Emile Verhaeren – Versuri.pro

Cerșetorii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În zilele când iarna-ngheață
Grădini și burguri, când, prea pline,
Mizeriile citadine
Ies în câmpia fără viață,
Ieșiți din minți par cerșetorii.
Sfârșiți de noapte îi prind zorii
În fundăturile de drum,
Cu pâinea înmuiată-n ploaie
Și șapca înnegrită-n fum;
Boltitul spate li se-ndoaie
Și plictisiți pornesc la drum.
Înspre amiază-și fac siesta
În șanț pe-a frunzelor covoară,
Și-așa-s sătui de traiu-acesta,
De mâna-ntinsă ca să ceară,
Că seara-n solitare case
Trec pragul ca jefuitorii
Și-apar în zdrențe luminoase,
Când ușa-și scârțâie fiorii.
Ieșiți din minți par cerșetorii.
Ei se tot duc prin aspra fire
Și prin sterilul peisaj
Ce se răsfrânge în privire,
Că și în triștii lor obraji.
Îi chinuiește drumeția
Și cum își plimbă zdrențăria
În miez de vară-înspăimântă
În ramuri pasărea ce cântă..
Iar azi, când răzvrătit pe viată,
Decembre, crudul zbir al sorții
Străbate lutul și îngheață
În țintirime
Morții,
La portă trista calicime
Înșiră ceata-i cu asprime,
La rând, posomorâtă, dreapă,
Ca un șireag de cruci ce-așteaptă.
Ieșiți din minți par cerșetorii.
Cu spatele ce li se-ndoaie,
Cu șapca înnegrită-n fum,
Ei fac de strajă-n vânt și ploaie
Pe la răscrucile de drum.
Iar mersul monoton îi stoarce,
Când pasul pleacă și se-ntoarce,
Neobosit, din zări în zări,
Bătând aceleași vechi cărări.
Ei umblă strâmbi, neputincioși,
Împovărați, de cârje roși,
Iar cârjele pornite-n tropot
Bat al mizeriilor clopot,
Ce sună noaptea pe pământ.
Stigmatizații îndurării
Și-ai milei cerșetorii sunt.
Îi ard fiorii ruinării,
Ce, strecurându-se în trup,
De suflet dând, din suflet rup.
Când bate-n fine ceasul lor
Și, hămesiți, în sete, mor,
Și-ntr-un adânc de groapă,
Cum cade înserarea,
O mână îi îngroapă-
Disperarea,
În care mii de veacuri, pe ea trecând, au scris,
S-aprinde și lucește în ochiul lor deschis.
Iar cei ce-n grabă se opresc,
După ce munca-și isprăvesc
Și îi aruncă-n gropnița adâncă,
Se tem să vadă fața care
O veșnică amenințare
Mai ține sub pleoapă, încă.

Vântul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Pe-ntinse bălării, la nesfârșit
Vuiește vântul de noiembrie!
Pe bălării, la nesfârșit,
Vântu-a venit.
Se frânge-n ramuri, se sfâșie
Din burg în burg, în vijelie,
Vântul vui,
Vântul sălbatic de noiembrie!.
Fântâni de ferme,
Cu scripeți și găleți de fier
Scrâșnesc,
Pe la fântâni de ferme,
Găleți și scripete
Scrâșnesc, scot țipete,
Cu moartea-n jalea lor gemând spre cer.
Vântul repede peste râu
Foi de mesteceni fără frâu,
Vântul sălbatic de noiembrie;
Vântul mușcă din ramuri
Cuiburi de păsări;
Vântul răzuie fier
Și piaptănă în zări troiene,
Turbat, bătrânei ierni cu ger,
Ros de turbare, vântul,
Vântul sălbatic de noiembrie!
În staulele povârnite
Pătratele de geam cârpite
Bălăbăne zdrențe-atârnânde,
Geamuri cârpite cu hârtii..
Vântul sălbatic de noiembrie!
Pe cel colnic cu iarbă bistră,
De jos în sus, prin gol de zar
De sus în jos, cu fulgerări,
Seceră moara vânt, sinistră,
Seceră moara neagră vântul, vântul,
Vântul sălbatic de noiembrie.
Bordeiele în patru labe
Rotind la turle de biserici
Se clatină-n proptele slabe;
Cu streșinile la pământ
Plesnesc în vânt,
În vânt sălbatic de noiembrie.
Crucile-n strâmbul cimitir,
Brațe de morți, crucile-n șir,
Cad cu un zbor adus de vânt,
Abătut negru pe pământ.
Vântul sălbatic de noiembrie,
Vântul,
Ați întâlnit în cale vântul,
În sute de răspântii, poate,
Strigând de frig, suflând de trudă,
Ați întâlnit în cale vântul,
Spăimosul vânt cu fruntea udă,
În noaptea grea l-ați întâlnit
Când luna jos a prăbușit
Și când, nemaiputând,
Șubrede, satele pe rând,
Urlau ca fiarele la lună
Către furtună?.
Pe bălării, la nesfârșit,
Auzi vântul urlând,
Vântul sălbatic de noiembrie.

