George Magheru – Versuri.pro

Să Nu Pleci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Să nu pleci, căci acum, ca într-o cunie
Vrea pe trimisul nopţii Pelargonia,
Şi geme în alcovul mov begonia,
Şi plânge după stele o petunie.
Iar după fetele cu sâni cât tigva
Cu gene mari pe ochi verzi de fosfor,
Ca trestii somnoroase pe Bosfor,
Îşi spun călugări speriaţi molitva.
Şi năpădesc spâni turci seleucizi,
Din foaia de lipan şi curpene,
Cu gămălii sub pălării de lubene
Şi ies gândiri cu care vrei s-ucizi.
Dar se destramă-n suflul lui Zefir
Aceste slute fiinţe în marasm,
Când soarele bea roua-n trandafiri
Când vii în zori, senină ca un basm.

Cântecul Mării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De vrei să fii un Tot și nu o parte,
Coboară în albastrul meu mister.
Cu cât mai clară-i, mai neînțeleasă,
Eternitatea sfântului meu cer.
Zdrobește universul tău cu margini,
Căutător de-icoane și de stele
Și în imperiul marilor imagini
Treci prin substanța visurilor mele.
Eu nu sunt un senin ținut al morții
Și aștrii înălțimii eu îi sting.
Ei scânteie aici în vecinicie
Căci valurile mele nu-i ating.
Dumbrava mea e pururi străvezie
Și limpezimea de azur, cerească.
Și frunza de smaragd strălucitoare
Umbrește, însă fără să lovească.
Aicea peștele trece ca visul
Sau ca săgeata de sidef, prin stâncă,
Iar păsările zbor triumfător prin lucruri
Parc-ar fi palpitarea lor adâncă.
Icoana-naltului în adâncime!
Închipuire-aproape-a depărtării!
Sunt numai ritm, culoare, cântec,
Sunt sunete din imnul mării.
Un suflu, purtător al vieții
De dincolo de largul zării,
Le leagă într-un tot pe toate
În cântul nesfârșit al mării.
Și fiecare strop din ele
E însuși sufletul mișcării
Ce naște-n țărmuri mărginite
Nemărginitul cânt al mării.

Statuie Antică în Ruină

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatră – vecinic cântec –
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici.
Din rănile frumoasei coapse ies furnici.
Iubirea a creat această mică și subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură.
Acum, în al iubirii cald și dulce leagăn,
își face plasa „cap de mort”, păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditație
din care n-a lipsit o voluptuoasă grație:
ideea fecundată de eterna frumusețe.
Din acest gând cuprins în suprafețe
și ros de ploi, de geruri și de gârle,
ies gușteri, scolopendre și șopârle.

Mi-e Dor de Poezie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Deși cu buzele de friguri arse
Mi-e dor de poezie, mi-este sete
De-acele ireale fete
Plecate-n basme și nereîntoarse..
Și-n țara milenară evadez
Cu fata-anemică din caleașcă,
Îi smulg de pe palori haina haină
Și chem din opiu un bătrân chinez.
O, ce imateriali mai sunt pereții
Încât lumina lunii mult prea grea
Molozul îl desprinde. Cade-o stea
Trezind din somnul milenar ereții.
Tăcerea-i soră cu eternitatea
Și bolțile-ireale par
Fantoma unor bolți știute. Dar
Sunt mai reale ca realitatea.
Și stelele-obosite cad sub osii,
Și munca e departe, și mi-e bine,
Și merg printre ororile divine.
Chinezul spune sub mustața roșie:
«Orbit, Pământul nostru, de lumină
A luat-o-odată pe un drum greșit;
Și-n cețuri se înfundă fără vină
Cu cât își cată drumul rătăcit.
Și poate că de-atuncea fără glorie
Pământul cade-n lungă ispășire
Și ceea ce numim — naivi „Istorie”
E doar o lungă, lungă prăbușire.
Dar căutarea în necunoscut
În căile cețoase din măduvă
Ne va reda în vis un drum pierdut
Și vom întoarce globul în lumină».
Și fata caleașcă, fată-ecvestră,
Spunea, purtându-mă pe-aripi de vânt:
«Posesia cu-adevărat terestră
Va fi la mii de mile de pământ».

Parcă Se Prăbușesc Palate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Simțeam parcă se prăbușesc palate
Și parcă altele răsar din nori,
Și zgomote de dărâmare se iviră
Ca la schimbarea unui vast decor;
Și începea lumina să se-agațe
Ici-colo de-un rechin, de coama spumii,
O ușă s-a trântit și, de odată,
Prin fulger am văzut pe poarta Lumii.
Întunecatul spate trist al nopții
Și pieptul zilei care a venit;
Frecându-și ochii, Lumea parcă spune:
„Pe ce tărâmuri, oare, m-am trezit?”.
Și începea în cer să se ghicească
Palatu-n care stă eternul Domn;
Coloanele erau sus aurite,
Iar jos, se coborau adânc în somn.
Și lumea, printre voaluri înroșite,
Prin care se stingeau visuri lactee,
Iar adormea, părând în dimineață
O somnoroasă, tainică femee.
„O, te iubesc!”, spunea ea unui gnom
Ce-i săruta în somn ochiul și zarea,
Iar sânul sub sărutu-nchipuit
Se ridica și se umfla ca marea.
„Trezește-te”, spuneam eu adormitei
Înfășurată-n neguri ca-ntr-un lutru.
„Trezește-te, căci visul din afară
E-atât de sfânt cât visul dinăuntru!”.
„O, te iubesc”, spunea încă dormind,
Privind pe dedesubt spre ochiu-nchis.
„Trezește-te! „-i spuneam, „și-n realitate
Continuă vorba începută-n vis!”.
Și ea clipi și iar închise ochii,
Căci i-a pătruns, prin gene blonde, soare;
„O, aș dormi, o, aș dormi în veci,
Căci mi-este frică de-orice deșteptare!”.
Și-apoi deschise-ncrezătoare ochii
Și nu se dumirea de-atât frumos,
Căci viața noastră e o prelungire
A unui vis lung și misterios.

