
Tu dormi, te faci a fi neștiutor,
Un singur dor ți-a rămas doar mormântul,
Te cheamă-n cântec drag al tău popor.
Dar nu răspunzi. Răzbate numai vântul.

Portret

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eram mic. De două palme eram
îmi spune mama acum,
plângând căutam spre sânul cu lapte.
Eram țânc. De-o șchioapă eram,
vântul și ploaia mi se-ngânau
în jocurile tandre.
Sunt mare. Un brad crește sub hainele mele,
și mama îmi spune acum
că tot n-am înțeles tainele vremii.

Atât de Aproape

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Inima-mi cântă de dor peste noapte,
Sfidând ale somnului ore puține,
Gândul mă poartă spre-ale serilor șoapte,
Și tu ești mult mai aproape de mine.
Prin fereastra larg deschisă pătrunde
Parfum înflorit din ziua-ntâlnirii.
E noapte târziu, tu-mi ești oare unde?
Căci simt ce aproape e brațul iubirii.
Cutremur de dor somnul mi-l fură,
Alerg către tine zburând peste ape,
Îți simt a privirii frumoasă căldură,
Și ești lângă mine, atât de aproape.
Mi-e somn, dar mă chinuie dorul de tine..
Mi-adormi peste umăr – un înger la piept.
E noapte, dar ești aproape de mine
Căci dragostea toată spre tine o-ndrept.

Lacrimi de Dragoste

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prin somn am prins văpaia unei lacrimi
Ce-o cântă gându-n dor nemărginit,
Aromă scursă-n focul ce mă clatini
A pieptului meu floare-n răsărit.

Ți-ating cu mâna lacrima prin noapte,
Parfum aprins de gând mă scaldă-n dor,
Și-ascult dansând cu dragostea prin șoapte
Cum mă transform în suflet de izvor.

Din care lacrimi curg, țâșnesc, se-nalță,
Plutesc pe aripi dulci de zburător.
Cu pașii tăi picioarele-mi se-ncalță!
Cu mâna ta de mână mă-nfior!

Și tremură albastră viața-n mine,
Sângele-mi râde-n vene clocotit,
Fiori de lacrimi curg acum spre tine,
Și simt că sunt atât de-ndrăgostit.

Sentimente

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am deschis larg ferestrele inimii…
Sentimente de primăvară
curg mișcătoare pe-a vântului strună,
spre arșița verii din sângele meu.
Uzina de vise a gândului pașnic,
adulmecă foșnetul fiorilor calzi,
degete-mi tremură sfioase
prin mângâierea
florilor de cireș cu mireasma lui Venus,
săgeți desprinse din arcul vrăjit
fereastra deschisă o vopsesc în culoare,
și flăcări de dor, de cântec și vis
răsar în amurguri pe-a sângelui cale;
Pahar de nectar in inima mea.

Cu Gândul Dus

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce dulci sunt anii mei prin alte vremuri
răpiți de-un timp haotic și bizar,
aș vrea să-i strâng la piept dar mi se pare,
că tivul clipei se descoase iar;
și-ntrezărind o undă de-amintire,
să pot să fug, un fulger nu mă lasă,
mă mulțumesc doar cu ce sunt, și zac
cu gândul dus mereu la mama-acasă.

Lui Topârceanu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Abia-nflorise mândru liliacul,
Născut în mai pe-aripi de rapsodie,
Când dintre noi, plecat-ai către lacul
Nemuritorilor, ce dorm în veşnicie.
Pe Ralet, către-a ta Eternitate,
Te-au dus prieteni şi admiratori,
Otilia, Mihai şi alţii-n spate
Plângeau cu lacrimi dup-ai tăi fiori.
În versul tău nestins lăsat-ai nouă,
Copiilor ce-n urmă am crescut,
De Paşte, poezii hazlii cu ouă,
Balade, rapsodii de ne’ntrecut.
Şi versul tău a vrut să ne înveţe
Iubirea pentru gâze şi poieni.
Un gând ce l-ai păstrat din tinereţe
A scris „Balada popii din Rudeni”.
Prin Bucureşti, pe străzi, răsună încă
„Balada chiriaşului grăbit”,
În amintirea ta, aşa de-adâncă,
Ce printre noi, nestinsă, a-nflorit.
E primăvară, a-nverzit natura!
Cu alte rapsodii atât de calde,
Ca tine, nimeni nu-i deschide gura,
Ce în frumos începe să ne scalde.
Trăieşti pe mai departe printre noi,
Căci celor mici tu le eşti împăratul,
Sărind, ei chiar imit-un piţigoi:
„- Feriţi-vă, ca trece-acceleratul!”

Luceafăr de 150 de Ani

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe bolta fermecată în tăcere,
Romantic răsări Luceafăr blând,
Scăldat în dor de-o caldă mângâiere
A clipei reaprinse peste gând.
Sunt prinşi de somn poeţii printre vise
Adânci idei înmiresmate-n noapte,
Doar un Luceafăr poarta larg deschise
Privirilor încătuşate-n şoapte.
Curg flori prin ochii lumii-nduioşate,
Spre raze de Luceafăr mâini se-ndreaptă,
Inima vieţii-n pieptul clipei bate
Şi visul nostru peste dor aşteaptă.
Luceafărul tresare, se-nfierbântă,
Croind destin prin rodnica-i recoltă,
Pe când un veac şi jumatate cântă
Cu Eminescu blând zâmbind pe boltă.