Farkas Arpad – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png Farkas Arpad – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Revolta Sobelor https://versuri.pro/farkas-arpad-revolta-sobelor https://versuri.pro/farkas-arpad-revolta-sobelor#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88176 →]]> Se revoltă cândva sobele.
Prințul Celsius va veni!
La catafalcul viselor încinse
focul calm, pastoral va jeli.
Din gura cavernă cad un milion
jumate de brazi drepți,
se aprind cu verde până-n cer,
și altfel de vise vor ieși.
Grinzi cojite, lemnul de pană
crapă, un cal de lemn nechează!
Calciul țâcăne în osul sfârâind,
și materia de săpun zbiară.
Încet, focurile aprige se golesc,
cenușa lor se scurge spre cer.
La catafalcul viselor încinse,
un nou cânt putem începe.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-revolta-sobelor/feed 0 Balada Mică https://versuri.pro/farkas-arpad-balada-mica https://versuri.pro/farkas-arpad-balada-mica#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=88177 →]]> Amurg alb, frumos, de munte,
pe fusta mamei june,
cărunte, ghemuind,
steluțe multe.

Răsărind, lucește luna
prin cămașă, vor lumina:
nouă pietre-momuc,
mărunte.

La dreapta s-apleacă: pe porumbar.
La stânga s-apleacă: în prăbușire,
patul conjugal, deja, cimitir e,
pentru ea.

