Edward Hirsch – Versuri.pro

Spre Metrou

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cal subteran, mă urc în tine la Grand Central
și-ți călăresc corpul oțelit departe de oraș
cu ceilalți călăreți, cei cu și cei fără guler.
Te prefer în varianta expres, în orele relaxate,
dar atârn în barele tale la orele de vârf
și mă legăn pe muzica ta sforăitoare.
Mă aplec la curbele tale în tuneluri umede
și mă hurducăi alături de tine prin beznă
pe porțiuni întinse de drum drept, între opriri intermitente.
Nu pretind că nu te-aș fi înjurat
pentru că te oprești între stații, că te strici
joia, sau că te odihnești în grajdul tău.
și totuși tu mă duci credincios spre Atlantic
unde pășesc peste-abis pe malul stabil
și urc scările tale înspre lumină.

Vată de Zahăr

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ne-am plimbat pe podul de peste râul Chicago
pentru ultima dată, așa s-a dovedit a fi,
iar eu mâncam vată pe băț, aerul acela zaharat,
lumina aceea albăstrie, dulce, urzită din nimic.
A fost doar o clipă, serios, nimic mai mult,
dar îmi amintesc cum mă minunam în fața cablurilor solide
ale podului ce ne susținea
și strecurându-mi degetele printre degetele
lungi și subțiri ale bunicului meu,
un bătrân din Lumea veche
care acum mult timp a dispărut în regiunile de jos.
Și-mi amintesc acel băiat în vârstă de opt ani
care gustase dulceața aerului,
ce încă stăruie în gura mea
și dispare când respir.

Dorința Cumplită

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Aveam nevoie de un avertisment al zeiței
și de câțiva bărbați care să mă lege de catarg
de mâini și de picioare, ca să pot asculta
glasurile umflându-se, uscate de soare, fatale
ale celor două Sirene ce țeseau un sunet bântuitor
deasupra valului clocotind, chemându-mă-n adâncuri
în timp ce mă zbăteam plin de dorință-n odgoane
și imploram să fiu dezlegat, dezlănțuit, desferecat.
Cu câtă-ngăduință m-aș fi predat eu însumi
acelei ardori, acelui farmec albastru al înecului,
când norii deznădăjduiți se-ngrămădeau deasupra
iar surzii năieri vâsleau neiertător spre casă.
Am fost salvat, o știu, dar și acuma, după ani,
cu nesaț acele glasuri pe care le visez în somn.

Ordine Speciale

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dă-mi-l înapoi pe tatăl meu străbătând holurile
Companiei Wertheimer, producătorul de cutii și hârtie,
cu rumeguș agățat de pantofi.
Dă-mi înapoi lanțul lui de măsură și cheile,
creionul lui de schițe și formularele de comandă;
dă-mi reveriile diurne pe hârtie liniată.
Nu înțeleg durerea asta de necuprins.
Orice-ai fi avut și nu-ncăpea,
orice altceva ai fi avut nevoie, crede-mă,.
tatăl meu, care-și dorea afacerea ta,
s-ar fi lăsat pe vine-alături de tine
și ți-ar fi schițat o cutie pentru ea.

Scaunul Uitării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tatăl meu îndărătnic, solipsist, curajos
și-a târâit picioarele de-a lungul camerei de zi
spre scaunul său obișnuit din colțul îndepărtat,
unde mama mea l-a învelit cu o pătură,
iar el imediat a dormit și s-a trezit mai
târziu fără să știe unde se află.
Era Peirithous alunecând în infern
prin poarta deschisă la Taenarum
spre-a o răpi pe Persephona, regina morții.
Însă Hades, cel nevăzut, l-a convins
să ia loc în scaunul lui Lethe,
negrul tron din piatră al Uitării,
unde-a uitat de ce pătrunsese-n Iad
și nu și-a mai găsit drumul înapoi către cei vii.

