Ioanid Romanescu – Versuri.pro

Prin Marele Pustiu Din Orient

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am devenit și eu bătrânul înțelept,
Nu mai regret, nimic nu mai aștept,
Mă las purtat de ziua care vine
Și tuturor le spun că-mi este bine.
Dorm în oricare clipă de răgaz
Ca și cum numai somnul mi-a rămas,
Din tot ce am iubit dumnezeiesc
Doar numele cuiva mi-l amintesc.
Azi fluviul e adânc și curge lent
Prin marele pustiu din Orient.

Natalis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Uriaș îmi apare totul – doar mintea
unui romantic nebun ar putea să-l cuprindă –
Mater Deorum! infinitezimalul însuși
văzut prin ale morții ocheane
îmi deveni obsesie.
Nerenunțând la câte fără nume,
s-ar crede că nu am iubit
și nici nu am urât cu-adevărat,
mai treacă – zici – și se întâmplă
cum se întâmplă, sau cum se spune că a fost
(îndepărtându-ne de cuvinte, disprețuindu-le,
ne îndepărtarăm de esență).
Drumul era unic, însă mulți
se rătăciseră-n ei înșiși
(cei dispăruți vor fi înțeleși –
dar când imaginea despre noi
va fi reală, când ne vom fi stins,
câți – și de unde – să vadă?).
Uriaș îmi apare totul – până și
inexistentul –
iar această formă a demenței
dorința de a recompune
lumea sau paradisul
mă neantizează.

O, Suflet Care-ncepi Evaziunea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O, suflet care-ncepi evaziunea
în chiar clipa în care te naști-
o, suflet care te-ai născut perfect
numai lucrarea ta este eternă.
Risipind, numai tu nu adaugi
nimic niciodată în locul risipei-
numai tu ești inepuizabil,
numai tu, pe toate întregindu-le,
rămâi întreg.

Cântecul Buldozerului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nimic de înger nu are deci nu se cântă
Nu căutați frumusețea acolo unde e nevoie de forță
Prin toate gropile, prin toate mizeriile
Nepăsător trece scrâșnind buldozerul.
Peste conducte vechi și resturi de cazemate
Peste bucăți de sticlă, sârme și case
În urma lui puteți merge oricând
Un patinoar se face drumul sub șenilele buldozerului.
Prin bălării și duhori de canale
Prin fumul galben al dărâmăturilor
Pe unde orice memorie devine schematică
Locuri pentru statui pregătește buldozerul.
Și chiar când nu mai poate să fie ce este
Nu-l uită careva la marginea orașului
Nu-l găsești abandonat cu pietre și iarbă în gură
Pentru că prea mult metal are în el buldozerul.
Nimeni nu confundă buldozerul
Nimeni nu dă piept cu buldozerul
Pe nimeni nu-l izbește, nu-l calcă buldozerul
Toți spun: acesta e buldozerul

Sărut Mâinile Doamnă, La Revedere Domnule

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O clipă mâinile ni s-au atins involuntar
– aglomerație de seară, mașinile-s etuve –
puțin suspect și reciproc ne cerem scuze
doar spre oriunde mersul
ne dă afară ca pe niște rufe.
– Infern! (spuneți dumneavoastră)
–.. (eu nu cunosc tandrețea publică
abia schițez un zâmbet dificil
v-aș spune: sunteți frumoasă ca Franța
la prima republică).
oftați intraductibil – din nou ne privim
din nou prindeți bara cu mâna aceea orange
Eu țin cu spatele aglomerația să respirați
și mă uit ca la Franța adolescentă:
– Excusez-moi si je vous dérange!

Presiunea Luminii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cu ochii întorși caut nordul obiectelor –
fiece atingere un trunchi prea fragil
vai mie fericitul înger
natura pietrei înseși mă dezice.
Cu mult mai presus de noi și de zei
răspunde cineva de cromatica simțurilor –
indicibilul nu, această coroană din lăuntru
care numai prin moarte ne diferențiază,
ecuatorul magic pe care ochii se rotesc invers
dar el fiind atât de mare abia de întâlnim doar clipa.
Stau în centrul meu, fiece rază o lespede
cu zgomot infernal pe care numai eu îl aud
decât tăcerea mai grea cade-n nordul obiectelor
și nu primesc pe nimeni și nimeni nu mă va dezlega
mai înainte ca eu să hotărăsc.
Pentru că dincolo de cuvinte iubesc totul
împotriva mea numai acestea se pot întoarce.
Sunt marele supus – stăpânitorul
unei coroane din lăuntru
pe care o restitui și îmi închid ecoul –
tentacular caut nordul obiectelor
noaptea lor boreală în care supraviețuiesc

