Khalil Gibran – Versuri.pro

Despre Rugăciune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Apoi un preot spuse:
„Despre Rugăciune vorbește-ne.”
Iar el răspunse zicând:
„Voi vă rugați când sunteți năpăstuiți ori în nevoie;
de ce nu v-ați ruga și-n plină bucurie,
și-n zilele în care nimic nu vă lipsește?
Căci rugăciunea e prelungirea sufletului în univers.
Și dacă e o mângâiere să vă abandonați în univers
întunecimea,
atunci e-o încântare să revărsați și
zorii.
Iar dac-atunci când sufletul vă cheamă la rugăciune
nu puteți fi decât întunecați,
ar trebui să vă mai cheme o dată și-nc-o dată,
până-ntr-un ceas când veți veni
zâmbind.
Prin rugăciune vă înălțați să-i întâlniți în ceruri
pe cei care se roagă în aceeași clipă,
aceia pe care doar în rugăciune puteți să-i întâlniți.
Faceți astfel ca vizita voastră în acel templu nevăzut să fie
întru bucurie și dulce-mpărtășire.
Căci dacă veți intra în templu numai pentru a cere,
atunci nu veți primi.
Iar dacă veți intra ca să vă umiliți,
nu vă veți înălța,
și dacă veți veni ca să cerșiți un bun al altcuiva,
nu veți fi auziți.
În templul nevăzut e de ajuns doar să intrați.
Nu pot să vă învăț cum și cu ce cuvinte ar trebui
să vă rugați.
Dumnezeu nu vă ascultă cuvintele decât dacă El însuși vorbește prin voi.
Iar eu nu vă pot învăța ruga mărilor și a pădurilor,
și-a munților.
Dar voi, ce v-ați născut din munți, păduri și mări,
o veți putea găsi în inimile voastre.
Și de veți asculta doar în încremenirea nopții,
le veți auzi murmurând în tăcere:
«Dumnezeule,
Tu care ești sinele nostru cel înaripat,
voința Ta prin noi voiește,
Dorința Ta prin noi dorește,
Puterea Ta prin noi preschimbă nopțile noastre,
ce de la Tine sunt,
în zile care tot din Tine vin.
Nimica nu putem a-ți cere,
căci tu ne cunoști trebuințele chiar înainte
ca ele să se nască-n noi:
De Tine avem nevoie,
iar dându-ne mai mult din Tine,
ne dai tot.»”

Dumnezeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În zilele îndepărtate, pe când întâiul freamăt al vorbirii îmi atinse buzele, am urcat muntele sfânt şi I-am vorbit lui Dumnezeu spunându-I:
„Stăpâne, eu sunt robul Tău.
Voinţa Ta ascunsă e lege pentru mine
şi îţi voi fi supus în veci.”
Dar Dumnezeu nu îmi răspunse, ci se îndepărtă ca o furtună puternică.
Şi după o mie de ani am urcat din nou pe muntele cel sfânt şi I-am vorbit lui Dumnezeu încă o dată, şi I-am zis:
„Creatorule, eu sunt creaţia Ta.
Din lut m-ai plămădit şi Ţie îţi datorez fiinţa.”
Dar El nu îmi răspunse ci se îndepărta cu freamătul a o mie de aripi mlădioase.
Şi după încă o mie de ani m-am urcat pe muntele sfânt şi iarăşi I-am vorbit lui Dumnezeu, zicându-I:
„Tată, eu sunt fiul Tău.
Cu milostenie şi cu iubire Tu m-ai zămislit,
şi prin iubire şi-nchinare voi moşteni împărăţia Ta.”
Dar Dumnezeu nu îmi răspunse şi, precum ceaţa care învăluia piscurile îndepărtate, El se risipi.
O mie de ani mai târziu, când am urcat din nou pe muntele cel sfânt, şi iarăşi I-am vorbit lui Dumnezeu, I-am spus:
„Dumnezeul meu, menirea şi împlinirea mea,
Eu îţi sunt ieri, iar Tu-mi eşti mâine;
Eu îţi sunt rădăcina din ţărână, iar tu eşti înflorirea mea în ceruri,
şi împreună creştem dinaintea soarelui.”
Iar Dumnezeu se aplecă atunci deasupra-mi
şi îmi şopti-n ureche dulci cuvinte,
şi-asemeni mării care primeşte râuleţul ce aleargă către ea,
El m-a primit în Sine.
Am coborât apoi spre văi şi spre câmpii,
iar Dumnezeu era şi-acolo.