Ea va naște stelele,
din ghindă sculptând leagăn,
și îl mișcă.
Pentru ea ploi se roagă,
păduri cu brazi se-nalță,
n-are vis, n-are țară,
doar această baladă.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-balada-mica/feed 0 Dacă Pe Morminte Răsare Speranța https://versuri.pro/farkas-arpad-daca-pe-morminte-rasare-speranta https://versuri.pro/farkas-arpad-daca-pe-morminte-rasare-speranta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24179 →]]> Stau pe Dealul Cimitirului: ultima bunică e moartă.
În jur, mica oaste: toată suflarea satului,
ce abia numără patruzeci de case,
cu priviri roase mărșăluind în haine de sărbătoare,
căci aproapele, în grija seculară a venit printre ei:
pe mașină cu zarvă, în coșciug,
tanti Erzsi de 88 de ani, e aici,
căreia în zece ani lipsă, degeaba i-au crescut
în creier și-n curte scleroză și iarbă,
în sfârșit în micul sat de lângă Nyikó s-a reîntors
în inima îmbătrânită, zbârcită a satului Nicoleni,
de unde sfârșitul de secol a trimis în lume
de trei ori mai mulți copii, câți locuiesc acum,
ducându-i așa departe, că nici cei vii nu nimeresc
acasă, darămite morții.
Apoi, o așteaptă și pe ea, ca o floare, pioșenia printre mâinile împreunate, trezindu-se amintirile comune
din verile cu clacă, armane cu zarvă, anii chiaburești
și din euforia petrecerilor tresare căldura-lumina
pâlpâitoare a obștei satului; și iată:
toți bărbații din sat: toți cei doisprezece
între cincizeci și șaptezeci de ani (Kőmíves Kelemen de azi?)
sapă cu trudă, groapa văduvei Farkas Jánosné,
născută Kibédi Erzsébet,
parc-ar săpa fiecare propria groapă,
ca și cum ar crede:
că din corpul lor ce se destramă, se va crea
pământul comuniunii eterne.
Stau pe Dealul Cimitirului, vântul îmi ciufulește
părul, căutând și el: oare ce gânduri se învârt
în capul omului de patruzeci de ani, în timp ce
o îngroapă pe ultima bunică, atingând vârsta
de ruptură între generații a bărbatului;
și îmi îndoaie sub buze o creangă ca un microfon
de iscodire de gânduri tainice, de interceptare a sunetului mut din inimă:
ce ai făcut dumneata sub aversele de argint
ale ultimelor patru decenii, cum te-ai ascuns
de calul Sfântului Mihail, că ai scăpat așa întreg,
când colo strămoșii deja la douăzeci și șase de ani,
la treizeci și doi de ani,
s-au acoperit cu marmura operei de viață;
ar fi meritat și ce rost ar fi avut de altfel,
scăpând din mâinile milostive ale providenței
și-a luminat nopțile cu fulgerele foilor albe,
fredonând noi cânturi de șamani, devastând
cavourile scufundate,
implorând cu priviri de laser oasele străbunilor
din pământ,
care, iată, se clatină și se cutremură în continuare,
sugând ca buretele, mulțimea celor vii;
ce rost a avut versul de martie și iulie,
dacă după vară și așa a venit toamna,
și după iarnă, în mai, viscol de zăpadă,
apoi implorarea Zăpezii pentru dumneata,
și vorba bună într-o viață posesivă brumată,
înzăpezită,
dacă spre patruzeci de ani, încet te lasă cei vii,
părtașii;
pe rând, fetele cu glezne sclipitoare,
și prieteni volatili se bagă-n pământ sau în ceață…;
zăngătul, galopul, pârâitul biciului pe pielea dobitocului bastard,
domolire-n cânt, gângurit-n vers -, la ce a fost bun?.
Stau pe Dealul Cimitirului și le spun crengilor
spioni cu urechi de frunze, vorbind în vânt:
întrebări iscoditoare, nu mă sâcâiți! -:
n-am fost poet eu; doar mi-a fost teamă.
Mi-am temut frumos acești patruzeci de ani,
căci m-au născut și pe mine copil cu piele zbârcită,
zbierând, dârdâind,
m-au acoperit cu cântec de leagăn pufos,
și-mi era frică: să nu piară cântecul cald de sus;
am ridicat coșar din știuleți, cetate din nisip;
nu s-ar prăbuși! – fredonând vrăji ținându-mi respirația; m-am îndrăgostit de o fată mică,
subțirică:, , să mă iubești și tu, Zsuzsanna! ’’ –
mârâind am tremurat pentru ea;
am urcat panta de la Nagyszoros, unde în vârf,
sus pe Dealul Cimitirului Soarele ardea,
și mă ținea noroiul,
și m-a cuprins zăpada!
cu cuvinte încurajante, de hulire-implorare,
tremurând m-am târât la lumină;
nopți au venit, camerele mele s-au împădurit
prin trosnete de crengi, mârâit de fiare în mobilier,
și din robineți, fiare de junglă au zbierat;
m-am speriat și de fluturele apărând subit,
de serile ce pe umeri s-au prăbușit,
și mi-am pus în față hârtie: opaiț! ;
lumea s-a lărgit, pământul și cerul s-au umflat,
din inima Ardealului am zărit mări și planete îndepărtate,
și că Soarele n-ar răsări: am tresărit;
pielea încărcată pe dinăuntru cu tezaur lucios,
e bronzată! ; și dacă au zornăit cuțite împotriva mea,
m-am temut pentru luncă: cât doarme o lasă roua,
pentru stejar: că în vis se răstoarnă;
n-ar observa lucrurile fără mine,
dacă s-ar întâmplă cu ei minuni? ;
m-am temut pentru ținutul încărcat de suflete:
dacă are taine, în vis să nu vorbească!
căci va porni odată un fir de iarbă, răpind
singurul zâmbet al mamei, așa cum s-au dus
bunicii, cu valul lanurilor ondulate, ogoarelor crestate,
deja, numai mormintele sunt geamandurile -,
și ca furnicile acre de pe mormânt
să nu-mi amorțească limba mută,
cu gât înroșit neîndoliat,
cu gura rănită am fredonat cuvinte dure, amărâte,
verbe cu frunziș verde,
cu inimă bătându-mi cu putere,
cum cel ce noaptea fluieră printre morminte;
dar poet n-am fost, poet, eu nu;
am cântat doar din teamă împotriva terorii,
cu crezul sudorii celor doisprezece gropari,
cu speranța afurisită a comuniunii
oprindu-mă aici pe Dealul Cimitirului,
huind împotriva vântului:
a se teme cu curaj! Și a trăi. A trăi.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-daca-pe-morminte-rasare-speranta/feed 0 Potop https://versuri.pro/farkas-arpad-potop https://versuri.pro/farkas-arpad-potop#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24180 →]]> Trosnește gardul, pe tufe
le învârte o mâzgă,
ce mușcă lacom podina,
țâșnind prin șură în față.
Saltă cu fân, carul lui
Ilie; cai umflați,
sub revărsare crește un
nămol de purcei morți.
Balene-bostani, cai,
spărgând casa, o scuturând,
mușcă din zidul albastru,
pivnița la refuz, umplând.
Secuiul stă, îi curg
lacrimile, râde tare:
,,Ia-o Doamne casa,
ia, de la om ce are!”
Pe nevasta și țâncii,
posturile, noaptea,
cuiburile de berzi,
lume să am, încaltea!”.
Valul se turbă, și sub cer
cătune plutesc în rai.
Barca nu mai ajunge,
apa va cânta, numai.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-potop/feed 0 Femei Din Ardeal https://versuri.pro/farkas-arpad-femei-din-ardeal https://versuri.pro/farkas-arpad-femei-din-ardeal#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24181 →]]> Femeile din Ardeal au sânge turcesc
și ceva tătăresc. Dacă sărută, cer 150 de ani
de supunere, cel puțin, și sânge.
Dragă Anna Báthory, Kata Bethlen,
de unde atâtea vieți-n bărbat pierind în luptă,
care se zguduie și de un cocean de porumb
rupt de vânt, și caută – la cap de mileniu –
poeți cu val de sentimente-n tarlalele de porumb
de 150 de ani?
Ane, ale bărbaților băutori de vin,
Faeria și bucătăria voastră cu toate mirodeniile
estului e în sângele nostru;
Zsuzsanna, Kata, Erzsébet, sângele vostru
ușuratic încălzea șemineurile cetăților de piatră
din Ardeal, întinzând aripi de pavăză
deasupra căldurii în evaporare.
Și uterul vostru vărsând în Bazinul Carpatic pe unguri!
Dar acum ajunge.
Sunt bătrân de o mie de ani, în nume cu ceva dâre de
condens de la Casa Árpád, vă rog implorând,
lăsați-mă să mă odihnesc.
V-am fertilizat în avans
pentru cel puțin 100 de ani,
nașteți cu sârguință,
și creșteți-i mari pe bastarzi!
În zodia Soarelui, pentru termoaspiranți,
în era glaciară, să se descurce și pe un bloc de gheață!
Doamnelor, femei din Ardeal,
Iubite de țigani, etern semi-, sfert-,
de evreice, armence, săsoaice, românce,
unguroaice-secuience născătoare de urmași unguri,
m-am supus destul, înmulțiți-vă!
Pe degetul mare de la picior am șosetă găurită,
o dau jos, îmi scot și pantalonii rupți,
nuditatea să-mi acopere părul vostru șaten,
roșcat, blond în cascadă, și să vă fie slăvite
degetele pornite în căutări lente,
cât jucând pe corzile milenare
îl vrăjesc momentul în eternitate.
Femeilor, care ați populat Bazinul Carpatic,
dragilor, femei din Ardeal,
din cinci meridiane ajung aici,
îmi dau fiori săruturile voastre –
Dar o mie, 150, deja și 55 de ani sunt mulți.
După atâtea dezastre aș cuceri încă,
dar, mă supun deja –

