https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/giorgios-seferis-euripide-fiul-atenei https://versuri.pro/giorgios-seferis-euripide-fiul-atenei#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88710 →]]> A-mbătrânit între incendiul Atenei
și stâncile de marmoră din Sicilia.
Îi plăceau grotele de pe țărmuri și chipurile
făurite de valurile mării.
Vedea în forța oamenilor o plasă
țesută de zei, în care ne prindem noi înșine.
Și-a vrut să rupă plasa.
Era ursuz și avea prieteni puțini;
dar iată, a venit vremea și-l sfâșiară câinii.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-euripide-fiul-atenei/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-doi https://versuri.pro/giorgios-seferis-doi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88711 →]]> Doi.
Încă mai bine într-o peșteră.
Obișnuia să fie ușor să elaborăm idoli și ornamente
să-i mulțumim prietenilor care ne-au rămas loiali.
Frânghiile s-au rupt; doar canelurile de pe buza sondei
să ne reamintească fericirea trecută:
degetele de pe margine, după cum le-a spus poetul.
Degetele simt răcoarea pietrei un pic,
Apoi, febra corpului predomină peste ea
iar peștera își împarte sufletul și o pierde
fiecare moment, plin de tăcere, fără o picătură de apă.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-doi/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-ingerul https://versuri.pro/giorgios-seferis-ingerul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49394 →]]> Îngerul –
Trei ani am așteptat pentru el, atenția,
Scanarea strânsă
pini pe malul stelelor.
Unul cu lama plugului sau chila navei
am căutat să găsim încă o dată prima sămânță
astfel încât drama veche, veche ar putea începe din nou.
Ne-am întors la casele noastre rupte,
membrele incapabile, gura crăpată
de gusturile de rugină și saramură.
Când ne-am trezit am călătorit spre nord, străini
aruncați în ceață de aripile imaculate ale lebedelor care ne-au rănit.
În noaptea de iarnă, vântul puternic din est ne-a umilit,
în veri, am fost pierduți în agonia zilelor care nu puteau să moară.
Am adus înapoi
aceste sculpturi sculptate de o artă umilă.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-ingerul/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-zile-de-iunie-1941 https://versuri.pro/giorgios-seferis-zile-de-iunie-1941#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49411 →]]> Peste Alexandria s-a ivit lună nouă
Ținând-o în brațe pe cea veche;
și noi, mergând înspre Poarta Soarelui,
în bezna din inimi – trei prieteni.
Cine vrea să se scalde în apele lui Proteus?
Schimbarea am căutat-o în propria tinerețe
cu dorinți ce jucau ca niște pești enormi
în mări învrăjbite dintr-o dată;
credeam în atotputernicia trupului;
și acum a ieșit luna nouă, îmbrățișată
cu cea veche: puternica insulă sângerând,
rănita, frumoasa, nevinovata insulă.
Și trupurile noastre, ca tăiate ramuri
și ca smulse rădăcini.
Setea noastră,
paznic călare împietrit
la întunecata Poartă a Soarelui,
nu știe să ceară nimic: se păstrează
exilată-n acest peisaj,
lângă mormântul marelui Alexandru.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-zile-de-iunie-1941/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-chipul-destinului https://versuri.pro/giorgios-seferis-chipul-destinului#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49427 →]]> Chipul destinului când se naște un copil,
cercuri de stele și vântul într-o noapte
întunecată de făurar,
bătrâne cu leacuri, tropăind pe scările
care scârțâie
și crengile uscate ale viței golașe de
curte.
Chipul de ursitoare cu neagra basma peste leagănul
unui copil,
zâmbet misterios și pleoape lăsate și
sâni albi ca laptele
și ușa ce-o deschise navigatorul
bătut de valuri
aruncându-și pe o ladă înnegrită boneta udă.
Aceste imagini, aceste gesturi te urmăreau
când pe țărm desfășurai ghemul mare
pentru năvoade
sau când navigai privind gropile dintre
valuri;
pe toate mările, pe toate crestele
erau cu tine și erau viața grea și erau bucuria.
Acum iată nu știu să citesc mai departe
fiindcă te-au legat cu lanțuri și te-au împuns
cu lancea,
fiindcă-ntr-o noapte-n pădure te-au separat
de soție
care privea împietrită și cuvintele
îi amuțiseră,
fiindcă ți-au luat lumina și marea și pâinea.
Cum am căzut, tovarăși, în haosul fricii?
Acestea nu erau scrise-n ursita mea,
nici a ta,
niciodată n-am vândut și n-am cumpărat
asemenea marfă.
Cine-i acel ce poruncește și ucide
în spatele nostru?
Lasă, nu-ntreba. Trei cai roșii la treieriș
calcă pe oase omenești și au ochii
legați.
Lasă, nu-ntreba, așteaptă. Sângele, sângele
într-o zi se va ridica, nou Sfânt Gheorghe
călărețul,
balaurul să-l țintuiască la pământ.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-chipul-destinului/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-in-pesterile-marine https://versuri.pro/giorgios-seferis-in-pesterile-marine#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49443 →]]> În peșterile marine
există o sete, există o iubire,
există un extaz;
tari toate ca scoicile:
poți să le ții în podul palmei.
În peșterile marine
zile la rând te priveam în ochi
și nu te cunoșteam și tu nu mă cunoșteai.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-in-pesterile-marine/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-ultima-zi https://versuri.pro/giorgios-seferis-ultima-zi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49459 →]]> Era ziua cu nori. Nimeni nu mai decidea.
Sufla un vânt slab. „Nu e gregos, e siroco”,
izbuti un glas.
Câțiva palizi chiparoși pe o pantă
și marea
cenușie, cu lacuri de lumină, în mai departe.
Soldații prezentau tocmai arma, când începură
să cadă primii picuri.
„Nu e gregos, e siroco” fu singura hotărâre
ce se auzi.
Și totuși știam că în zorile următoare
nimic din acum nu ne-ar mai fi rămas,
nici o femeie sorbind cu noi somnul
și nici chiar amintirea c-am fost cândva
bărbați,
nimic, în zorile următoare.
„Acest vânt amintește primăvara”, spunea prietena
pășind lângă mine, privind în zare,
„primăvara
care a căzut brusc în iarnă lângă închisa
mare
atât de neașteptat. Dar sunt ani de atunci.
Cum oare vom muri?”.
Se rotea un marș funebru prin ploaia măruntă.
Cum moare un bărbat? Ciudat, nimeni nu s-a
gândit
și câți s-au gândit erau ca o umbră din
cronici
din vremea cruciadelor sau a luptei navale
la Salamina.
Și totuși moartea e ceva ce se-ntâmplă;
cum moare un bărbat?
Și totuși își dobândește fiecare moartea,
moartea
care nu-i aparține decât lui –
și acest joc e viața.
Scădea lumina zilei și nimeni nu se decidea;
în zori, de bună seamă nimic nu ne-ar mai fi rămas;
predate, toate; nici biete mâinile noastre;
și femeile noastre slugărind lângă cișmele
și copiii noștri
la carierele de piatră.
Prietena mea cânta, umblând lângă mine,
un cântec schilod:
„Primăvara… vara… robi…”
Cineva își amintea de bătrâni profesori
cari ne-au lăsat orfani.
O pereche trecu discutând:
„M-am săturat de amurg, ne întoarcem acasă,
ne întoarcem acasă și aprindem lumina”.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-ultima-zi/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-inca-putin https://versuri.pro/giorgios-seferis-inca-putin#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49475 →]]> Încă puțin
și vom vedea migdalii înflorind
marmora strălucind în soare
marea unduind.
Încă puțin
să ne ridicăm puțin mai sus!