Spunea Un Fir de Iarbă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un fir de iarbă îi spune unei frunze veștede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veștedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatecă se aşternu pe pământ şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Şi-apoi, când fu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spuse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atât de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”

Despre Mâncare și Băutură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și un bătrân, stăpânul unui han, zise: „Vorbește-te despre Mâncare și Băutură”.
Iar el dădu răspuns:
„O, dacă ați putea trăi din aroma pământului și, asemenea plantelor, să vă îndestulați cu lumină!
Dar dacă trebuie să ucideți pentru a mânca și să furați mieilor și iezilor laptele de la mamele lor pentru a vă potoli setea, atunci faceți din acestea un act de sfințenie.
Și fie-vă masa un altar pe care cei puri și nevinovați din păduri și câmpii sunt jertfiți, pentru tot ce este mai pur și încă mai nevinovat în om.
Atunci când ucideți o vietate șoptiți-i în cugetul vostru:
„Aceeași putere care te dă morții mă va ucide și pe mine; și eu, la rândul meu, voi fi devorat;
Fiindcă legea care te dă mâinilor mele mă va da apoi unor mâini mai puternice;
Sângele tău, ca și sângele meu, nu este decât vlaga care hrănește arborele cerului”.
Când, cu gura însetată, mușcați dintr-un măr, spuneți-i în cugetul vostru:
„Semințele tale vor trăi în trupul meu, și mâine mugurii tăi vor înflori în inima mea.
Și împreună ne vom veseli în toate amintirile”.
Toamna, când culegeți viile și stoarceți mustul strugurilor, să ziceți în sinea voastră:
„Și eu, la fel, sunt o vie și rodul meu va fi cules și stors,
Și ca și vinul cel nou voi fi depus în vasele veșniciei.”
Iar în iarnă, când veți pritoci vinul, să tresalte în inima voastră un cântec pentru fiecare cupă.
Și să aveți în fiecare melodie câte un gând pentru zilele toamnei, pentru zilele toamnei, pentru vie și pentru teascuri”.

Despre Căsătorie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

V-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna.
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele.
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu.
Dar e bine să existe spaţii în acest împreună al vostru.
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.
Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu vă faceţi din iubire oprelişte;
Fie, mai degrabă, o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă, unul altuia, cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă.
Împărţiţi pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată.
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure, în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.
Dăruiţi-vă inimile, fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile,
Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.

Cântecul Sufletului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri –
Un cântec ce trăieşte
În sămânţa inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pe pergament;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Şi zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt?
Căci locuieşte în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine,
Văd umbra umbrei sale;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibraţiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezenţa,
Aşa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie,
Aşa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veştejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplaţie
Şi adus la suprafaţă de către linişte,
Evitat de larmă,
Îmbrăţişat de adevăr,
Repetat de vise,
Înţeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Şi cântat de sufleteste cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este cu mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăzneşte să unească urletul mării
Cu ciripitul unei privighetori?
Cine îndrăzneşte să asemuiască strigătele unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăzneşte să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce fiinţă omenească îndrăzneşte să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?

Profetul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Iar o femeie care purta un prunc în brațe
spuse: „Vorbește-ne despre Copii”.
Și el glăsui.
„Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea
însăși îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.
Puteți să le dați dragostea, nu și gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteți vizita nici
chiar în vis.
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați
să-i faceți asemenea vouă,
Pentru că viața nu merge înapoi, nici zăbovește în ziua de ieri.
Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca
niște săgeți vii, sunt azvârliți.
Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede ținta
și cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgețile-I să poată zbura iute și departe.
Și puterea voastră, prin mâna Arcașului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubește săgeata călătoare,
tot la fel iubește și arcul cel statornic.”

Despre Prietenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prietenul este răspunsul dat nevoilor voastre.
El este ogorul pe care îl semănați cu dragoste și îl secerați din recunoștință,
El este căminul și masa voastră,
Fiindcă la el veniți, asemenea flămânzilor, căutându-l pentru oaza de liniște.
Când prietenul își descoperă gândul, nu vă înclinați spre „nu”-ul sinelui vostru, nici nu-i refuzați acel „da” așteptat,
Iar când este închis în el, inima voastră nu încetează a-i asculta inima;
Pentru că în prietenie, toate gândurile, toate dorințele, toate așteptările se nasc în tăcere și se împart într-o bucurie mută.
Nu vă întristați când vă despărțiți de prietenul vostru;
Fiindcă tot ceea ce prețuiți cel mai mult la el, vă poate fi mai limpede în absența-i, precum pentru alpinist muntele apare mai deslușit văzut din depărtarea câmpiei;
Și nu aflați alt țel în prietenie decât adâncirea în spirit.
Pentru că dragostea care caută altceva decât revelația propriului mister, nu mai e dragoste, ci-i ca o plasă în care, aruncată fiind, cade doar ceea ce-i de prisos.
Tot ce aveți mai bun în voi înșivă pentru prietenul vostru să fie;
Dacă el trebuie să cunoască refluxul mareei voastre, atunci să cunoască și fluxul;
Și la ce-i bun prietenul dacă îl căutați doar spre pierdere de vreme?
Căutați-l întotdeauna pentru a vă trăi cu adevărat clipele,
Fiindcă-i rostul lui să vă umple nevoile, dar nu și vidul din voi,
Și în desfătarea prieteniei, domnească râsul și bucuriile împărtășite.
Pentru că în roua măruntelor lucruri inima își află dimineața și prospețimea.

