Poate tu de-ai veni,
Norii toți s-ar risipi.
Păru-ți fluturat de vânt
Mi-ar fi scut, pe-acest pământ.
Dar plouă necontenit
Și sufletul mi-e răvășit,
Dorul inimii te strigă
Și mâinile-mi vor să te-atingă.
Aștept o vorbă să îmi spui
Și poarta inimii-ți descui.
Nu-mi lăsa rană în piept,
Că de-o viață te aștept!
Din ziua când te-am întâlnit
Cu un zâmbet m-ai vrăjit.
Ai transformat pelinu-n miere
Și așteptarea în durere.
Au crescut florile-n grădină,
Dar se uscă din tulpină.
Te așteaptă să le vorbești
Și în zori să le stropești.
Poate că tu n-ai habar,
Că trupul tău mi-a fost altar,
Și lui cu drag mă închinam
Când ochii ții sărutam.
Iubește-mă de-ți este scris
Nu mă lăsa să fiu proscris.
Urăște-mă de vei voi,
Dar să te uit.. nu mă sili!
Te aștept mereu să vii,
Și norii se vor risipi.
Să-mi lași altarul deschis
Să nu mă-nchin numai în vis.

Nu au zilele obstacol
Și nu pot să le opresc,
Căci trec una după alta,
Iar eu simt că-mbătrânesc.
Adesea când vine seara
Îmi văd chipul mai brăzdat,
Și iernile ce trecură
Pe tâmple, câte-un fulg mi-au dat!
Dar nopțile sunt frumoase
Și sunt pline de mister,
Iar inima în piept îmi bate
Ca un vașnic giuvaier.
Aripi îmi deschid spre stele
Să te caut, să te simt..
Fiindcă te vreau lângă mine,
Cât voi trăi pe-acest pământ.
Că dragostea-i efemeră,
O știe toată lumea.
Dar sufletul ți-e comoara
În care găsi iubirea!
Nu au zilele obstacol,
Nici nu vreau să le opresc.
Doar dragostea efemeră,
Adesea să o trăiesc!

A mai venit încă o seară
Și iarăși alerg către tine..
Prin ploaia călduță de vară,
Ce lipește cămașa de mine.
Stropi argintii îmi biciuie pașii,
Picioarele-mi zburdă prin bălți.
Șoseaua e nudul din aștrii,
Pustie, coboară din munții semeți.
O voce mă strigă din poarta iubirii,
Cu glas ce-mi vibrează în piept.
Curcubeu se ridică spre ceruri
Și scrie pe el: -Cu drag te aștept!.
Apoi te zăresc alergând către mine
Cu rochia-ți udă pe trup,
Te cuprind în brațe și-i bine,
De tot și de toate mă rup!.
Cuprind universul prin tine
Și-n ochii tăi mă privesc,
Sângele-mi fierbe iarăși în vene,
Căci pe tine te vreau, te doresc!.
Acolo pierduți printre stele
Vom face un sfânt legământ,
Pe care să-l știe doar ele..
Și noi muritori pe pământ!.
A mai venit o seară, o noapte,
Și iar te aștept ca să vii..
Acestea sunt clipele noastre,
Când numai iubire ne dăruim.

În păienjenişul de hârtie,
Ţi-am scris două versuri, ţie.
Într-unul ţi-am cuprins făptura,
În celălalt nemărginirea.
Femeie cu chip de floare,
Dorul de tine mă doare.
Femeie cu păr mătăsos,
Doar tu mă ridici de jos.
Femeie cu păr despletit,
Când te-am pierdut, te-am jelit.
Femeie cu ochi adânci,
Mă doare inima când plângi.
Femeie cu buze ca mierea,
Tu-mi alini mereu durerea.
Femeie cu trup de felină,
Tu-mi dai linişte deplină.
Femeie, mijlocelul tău,
Cu dor îl cuprind mereu.
Femeie gingaşă, plăpândă,
Tu îmi faci ochii să plângă.
Tu eşti crinul alb şi pur,
Răspândeşti iubire-n jur.
Frumuseţea ta pe-acest pământ,
Dezleagă orice legământ!

–––––––––––

Dă-mi un semn dacă eşti tristă
Şi voi străbate codrii neumblaţi.
Să îţi aduc un strop de alinare,
În inima şi-n ochii-ţi însetaţi.
Eu simt a ta tristeţe-n suflet
Şi mângâierea ce-ţi lipseşte,
Căci plâng şi crinii în grădină
Pentru dragostea ce ne uneşte.
Când adie vântul peste ramuri,
Iar cerul cerne lacrimi de argint,
Simt că trupul mi se ofileşte,
Că ţi-am făcut un sacru legământ.
Am să vin neîncetat la tine
Şi am să fac aşa cum ţi-am promis,
Să nu las inima să-ţi plângă,
Nici dorul dragostei nestins.
Ne leagă sentimente mai profunde
Decât distanţa care ne desparte..
Iar eu te voi găsi mereu, oriunde,
Căci vorbele-mi nu sunt deşarte!.
Dă-mi un semn dacă eşti tristă,
Şi în braţe eu te voi cuprinde..
Apoi ne vom lăsăm purtaţi de dor
Şi focul dragostei să ne inunde!.

Pleoapele-mi devin din ce în ce mai grele,
Căci lacrimi se strecoară adesea printre ele.
Iar vântu-mi șuieră stingher prin amintiri,
Ca o romanță veche, despre fostele iubiri.
Anii tinereții i-am pierdut pe drum
Și s-au risipit aievea, ca o perdea de fum.
Nu știu de-a fost zadarnic ce-am lăsat în urmă,
Dar nostalgia-mi rupe din suflet o fărâmă.
Mă întreb adesea, răscolind prin gânduri,
Cum să-mi descriu trecutul în câteva rânduri?
Dar amintirile frumoase sunt mult prea puține
Și mi-au lăsat în suflet, regrete și suspine.
Sunt tot mai departe de mine, de tine, de noi,
Și mi-e greu să mai lupt într-al vieții război.
Când blânda-mi tinerețe s-a transformat în jar,
Am înțeles că am luptat cu viața în zadar.
De-aș mai trăi de-acu-nainte un mileniu
Doar pentru tine aș clădi un nou imperiu.
Și te-aș numi regină și a zeilor stăpână
Să aduci iar în viața mea, speranță și lumină.
Aș vrea să întorc timpul trecut, înapoi..
Să mă gândesc din nou la tine, la mine, la noi.
Să pot chiar mai mult și cu drag să-mi doresc
Mereu să fii lângă mine, să te iubesc!