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-femei-din-ardeal/feed 0 Piticul Din Grădină https://versuri.pro/farkas-arpad-piticul-din-gradina https://versuri.pro/farkas-arpad-piticul-din-gradina#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24182 →]]> Piticul din grădină pândește casa,
Îi ascultă vocile amuțite.
Mă tem că explicația e gata,
Cu care, pe cineva va ucide.
Pe pitic aici, voi l-ați băgat,
De păzit bujorul și rețeta.
Era vorba că doar va apăra,
Și va fi foarte manierat.
Piticul din grădină pândește casa,
Sub geamul meu tot se plimbă.
Sute se arată, când el va semnala,
Și stolul mârșav de pitici se agită.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-piticul-din-gradina/feed 0 Mama https://versuri.pro/farkas-arpad-mama https://versuri.pro/farkas-arpad-mama#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24183 →]]> M-a rugat: să rămân. Totuși am plecat.
În mine o bucată de cer a lăsat.
L-am întins și-unde m-a dus drumul, din pământ
de acasă, în el am frământat Pământ.
L-am populat cu peisaje, obraze,
cu stele, ochi de mânzi, însetate,
serile crez, vise binecuvântau,
mă legănând, sângele îmi luau,
și-am readus globul scârțâind, în fine,
îl rotesc, îl răsucesc: pentru lucire,
să vadă mama.. Când fiul îl cheamă:
„Du-te, dragă, adu-mi lemne, să ardă.”

