Julio Cortazar – Versuri.pro

Va Ating Gura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ating gura cu un dram,
Marginea degetului gurii,
Am trage ca și în cazul în care din mâna mea,
Ca și în cazul în care, pentru prima oară gura abia deschisă,
Iar eu închid ochii să anulez și,
M-am născut de fiecare dată gură,
Care doresc,
Gura că mâna mea alege și se bazează pe față,
O gură aleasă dintre toate,
Cu libertatea suverană de alegere pentru mine să-l tragă
Cu mâna pe față,
Și din întâmplare eu nu urmăresc să înțeleg
Coincide exact cu gura ta care zâmbește
Sub care mâna mea te atrage.
Mă uit aproape, mă uit la mine,
Se apropie și apoi vom juca Cyclops,
Ne uităm din ce în ce îndeaproape și ochii noștri se extind,
Se apropie unul de altul,
Se suprapun
Și Ciclopul uite,
Respirație confuză,
Gura lor
Ei se întâlnesc și lupta cu căldură,
Mușcă buzele, abia ținând limba pe dinți,
Jucând în colțuri în cazul în care vine un aer greu
Și merge cu un parfum vechi și o tăcere.
Apoi, mâinile mele încearcă să se scufunde în părul tău,
Să-ți mângâie încet adâncimea părului,
În timp ce ne sărutăm ca și când avem o gură plină de flori
Sau pești,
Mișcări vii,
Parfum închis.
Și dacă ne mușcăm durerea este dulce
Și dacă ne lenevim într-un scurt și teribil simultan
Absorb respirația,
Acea moarte imediată este frumoasă.
Și există doar o singură salivă
Și o singură aromă de fructe coapte
Și simt că te vei trezi împotriva mea
Ca o lună în apă.

După Astfel de Plăceri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În seara asta,
în căutarea gurii într-o altă gură
aproape că o crede,
pentru că așa orb este acest râu
care mă trage într-o femeie
și am muiat între pleoapele ei,
cât de trist este să înoate
în cele din urmă la marginea toropelii
știind că toropeala este sclavul ignobil care acceptă monedele false,
le circulă zâmbind.
Puritatea uitată,
cum aș vrea să salvez acea durere din Buenos Aires,
care așteaptă fără pauze sau speranță.
Numai în casa mea,
deschisă în port,
încep să te mai iubească,
te găsești din nou în cafeaua de dimineață
fără să se fi întâmplat așa ceva irevocabil.
Și să nu fiu nevoit să mă uit la această uitare
care nu se ridică la nimic,
să-ți șteargă păpușile din tablă
și să nu mă lase mai mult decât
o fereastră fără stele.

Anul Nou Fericit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Uite, eu nu cer prea mult,
doar mâna ta,
ca să-l faci ca o mică broască,
care doarme atât de fericită.
Am nevoie de acea ușă
pe care mi-ai dat-o să intru în lumea ta,
acea mică bucată de zahăr verde,
de o rundă veselă.
Nu-mi împrumuți mâna
pe noaptea asta
de sfârșit de an
de bufnițe grosolane?
Nu poți,
din motive tehnice.
Apoi îl întind în aer,
țesând fiecare deget,
piersicul mătăsos al palmei
și spatele,
țara copacilor albaștri.
Deci, o iau și o țin,
ca și când depinde mult de lume,
succesiunea celor patru anotimpuri,
cântecul cocoșilor,
dragostea bărbaților.

Prieteni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În tutun, în cafea, în vin,
La marginea nopții se ridică acele voci
Care cântă la distanță
Fără să știe ce,
De-a lungul drumului.
Frați ușori ai destinului,
Aparținătorii,
Umbrelor palide,
Muștele obiceiurilor mă înspăimântă,
Ele mă susțin,
Așa încât să rămân pe linia de plutire
În timp ce eu stropesc.

Îți Iubesc Sprâncenele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îți iubesc sprâncenele, părul, te dezbat pe coridoarele
de-un alb pur, unde se-alintă fântânile
luminii,
îți analizez fiecare nume, te mușc cu finețea
unei cicatrici,
vreau să-ți prind în păr cenușile fulgerului și
panglicile ce dormeau în ploaie.
Nu vreau să ai o formă, vei fi
exact ceea ce vine din spatele mâinii tale,
pentru că apa ia în considerare apa și leii,
atunci când se dizolvă în dulceața basmelor
și gesturilor, acea arhitectură de nicăieri,
aprinzând lămpile în toiul întâlnirii.
Toată ziua de mâine e planșeta pe care te inventez și te
desenez,
în curând te șterg, nu așa arăți, și nici cu acel
păr drept, cu zâmbetul acela.
Caut suma ta, marginea cupei unde vinul
este și luna și oglinda,
caut acea linie care face să tremure un om
într-o galerie a muzeului.
În plus, te iubesc și de mult timp, și ascuns.
Te amo por ceja..
de Julio Cortázar.
Te amo por ceja, por cabello, te debato en corredores
blanquísimos donde se juegan las fuentes
de la luz,
te discuto a cada nombre, te arranco con delicadeza
de cicatriz,
voy poniéndote en el pelo cenizas de relámpago y
cintas que dormían en la lluvia.
No quiero que tengas una forma, que seas
precisamente lo que viene detrás de tu mano,
porque el agua, considera el agua, y los leones
cuando se disuelven en el azúcar de la fábula,
y los gestos, esa arquitectura de la nada,
encendiendo sus lámparas a mitad del encuentro.
Todo mañana es la pizarra donde te invento y te
dibujo,
pronto a borrarte, así no eres, ni tampoco con ese
pelo lacio, esa sonrisa.
Busco tu suma, el borde de la copa donde el vino
es también la luna y el espejo,
busco esa línea que hace temblar a un hombre en
una galería de museo.
Además te quiero, y hace tiempo y frío.