După o Lungă Noapte de Insomnie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Am mers spre mare dimineața devreme
după o lungă noapte de insomnie.
M-am cățărat pe stâncile uriașe de culoarea pescărușilor
și am trecut de copaci,
dansatori înalți ce-și întind brațele
și se încălzesc în lumina albăstruie.
Am pășit în apa sărată, un penitent
cu trupul murdar,
și-am înotat către o stea roșie ce răsare
spre est – regală, înveșmântată-n purpură.
Un țărm a dispărut în urma mea
și un altul face semn cu mâna.
Mărturisesc
că l-am uitat pe omul care-am fost
tot atât de ușor ca norii alunecând pe deasupra.
Mâinile mele despărțeau apele.
Vântul mă împingea din spate, aripi,
iar sufletu-mi plutea deasupra valurilor tivite cu alb.

Smochine Verzi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Vreau să trăiesc asemenea acelui mic smochin
ce-a-nmugurit pe plajă primăvara trecută
și și-a întins frunzarele deasupra pietrelor nisipoase.
Toată vara fructele sale verzi, încăpățânate
(unici flori învelite-n piele moale)
s-au copt și-au crescut în bătaia brizei sărate, luminoase.
Copacul Cunoașterii Binelui
și-al Răului a fost un smochin, sau așa se zice,
dar tipul acesta sălbatic a fost un vagabond poznaș.
Simt nevoia să trăiesc precum acel pom cocârjat –
solitar, dulce-amărui și complet liber –
ce-a-ngenunchiat în vânturile aspre,
dar n-a putut fi luat pe sus de ele.
Și-a ținut privirea asupra orizontului îndepărtat
și a tras miere din piatră.

Dulceața

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Clipele când inima-mi cea tristă a cunoscut o picătură de dulceață
îmi revin acum în minte: cafeneaua
din Decatur, magazinul de clătite din Macon….
Semnele rutiere indicau spre fericirea noastră;
lingurile murdare și refugiile pâlpâitoare pentru camioane
erau opririle pelerinajului nostru.
Îți amintești adunarea de femei baptiste zburând
din autobuz și adunându-se pe podul
de pe râu, cântând osanale?.
Nu eram noi cei care se împleticeau pe lângă barje,
mâncând ciocolată de casă la bâlciul județean
devorându-și unul altuia trupurile?.
Îmi vin în minte acum, iubire plină de savoare,
clipele când inima-mi cea tristă a cunoscut o picătură de dulceață.

Autoportret în Chip de Euridice

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cât am visat la brațele tale nesățioase,
secretul meu orfic, bântuitorul meu cânt primordial,
din locul meu aflat între forme fantomatice.
Și te-am așteptat să răscolești mormântul,
cărarea spre infern – jilavă, tăcută –
unde tremuram în îmbrățișarea nopții,
până ce-am auzit strigătul tău mortal, rău-
prevestitoru-ți glas urcând ca un vis uitat
sau ca un suflet rătăcitor strigând după lumină.
În ceața densă a eternității, un cântec înflăcărat,
și l-am urmat spre cusătura pământului,
sperând să respir iarăși, ascultând,
până ce te-ai învârtejit în jurul meu, flacăra mea întunecată,
iar apoi am murit pentru tine a doua oară.

O Nouă Teologie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Dumnezeu n-a putut să le mai suporte fericirea
când i-a auzit râzând împreună în grădină.
I-a prins îngenunchind împreună în țărână
(sau mai rău) și storcându-și zeama rodiilor
pe față. I-a găsit desfăcând
o smochină cu o încântare fragedă
de parcă ceva esențial ar fi răsărit în ei.
Cred că toată schema – șarpele, mărul
cu a lui cunoaștere-a binelui și răului – a fost o făcătură
pentru că Dumnezeu nu suporta să fie singur
cu propria Sa creație, în timp ce Adam și Eva se bucurau,
bărbat și femeie împreună în Paradis,
exact ca noi, iubire, exact ca noi.