Un Văduv Către Slujnică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

La masă! Ce-ntârzii?
Ies șobolanii iară.
Slănina e-n felii
Pe pâinea de secară.
Să stăm alăturați
Pe banca scârțâindă,
De foc apropiați
Căldura să ne prindă.
Ai brațe calde, vii,
Și tari cum e frânghia.
Din pâine mușcă-ntâi,
Să-nfig apoi gingia.
Iubesc bogatu-ți trup
Rotund și gras de slugă,
Mă ispitesc, mă rup
Formele tale-n fugă.
Când sânii legănați
Sub ochii mei se plimbă,
Gurguii tăi roșcați
Îi simt arzând pe limbă.
Mi-i trupul pofticios
Și toată carnea-mi plânge,
Și pumnul meu păros
E jar când coapsa-ți strânge.
Sunt câine gudurat,
Dar și stăpân cu toane.
Când moartea m-a-nhățat
Ai treizeci de pogoane.
Dar vreau, vreau carnea ta,
Grea, grasă și zemoasă,
Ca gunoiștea grea
Ce-am strâns-o lângă casă.
Ce-i că-s uscat, bătrân,
Cu părul ca cenușa?
Hai, vino! Sunt stăpân..
De nu, acolo-i ușa!

Cei Doi Copii de Crai

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Și fost-au doi copii de crai
Și ape-i despărțeau, profunde,
Și-un pod de lemn, atât vedeai,
Departe, cine știe unde?
Și se iubiră.. Ce îndemn
Venea din apele afunde?
Că era podul vechi de lemn,
Departe, cine știe unde.

Porcii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Porci mari, cu pielea roză şi grasă, cu purcele,
Împestriţau livada şi grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curţi şi pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase şi pline ţâţe grele.
În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-şi udul din balega cleioasă,
Simţeam fiori cum parcă prin piele îi străbat.
Noiembre era luna tăierilor. Prin curţi,
Îşi ţâţâiau în ţărnă, greu, ţâţele sub burţi.
Erau grăsime numai: ochi, gât şi fălci şi coadă.
Când le pârleau şoriciul şi părul lucitor,
Curgea printre şezuturi osânza de la noadă..
Şi se-ncingea foc vesel pe rugul morţii lor.

Laptele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În pivnița prelungă și cu tavan scăzut,
lângă răsuflătoarea ce dă spre nord, sunt oale
lăsând să se răcească, alb, laptele, agale,
în roșul și rotundul lor pântece de lut.
Le vezi dormind în colțuri de umbră și-ai spune
că se deschid pe ape stătute, nufari,
sau că bucate stau sub capace albe, mari,
păstrate-n umbră, îngeri la cină să adune.
Butoaie pântecoase pe dublu șir dormind,
tăvi mari cu șunculițe și șuncile-aromind,
sau caltaboșii, grașii, cu tenul alb, sfielnic,
și ninse gros cu zahăr stau tarte negre-n grup
stârnind turbate pofte în pântece, în trup.
Doar laptele, în față, stă rece, feciorelnic.