Elena Văcărescu – Versuri.pro

Aprilie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă;
Parfumul primăverii se simte tot mai greu;
Vezi, lunca-i înflorită şi cântă şi-i frumoasă.
Fii bucuros, iubitul meu!
Aduc în dar iubirii întregu-mi suflet; vină
Să simţi mireasma dulce pe-ngustele cărări.
În falnica pădure, în ştearsa ei lumină,
Ce dulce-i împreună să rătăcim în zări.
E-atât de plin de farmec să mergi visând pe maluri,
Să mângâi clopoţeii de alb mărgăritar,
Să vezi cum, capricioase, vin valuri după valuri
Cu sârg ţesându-şi parcă, în jur, desenul clar.
Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
În inimă, sfârşeala să intre picurând;
Apoi lăsa-vom ziua s-adoarmă pe-ndelete,
Ca să simţim iubirea asupra-ne veghind.
Fii bucuros, iubite, în iarba mătăsoasă;
Balsamul primăverii se simte tot mai greu;
Vezi, lumea înfloreşte şi cântă şi-i frumoasă,
Fii bucuros, iubitul meu!

Patriei Mele

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iar dacă îţi devin străină
Şi cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.
Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?.
Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum îşi blagosloveşte-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând?

Rugăciune

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tu arunci sclipiri de soare pe șesuri și coline,
Spre coastele-n floare apleci copaci străbuni,
Și mările le legeni ca niște cupe pline
În ritmul fără stavili al marilor furtuni.
O, tu, ce-n cupa goală mai vezi încă lucind
Cel mai amar din plânsu ce l-aș fi plâns vreodată,
Îți dau inima-ntreagă s-o umpli mai curând,
E largă și adâncă și veșnic însetată.
Îi trebuie putere și pace și lumină.
Să pui în ea apusuri cu mari speranțe-n ele,
Și zori săltând pleoapa cu raza lor senină,
Și proaspăta răcoare a serii din vâlcele.
Și astre gânditoare, și cerurile toate
În inima aceasta cu-abisuri să se-afunde,
Și ea s-adoarmă-n cânturi supreme, avântate,
Ce leagănă toți sorii prin spațiale unde.
Când va fi plină, Doamne, de ale tale glorii,
Ea va vedea zâmbindu-i în treacăt o durere,
Și peste strălucirea din clipe iluzorii,
Se va-mbăta de-o calmă, puternică tăcere.

Mi-Am Pus Iubirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.
În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.
Cum suflă pe sub uşă vânt de ghiaţă,
Lugubra-i spăimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

Dragoste Eternă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început
Și până-n ceasul de-acuma, mai sumbru și mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, și-l tot repeți deși-i știut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.
Te voi iubi întotdeauna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Și până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Își va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.
Iar mai departe, sub țărână, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenușa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub pași mă vor simți vibrând.

De-Ai Ști Acele Zile…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

De-ai ști acele zile ce n-am trăit nicicând!
Lungi zile de-așteptare, și care nu mai sunt!
Desfășurarea iute de ore-nfrigurate
Și cele de-amintire și umbre-ndoliate
Să treacă-nălțând ochii, cu pleoapele lor grele,
Și-apoi să și-i închidă. De-ai ști zilele-acele,
Copil ce-mi dai un zâmbet, tu poate că m-ai plânge.
Și-ai spune la fereastră, colo, unde se strânge
Și se agață bine măceșul înverzit :
„Prea tânără ești încă, să fi-ndurat cumplit! „

Sonet

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beție,
Nici potolirea vrunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ți-a simțit.
Eu nu știu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ți n-au cerșit;
Dar inima-mi, în preajmă-ți e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.
Neîndoios, mulți poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire și-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci și verzi cărări.
Ci eu, calmu-ți zâmbet, aș prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească!

Mâna Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile!
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,
Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile,
Și fire nevăzute mă-nlănțuie de ea.
Când simt că tremur, mâna-ți nădejdea îmi trezește,
Și soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospește,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.
Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se așează pe fruntea-mi, ca un scut.
Și fruntea-mi ce spre mâna-ți, pioasă, se înclină,
Roșește, ca în ziua întâiului sărut.
Atunci, trecută vana splendoare parcă-nvie;
Aș vrea să-mpart cu tine și drumul cel mai greu,
Spre orice țel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu!