Juana De Ibarbourou – Versuri.pro

Panteism

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Simt o vie plăcere când mă-ntind în țărână,
sub soarele dimineții, călduț ca un așternut.
Sub trupu-mi, câtă viață se zbate-n fântână!
Ce diamant se-ascunde-n murmurul mut!
Cine știe ce comoară, înlăuntrul unei priviri,
se va releva din locul acesta tihnit,
de va fi aurul viu al unei semănate iubiri
sau smaraldul pulsând al unui copac înfrunzit!
Cine știe ce flavescent și-admirabil izvor
va izbucni din corpul meu arzător!
Viitorul – un fum – răspândi-va pe vânturi,
în nopțile verii, murmurate și clare,
sudoarea cărnii mele – esență de floare,
parfum de iasomie și-aromă de gânduri.
Panteísmo.
Siento un acre placer en tenderme en la tierra,
bajo el sol matutino tibia como una cama.
Bajo mi cuerpo, ¡cuánta vida mi vientre encierra!
¡Quién sabe qué diamante esconde aquí su llama!
¡Quién sabe qué tesoro, dentro de una mirada,
surgirá de este mismo lugar donde reposo,
si será el oro vivo de una era sembrada,
o la viva esmeralda de algún árbol frondoso!
¡Quién sabe qué estupenda y dorada simiente
ha de brotar ahora bajo mi cuerpo ardiente!
Futuro pebetero que esparcirá a los vientos,
en las noches de estío, claras y rumorosas,
el calor de mi carne hecho aroma de rosas,
fragancia de azucenas, y olor de pensamientos.

Neliniștea Trecătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Am mușcat merele și ți-am sărutat buzele.
Mi-am îmbrățișat pinii parfumați și negri.
Mi-am scufundat, neliniștită, mâinile în apa curgătoare.
M-am prefăcut jder în pădurea cedrilor străvechi,
ce străbate văile ca un șarpe greu,
și am explorat toate drumurile stâncoase
ce încing, ca niște brâie, muntele pântecos.
O, iubite, nu te îngrijora de neliniștea-mi continuă!
O, iubite, nu mă certa pentru cânt, pentru râs!
Va trebui să vină o zi în care voi sta nemișcată,
of, pentru totdeauna, pentru totdeauna!
cu mâinile încrucișate și ochii goi;
cu urechile surde și gura mută,
cu freamătul împietrit al picioarelor
în pământul negru.
Râsul meu va sparge paharul de cristal
în expresia fermă a buzelor adormite!
Atunci, deși îmi vei spune: Mergi! , eu nu voi mai putea.
Deși îmi vei zice: Cântă! , nu voi mai cânta.
Mă voi cufunda în liniște și tăcere
sub pământul negru,
în timp ce deasupra mea zumzetul vieții
se va auzi aidoma unei albine amețite.
O, lasă-mă să absorb această beție
a momentului efemer și neliniștit!
O, lasă trandafirul dezgolit de gura mea
să -ți guste buzele!
Apoi, voi fi doar cenușă peste pământul negru.

Noapte Ploioasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plouă… Așteaptă, nu dormi,
fii atent la ce șoptește vântul
și la ce zice apa care lovește
cu buricele degetelor în geamuri.
Cât de fericit va fi grâul unduitor!
Cu ce aviditate se va îngrășa iarba!
Câte diamante vor atârna, acum,
pe ramurile largi ale pinilor!
Așteaptă, nu adormi. Să ascultăm
ritmul ploii.
Sprijină-ți între sânii mei
fruntea taciturnă.
Voi simți zbaterea tâmplelor tale
pulsânde și calde,
ca și cum ar fi două ciocane vii
care-mi lovesc trupul.
Așteaptă, nu adormi. Noaptea asta
suntem amândoi o lume
ascunsă de vânt și ploaie
în căușul călduț al budoarului.
Așteaptă, nu adormi. Noaptea asta
suntem poate rădăcina supremă,
de unde trebuie să germineze, mâine,
tulpina frumoasă a unei rase noi.
Noche de lluvia.
Llueve… Espera, no duermas,
estáte atento a lo que dice el viento
y a lo que dice el agua que golpea
con sus dedos menudos en los vidrios.
¡Cómo estará de alegre el trigo ondeante!
¡Con qué avidez se esponjará la hierba!
¡Cuántos diamantes colgarán ahora
del ramaje profundo de los pinos!
Espera, no te duermas. Escuchemos
el ritmo de la lluvia.
Apoya entre mis senos
tu frente taciturna.
Yo sentiré el latir de tus dos sienes
palpitantes y tibias,
como si fueran dos martillos vivos
que golpearan mi carne.
Espera, no te duermas. Esta noche
somos los dos un mundo,
aislado por el viento y por la lluvia
entre la cuenca tibia de una alcoba.
Espera, no te duermas. Esta noche
somos acaso la raíz suprema
de donde debe germinar mañana
el tronco bello de una raza nueva.

Sălbatică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Beau apa limpede și clară – izvorâre –
și lenevesc pe câmp ținându-mi sprijinire
un copăcel de roșcov lucios și temerar,
ce-n crengile lui poartă dulceața de cuibar.
Așa-mi petrec amiezi, rebelă și bronzată,
pe moalele covor de iarbă aromată
mușcând adânc din carnea căpșunii suculente
sau căutând prin zmeuri miresme imanente.
Mi-e trupul impregnat de-arome vii, focoase
și pajiști împlinite. Prin plete răcoroase
se-mprăștie fâneața cu-aroma ei solară
și sevele de mentă, și floarea de secară.
Sunt liberă, ferice și tânără mă văz,
precum a fost zeița de grâu și de ovăz!
Neprihănită sunt ca Bendis prin cicori
și-adulmec iarba clară crescând la cântători!.
Sălbatică.
Bebo el agua limpia y clara del arroyo
y vago por los campos teniendo por apoyo
un gajo de algarrobo liso, fuerte y puternic
que en sus ramas sostuvo la dulzura de un nido.
Así paso los días, morena y descuidada,
sobre la suave alfombra de la grama aromada.
Comiendo de la carne jugosa de las fresas
o en busca de fragantes racimos de frambuesas.
Mi cuerpo está impregnado del aroma ardoroso
de los pastos maduros. Mi cabello sombroso
esparce, al destrenzarlo, olor a sol y a heno,
a savia, a yerbabuena y a flores de centeno.
¡Soy libre, sana, alegre, juvenil y morena,
cual si fuera la diosa del trigo y de la avena!
¡Soy casta como Diana
y huelo a hierba clara nacida en la mañana!

Smochinul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pentru că este aspru și urât,
pentru că toate ramurile sale sunt gri,
mi-e milă de smochin.
În grădina mea sunt o sută de pomi frumoși:
pruni rotunzi,
lămâi zvelți
și portocali cu muguri lucioși.
Primăverile,
toți aceștia sunt plini de flori
în preajma smochinului.
Și sărăcuțul pare așa de trist,
cu ramurile sale răsucite, că niciodată
de strânși ce sunt mugurii nu se văd..
De aceea,
ori de câte ori trec pe lângă el
îi spun, încercând să-mi îndulcesc
și să-mi înveselesc vocea:
– Smochinul este cel mai frumos
dintre toți arborii din grădină.
Dacă ascultă și înțelege limba
pe care i-o vorbesc,
ce dulceață atât de adâncă e cuibărită
în sufletul său sensibil de copac!.
Și probabil, la noapte
când vântul îi va răcori coroana,
îmbătat de fericire, va spune:
,,Azi mi-au zis că-s frumos.’’

Prin Ploaie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum lunecă ploaia pe spate!
Cum înmoaie veșmintele toate,
și-mi cade-n obraji răcoare de rouă!
Plouă, plouă, plouă,
și merg încet pe cărare,
cu suflet zburând, surâzătoare,
fără-a visa, fără-a simți,
plină de voluptatea uitării de-a gândi.
O pasăre se bălăcește
într-o băltoacă. Prezența mea o năucește,
se-adună… se uită la mine… nu suntem străine…
Iubim amândouă văzduhul, câmpiile cu grâne pline!
Apoi, este uimirea
țăranului cu sapa-n spate, ce mă petrece cu privirea,
iar ploaia mă cuprinde, ca un dar, cu-aromele
pădurii lui Brumar.
Și este, apa pe trupu-mi îmbibat
o mângâiere fantastică, un tremurat
de picuri cristalini, de flori fără petale
înfiorând sub pasul meu covorul moale.
Și simt, serenitatea
din mintea-mi fără vise, voluptatea
plăcerii infinite, dulceag-necunoscută,
într-o fărâmă de uitare mută.
Plouă, plouă, plouă,
și sufletul îmi este esență de zăpadă nouă.
Bajo la lluvia.
¡Cómo resbala el agua por mi espalda!
¡Cómo moja mi falda,
y pone en mis mejillas su frescura de nieve!
Llueve, llueve, llueve,
y voy, senda adelante,
con el alma ligera y la cara radiante,
sin sentir, sin soñar,
llena de la voluptuosidad de no pensar.
Un pájaro se baña
en una charca turbia. Mi presencia le extraña,
se detiene… me mira… nos sentimos amigos…
¡Los dos amamos muchos cielos, campos y trigos!
Después es el asombro
de un labriego que pasa con su azada al hombro
y la lluvia me cubre de todas las fragancias
de los setos de octubre.
Y es, sobre mi cuerpo por el agua empapado
como un maravilloso y estupendo tocado
de gotas cristalinas, de flores deshojadas
que vuelcan a mi paso las plantas asombradas.
Y siento, en la vacuidad
del cerebro sin sueño, la voluptuosidad
del placer infinito, dulce y desconocido,
de un minuto de olvido.
Llueve, llueve, llueve,
y tengo en alma y carne, como un frescor de nieve.

Iubire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Iubirea-i parfumată ca un buchet de trandafiri.
Iubind, îmbrățișezi primăvăratice veniri.
Eros aduce în tolba sa miros de flori-zefiri
din toate ponoarele și-ale fânețelor foșniri.
Când vine în patul meu aduce arome estuare,
sălbatice miresme de corole și suculențe rare.
Efuziuni fierbinți, cuiburi de zburătoare,
ascunse în copaci-corali sub ramuri de frunzare!
De-această aromă, făptura tânără mi-e îmbibată!
Parfumul înfloririi și primăverile campestre
rămân în pielea mea încinsă, de soare colorată,
miresme de mătase, de crini și flori de iasomie.
Iubirea, trecând prin ere lungi, în patul meu sosește
și-mi unge pielea cu proaspete esențe de câmpie.
Amor.
El amor es fragante como un ramo de rosas.
Amando, se poseen todas las primaveras.
Eros trae en su aljaba las flores olorosas
de todas las umbrías y todas las praderas.
Cuando viene a mi lecho trae aroma de esteros,
de salvajes corolas y tréboles jugosos.
¡Efluvios ardorosos de nidos de jilgueros,
ocultos en los gajos de los ceibos frondosos!.
¡Toda mi joven carne se impregna de esa esencia!
Perfume de floridas y agrestes primaveras
queda en mi piel morena de ardiente transparencia.
perfumes de retamas, de lirios y glicinas.
Amor llega a mi lecho cruzando largas eras
y unge mi piel de frescas esencias campesinas.

Iedera

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pe moara din grădină
o iederă se-ntinde.
Scheletul ei fieros
îmbracă mătasea unui șal.
Acuma verde, albastru mai târziu
când poposește luna lui Gerar.
Iar clopotele se deschid
asemeni unor pumni spre cer.
Cine-ar putea, o, suflet fără pace
cu iederă să te îmbrace!

La enredadera.
Por el molino del huerto
asciende una enredadera.
El esqueleto de hierro
va a tener un chal de seda.
ahora verde, azul más tarde
cuando llegue el mes de Enero.
y se abran las campanillas
como puñados de cielo.
Alma mía: ¡quién pudiera
Vestirte de enredadera!

Rădăcina Sălbatică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mi-a rămas în ochi, ca bătută în cuie,
imaginea acelui camion cu grâu
care mergea greoi, scârțâind și
presărând cu spice drumul drept.
Nu te preface acum că râzi!
Tu nu știi de câte amintiri profunde
sunt absorbită!
Din adâncul sufletului meu zboară
o aromă de cireșe amare până-n buze.
Are încă culoarea pielii mele închise,
ce nu-și mai amintește mirosul snopilor de grâu.
Ah, cât aș dori să te iau cu mine,
să dormim o noapte în câmp
și s-o petrec în brațele tale până la ziuă,
sub coroana nebună a unui arbore.
Sunt aceeași fată sălbatică,
pe care cu ani în urmă ai strâns-o în brațe.
Raiz salvaje.
Me ha quedado clavada en los ojos
la visión de ese carro de trigo
que cruzó rechinante y pesado
sembrando de espigas el recto camino.
No pretendas ahora que ría!
Tu no sabes en qué hondos recuerdos
estoy abstraida!
Desde el fondo del alma me sube
un sabor de pitanga a los labios.
Tiene aún mi epidermis morena
no sé que fragancias de trigo emparvado.
Ay, quisiera llevarte conmigo!
a dormir una noche en el campo
y en tus brazos pasar hasta el día
bajo el techo alocado de un árbol!.
Soy la misma muchacha salvaje
que hace años trajiste a tu lado.