În Forță cu Nerușinare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De faptul că exist am luat cunoștință
în noaptea cutremurului din ’40
când peste mine s-au răsturnat vrafuri de cărți
în casa unchiului meu care-a avut cinsprezece neveste
nici una în stare să-i calce ireproșabil cămășile
(m-a salvat una dintre amantele sale).
copil pe timpul războiului, am mâncat din gunoaie
am băut apă din hârburile câinilor din urmele tancurilor
și am purtat pistoale, cartușiere
cum de atunci spre fericirea multora nu am mai avut parte.
unii au insinuat că nu trăiesc pe pământ
și asta mi-ar conveni, însă nu e posibil
am studiat pe rupte, cel puțin o sută
din poeziile mele echivalează
cu tot atâtea doctorate (primesc în vizită
academicieni, mai discutăm
ba una, ba alta).
cum ies de sub cărți nu mă pricep
decât la un singur lucru – am iubit
femeie cu tot cu fiică, am iubit surori
gemene și negemene, femei
pure sau tăvălite de o companie.
târfe internaționale (deopotrivă
pudice și destrăbălate),
cu fiecare am descoperit o Americă mare cât Rusia,
le-am posedat fără să mă laud
cu numele și rangul lor,
le spuneam „haidem prin mahalale
să ascultăm baliverne” însă ele numai
de mine ascultau până când noaptea
le afla și mai lungi în brațele mele,
așa că le-am iubit cu păturile-n geam,
ca un camionagiu în spatele depozitului,
ca un țigan pe marginea drumului,
le-am iubit pe deșelate
nepăsându-mi de scorțoși de sforari
și de toți cei care ne fluierau,
unora dintre ele spre a mă ține minte le-am făcut plozi
pe care-i cresc bărbați cu situație (spiritul meu
să-i țină veșnic în pază!).
tot ce am avut am împărțit
în jurul meu s-au iscat încăierări
din motive imaginare am suportat lovituri
însă niciodată nu am ridicat mâinile asupra cuiva
(lecția asta o știu de la Alexandru Ivașcu,
mândria familiei noastre care în patru ani de front
a tras toate gloanțele în aer
și – slavă domnului! – războiul l-a câștigat cine trebuia).
rivalii mei au murit, prietenii mei
poate că au înțeles de ce le merge în plin,
prea târziu să spun ce se va întâmpla mâine
știu de mult că morții sunt frumoși
dar eu sorb cu lăcomie viața,
despre morți se vorbește cu anume respect
însă eu vreau să mai fiu huiduit,
există un cult pentru morți
ci eu prefer de viu dezgroparea.
nefăcând parte dintre oamenii de ordine
nu am fost totdeauna sătul –
însă ca artist n-am provocat numai scandaluri,
așa că lui Platon fie-i țărâna ușoară!
într-o mai bună dispoziție
voi da și alte explicații

Când Lacrima Scutură Floarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pentru că singurătatea mea e mult mai înaltă
decât trupul meu,
nu cred că ai putea privindu-mă
să-l vezi pe cel adevărat.
Când râd și îți spun despre toate,
spre umărul tău se apleacă
tulpina care se va frânge.
Pentru că singurătatea mea e mult mai înaltă
decât trupul meu,
asupra noastră lacrima ei cade

Utrenie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ieși turtit de sub pântecele nopții
urci dealul într-o ceață cu salcâmi
acompaniat inutil de rugămințile Mamei
să te lași în sfârșit de alcool
te amesteci cu hainele acre
ale lucrătorilor sezonieri
mașina abia gâfâie prin mlaștina
gândești parabola care vei fi
ai planuri extraordinare ai
contracte neonorate și ești poet
și ai orgoliu și renunți
din ochiul tremurând
lacrima strivește mâna care scrie
alături o voce răgușită se lamentează:
eu să fi avut capul dumneavoastră!

Antares V

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Învață să mori în tine însuți / pentru a nu-ți fi teamă de moartea / ... →