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-inca-putin/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-casa-de-langa-mare https://versuri.pro/giorgios-seferis-casa-de-langa-mare#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49395 →]]> Casele pe care le aveam mi le-au luat.
Războaie, distrugeri, exiluri… Se întâmplase
nefaști să fie anii.
Uneori țintașul găsește pasărea-n aer,
uneori n-o găsește. A fost vânătoarea
bună în anii mei: pe mulți i-au atins alicele,
ceilalți se zbat și înnebunesc în adăposturi.
Nu-mi mai vorbi de privighetoare, de ciocârlie,
de micuța codobatură care scrie cu coada
cifre grațioase-n lumină.
Eu nu știu mare lucru despre case.
Știu că își au și ele nația, doar atât.
Sunt noi la-nceput, ca pruncii
care se joacă prin grădini cu franjurii soarelui,
brodează obloane colorate și porți
lucioase pe clarul zilei.
Când termină arhitectul, ele se schimbă,
se zbârcesc sau râd sau devin ursuze
cu cei care-au rămas, cu cei care-au plecat,
cu cei care s-ar întoarce de ar mai putea
sau care s-au pierdut, în acest timp când lumea
a devenit un imens hotel.
Eu nu știu mare lucru despre case,
îmi amintesc bucuria și tristețea lor
uneori când se-ntâmplă să mă opresc.
De asemeni
uneori lângă mare, în odăi goale,
pe un pat de fier, fără nimic al meu,
contemplând paianjenul serii, îmi spun
că acum cineva stă să vină, că-l gătesc
cu albe și negre straie, cu podoabe colorate
și-n jurul lui șoptesc respectabile doamne
cu păr cenușiu și dantele cernite;
stă să vină să-și ia rămas bun de la mine:
sau că o femeie cu talie subțire
și gene răsucite, descinsă din sud,
din Smyrna, din Rodos, din Siracuza, din
Alexandria,
din orașe închise cu fierbinți obloane,
cu arome de fructe aurii și cu ierburi,
urcă brusc treptele fără să vadă
pe cei care-au dormit sub scară.
Știi, casele se înfurie lesne, când le despoi.

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-casa-de-langa-mare/feed 0 https://versuri.pro/giorgios-seferis-flori-ale-pietrei https://versuri.pro/giorgios-seferis-flori-ale-pietrei#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=49412 →]]> Flori ale pietrei în fața mării verzi
cu vene ce-mi trezeau în minte alte iubiri,
lucind în molcuma picurare.
Flori ale pietrei, făpturi ivite
când nimeni nu vorbea, și când mi-au vorbit
și mi-au îngăduit să le ating după liniște
printre pini, oleandri și platani.
din vol. Poezii (Cele mai frumoase poezii) 1963

]]> https://versuri.pro/giorgios-seferis-flori-ale-pietrei/feed 0