Despre Religie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și un preot bătrân îi spuse:
„Vorbește-ne despre Religie.”
Iar el zise:
„Vorbit-am oare astăzi și despre altceva?
Oare nu e religie
fiece faptă
și fiece moment de cugetare,
Dar ceea ce nu e nici faptă și nici nu-i cugetare,
ci-i doar înmărmurire și surpriză mereu izvorâtoare-n suflet,
chiar și atunci când mâinile cioplesc în piatră ori îi dau lemnului o formă?
Cine-ar putea să pună un hotar
între credință și lucrarea sa,
între simțire și îndeletnicire?
Și cine ar putea să-și rânduiască orele zicând:
«Aceasta-i pentru Dumnezeu,
cealaltă-i pentru mine însumi,
aceasta-i pentru suflet,
cealaltă pentru trup»?
Căci toate ceasurile voastre-s aripi
care zboară prin văzduh de la un suflet către altul.
Acela care-și poartă pioșenia
doar ca pe un veșmânt de sărbătoare,
mai bine ar umbla făr’de veșminte.
Nici vântul și nici soarele nu-i vor lăsa pe piele urme.
Și acela ce purtarea și-o croiește
după regulile bunei cuviințe,
închide pasărea măiastră într-o cușcă.
Cântul cel mai liber nu se înalță de după gratii or zăbrele.
Acela pentru care rugăciunea-i o fereastră
ce-o poți deschide ori închide,
n-a vizitat pesemne casa propriului său suflet,
unde ferestrele-s mereu deschise.
Viața de fiecare zi îți este templu și religie.
Când intri-n templu, să iei tot ce-i al tău cu tine
la-ți plugul și ciocanul, ia-ți maiul și lăuta,
Și lucrurile ce le-ai zămislit din trebuință or plăcere.
Căci întru rugăciune nu poți să te ridici
mai sus decât îți sunt izbânzile
si nici să te cobori mai jos decât te-au coborât neîmplinirile.
Și ia-i pe toți cu tine:
Căci întru închinare nu poți să zbori
mai sus decât le sunt speranțele
și nici să îți pleci fruntea
mai jos decât îi duse deznădejdea.
Iar dacă vrei să îl cunoști pe Dumnezeu,
nu sta să-l cauți în cimilituri
Ci mai degrabă uită-te împrejur
și-ai să-l ghicești în jocul copiilor tăi
Și uită-te în sus;
ai să-l zărești mergând pe-un nor
și întinzându-și brațele-ntr-un fulger,
și coborând apoi cu ploaia.
Îl vei vedea în flori,
zâmbindu-ți și sus în pomi,
făcându-ți semn cu mâna.

Dansatoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Într-o zi, la curtea prințului Birkasha a venit o dansatoare împreună cu muzicanții ei. A fost primită la curte și a dansat în fața prințului pe muzica lăutei, a flautului și a chitarei.
A dansat dansul flăcărilor, dansul săbiilor și sulițelor, a dansat dansul stelelor și dansul spațiului. Apoi a dansat dansul florilor în vânt.
După aceea s-a așezat în fața tronului prințului și s-a înclinat în fața lui. Prințul a rugat-o să vină mai aproape și i-a spus:
„Femeie frumoasă, fiica grației și a încântării, de unde vine arta ta? Și cum faci de supui toate elementele în ritmurile și rimele tale?”
Dansatoarea a făcut din nou o plecăciune și a răspuns:
„Prea mărită și milostivă Maiestate, nu am răspuns la întrebările Măriei voastre.
Doar atât știu: sufletul filosofului sălășluiește în mintea lui, sufletul poetului în inima lui; sufletul cântărețului dăinuie în gâtlejul lui, dar sufletul dansatoarei trăiește în tot trupul ei.”