Capitolul 7 Din Romanul Șotron

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Îți ating gura, cu un deget îți ating conturul buzelor, o desenez de parc-ar fi ieșit din mâna mea, de parcă pentru prima dată ți s-ar fi întredeschis, mi-e suficient să-nchid ochii pentru a o deschide toată și-a lua-o de la capăt, dau naștere de fiecare dată liniei pe care mi-o doresc, gura aleasă de mâna ce-ți mângâie fața, o gură preferată dintre toate, cu libertatea ne-ngrădită, aleasă de mine, pentru a o desena cu degetul pe chipul tău, și dintr-un capriciu nu caut să înțeleg coincidența perfectă cu gura care surâde sub mâna-mi ce te desenează.
Mă privești, de-aproape mă fixezi, din ce în ce mai aproape, și-atunci jucăm ciclopul, ne privim din ce în ce mai de-aproape, iar ochii ni se măresc, se apropie unul de celălalt, se suprapun și ciclopii se uită unul la altul, respirând derutați, gurile se-ntâlnesc și se luptă înfierbântate, mușcându-și buzele, înfrânându-și între dinți limbile ce se joacă pe bolțile prin care pătrunde aerul îmbibat cu parfum vechi și liniștea. Apoi, mâinile mele caută să se scufunde în părul tău, îi mângâie încet profunzimea în timp ce ne sărutăm ca și cum am avea gura plină de flori sau pești, de supraviețuiri, de arome obscure. Chiar dacă ne mușcăm durerea-i dulce, chiar dacă ne sufocăm într-o scurtă și teribilă absorbire simultană a respirației, moartea asta instantanee e frumoasă. E-o singură salivă și-un singur gust de fructe coapte, iar eu te simt tremurând în mine ca o lună pe luciul apei.

Îndrăgostiții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cine-i vede mergând prin oraș
dacă toată lumea-i oarbă?
Se țin de mână: ceva vorbește
prin degete, limbile dulci
ling palma umedă, curgând printre falange,
iar deasupra e noaptea plină de ochi.
Sunt îndrăgostiții, insula lor plutește-n derivă
spre moartele peluze, spre porturile
care se deschid între așternuturi.
Totul se încurcă dincolo de ei,
totul își găsește valoarea ascunsă;
dar nici nu-și dau seama
că, pe măsură ce se tăvălesc în nisipul amar
și există un gol în spectacolul nimicului,
tigrul este o grădină nălucind.
Apar zorii peste camioanele de gunoi,
orbii încep să iasă,
furnicarul își deschide porțile.
Vlăguiți, îndrăgostiții se privesc și se ating
înc-o dată, înainte de a simți mirosul zilei.
Sunt deja îmbrăcați, deja ies pe stradă.
Și abia atunci
când sunt morți, când sunt îmbrăcați,
orașul îi recuperează ipocrit
și le impune îndatoririle cotidiene.
Los amantes
de Julio Cortázar.
¿Quién los ve andar por la ciudad
si todos están ciegos?
Ellos se toman de la mano: algo habla
entre sus dedos, lenguas dulces
lamen la húmeda palma, corren por las falanges,
y arriba está la noche llena de ojos.
Son los amantes, su isla flota a la deriva
hacia muertes de césped, hacia puertos
que se abren entre sábanas.
Todo se desordena a través de ellos,
todo encuentra su cifra escamoteada;
pero ellos ni siquiera saben
que mientras ruedan en su amarga arena
hay una pausa en la obra de la nada,
el tigre es un jardín que juega.
Amanece en los carros de basura,
empiezan a salir los ciegos,
el ministerio abre sus puertas.
Los amantes rendidos se miran y se tocan
una vez más antes de oler el día.
Ya están vestidos, ya se van por la calle.
Y es sólo entonces
cuando están muertos, cuando están vestidos,
que la ciudad los recupera hipócrita
y les impone los deberes cotidianos.

Rezumatul Toamnei

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În bolta după-amiaza,
Fiecare pasăre este un punct de memorie.
Uneori este surprinzător faptul că
Fervoarea timpului se întoarce,
Fără a se întoarce un trup
Și fără nici un motiv revine;
Că frumusețea,
Atât de scurtă în iubirea ei violentă,
Păstrează un ecou în coborârea nopții.
Deci, mai mult decât să fie cu brațele căzute,
Cu inima înmormântată
Și cu gustul de praf care era roz
Sau rutier.
Zborul depășește aripa.
Fără umilință,
Știind că aceasta rămâne
A fost câștigată la umbra prin lucrarea tăcerii;
Că ramura în mână,
Că lacrima întunecată este o moștenire,
Omul cu povestea lui,
Lampa care luminează.

După Sărbători

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Și când toată lumea-a fost plecată
și-am stat amândoi între pahare goale
și murdare scrumierele,
cât de frumoasă a fost
știind că ai fost acolo
ca un refugiu,
singur cu mine
la marginea de noapte,
și durabas,
au fost mai mult timp,
tu ai fost
el nu pleca,
deoarece o pernă
și-o căldură
ar suna din nou să se trezească noua zi,
împreună, râzând,
ciufulit.

Mașina Lentă a Inimii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lent, mașina ca o mâhnire adâncă,
pinioane de reflux,
corpurile lăsate în perne,
foi,
sărută,
stând în picioare în fața oglinzii
interoghează fiecare pentru sine,
nu se mai uită la unul de altul,
nu mai gol pentru celălalt.
Nu te mai iubesc, dragostea mea.