Către Lună

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lună!
Alene
Trece
Pe olane
Mâna ta
De cretă
Rece.
Tu
Torci
Caierul fin
Ca o femeie
Ce adoră
Broderii
De aur.
Leneșă,
Din lânișul
De nori,
Pui luciu
Brumăriu
Pe ramuri,
Ne pui în cale
Hamuri
Aurii.
Când răsari
Voința-abdică
Și tu ne-alini
Anihilarea,
Ne adormi
Dorurile vii,
Ne alinți
Lentele insomnii,
Și ne dai
Un extensiv
Vis net.
Atunci,
Memoria
– Ca obeliscul
Din Luxor –
Urcă
În refluxuri,
Sau cuprinde
– Ca într-o oglindă –
Povestea Lumii,
Când pe Nil
Colindă.
Știm tot ce știu
Evii,
Tot ce-a ieșit
Din seva
Evii,
Și, ca Indul
Ce se-ntinde
Pe deșerturi,
Mintea cuprinde
Tot pământul:
Răsari, Lună!

Imaginile Iubitei Pentru Iubirea Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu ghimpii în aripă un elan.
Observatorul rece pe Mont Blanc
privind în vale-adâncă un incendiu.
Sau sfaturi de amor într-un compendiu.
Sau un burghez citind la un comptor
simțirea cheltuită în amor.
Sau strop de vin în tuburi mult strâmtate
urcându-se prin capilaritate.
Sau scai într-o atrăgătoare ie.
Din dragostea-mi strivită-n infamie
scot imnurile-n veci strălucitoare,
cum din ciorchini călcate în picioare
țâșnește vinul plin de nobilă beție.

Timpul S-a Oprit…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Colo-n vatra neagră
Jaru-i aţipit,
O pisică-i parcă
Sfinxul de granit.
Plopul geme-n curte
Biciuit de ploi,
Din pendul cad iute
Clipele de foi.
Dar deodată-o frunză
Stă în cer mocnit
Nici urcă, nici cade.
Timpul s-a oprit.
Trecutul, prezentul,
Viitorul cert
Prinse sunt în ora
Două şi un sfert.
Vine-n van furtuna
Peste stinsul jar:
Nemişcată foaia
Stă în calendar.
Şi frunza desprinsă,
Sus în sfere reci,
Nici urcă, nici cade,
Clipa e pe veci.
Parcă toamna-n nouri
Îşi îngroapă sulul.
Negru ca de fier.
Doarme şi pendulul.
Cu-amorţite clipe
Ca în iarnă-un roi.
Numai plopul geme
Biciuit de ploi.

Imagini Pentru A Scuza Un Poet Îndrăgostit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O minge care-n plin avânt
cu cât mai tare-atinge de pământ,
cu-atât se-nalță mai înalt spre cer;
viteazul obosit de-armuri de fier;
sau astrul înghețat care ar vrea
să fie floare și pe-un sân să stea;
sau plictisita de-nălțime ciută;
sau licuriciul ce și-ar lua drept parașută
rochița-rândunicii să descindă dintr-o stea.

Imagini Pentru O Iubire Fericită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

II.
Un vin ce lasă piatră se-nvecheşte,
dar piatra îl conservă, -l întăreşte.
O peşteră tăcută şi temută,
de propriile-i lacrimi susţinută,
în noaptea igrasioasă. Şi, în fine,
o ramură de laur ce-n saline
s-ar îmbrăca-n cristalele de sare
cu-aceeaşi formă, dar strălucitoare.

III.
Un fluviu turbur, mânios balaur,
dar care, unde trece, lasă aur.
Croşetă cu-ascuţişul plin de chin
dar care face straiul cel mai fin.
Uşoară pană lângă penişoară
formând aripa care-n ceruri zboară.
O piatră lângă piatră-n mozaic
alcătuind un chip de zeu unic..
O, astfel e iubirea şi o cânt,
căci am văzut natura mea de sfânt
în sufletu-ţi armonios, egal,
ca spectroscopul un preţios metal,
întâi în soare, apoi pe pământ.

VI.
Pe-o zi de vară un ocean albastru
cu fundul de furtună şi dezastru;
vapor a sărbătoare pavoazat
cu şobolani de ciumă invadat;
un parfumat salon de baiaderă
în care stă la pândă o panteră..
Şi, totuşi, ce-aş fi fără luciul mumii
pământului, iubirea, glorie-a Lumii?
În cuşca ruginită, leu ce rage,
sau fluxul mării care s-ar retrage
fiind părăsită de atracţia Lunii..