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-mama/feed 0 Mutra-Dozsa https://versuri.pro/farkas-arpad-mutra-dozsa https://versuri.pro/farkas-arpad-mutra-dozsa#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24184 →]]> N-am pace, nici viciu,
mă trosnesc în lințoliu;
al corpului tortură -:
m-a distrus, perfectându-mă.
Câinii Luna latră:
îmi vor gâtul, pomană,
mă mușcă tare, să scâncesc,
surâd – iar ei scâncesc;
cu sublimă grandoare
văd propria devorare.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-mutra-dozsa/feed 0 Psalm https://versuri.pro/farkas-arpad-psalm https://versuri.pro/farkas-arpad-psalm#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24185 →]]> Ne-am amestecat iar cu animalele,
și palmele noastre întinse spre tine
prin cuiele averselor le străpungi, Doamne,
și furtunile tale sunt otrăvite,
și vizitele tale sunt cu sulf și cu camfor.
Stăm pironiți aici, de cuiele tale reci,
stăm sculați în picioare,
stăm spre a ta proslăvire.
Și se varsă-n abis
apele tale prin ferestrele privirilor noastre,
curg în șiroaie
pe câmpiile copilăriei imploratoare,
pe mânjii cu clopoței,
pe mieii creți,
pe ierburile blânde,
pe merii de aur.
Dacă ne-ai promis bărbăție, Doamne, tinerețea
de ce o speli din noi?
Putoarea caldă a câinilor uzi, mirosul
sărăciei, de ce le trimiți peste noi?
Stăm
pironiți aici
de cuiele tale,
de furiile tale
și răsunând a ta proslăvire,
cu nămol răsucindu-se din gură hrana,
dintre buze paharul plin cu apă ‒

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-psalm/feed 0 Pe Obrazul Taților https://versuri.pro/farkas-arpad-pe-obrazul-tatilor https://versuri.pro/farkas-arpad-pe-obrazul-tatilor#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000 http://versuri.pro/?p=24186 →]]> În Ardeal dâmburile abrupte
noaptea se-nfundă-n bărbați,
pârâind se vor umfla măgulele,
și umbrele în ochii mâncați.
Privesc, privesc tărăgănând, milenar,
pe malul răbdării pădurile pârlite.
Degeaba a mânjit pe pajiște
sloganuri și sânge de vițel,
căci urlă părul dârz în noapte,
ca-n pădure flama, luminează,
fața lor răzvrătită licărind,
ca să găsim drumul până acasă.
Flăcăi, flăcăi, mânzi zburdalnici în vânt cumplit,
dacă până-n cosmos nu reușim să zburăm,
și am reveni pe acest pământ cu grunzi,
doar în vârful picioarelor, încet!
Pe obrazul scump, răcit al taților umblăm.

]]> https://versuri.pro/farkas-arpad-pe-obrazul-tatilor/feed 0