Dinu Flamand

Iar singura vizibilitate a timpului era vântulprin ramurile de afară.Aduecea uneori cu degete de copilzgomotul râuluidinspre arini.Treceau cu fulgii lor șoptiți noriipe chipul adolescentin al mamei.I se dăruise maternitateaca din senin ninsoarea.Trei portocale palpitau la fereastrăîn frigul intermediar.O nouă inocență era posibilă.Iar în vreme ce amintirea își alăpta uitareaviața continua